Sfânta Scriptură oferă o paletă largă de termeni și înțelesuri, contextualizări și perspective diverse cu privire la raportarea existențială a cuvântului „lege” la realitatea socială, religioasă,
Probleme de familie
În foarte multe studii sociologice despre familie, acolo unde apare o problemă, în rândul justificărilor, la loc de frunte, sunt trecute motivele sociale şi economice. Nu am dat crezare multă vreme unor asemenea explicaţii. Mi se părea că iarăşi am de-a face fie cu un calcul matematic, pe baza căruia sunt emise nişte consecinţe, de un raţionament nu simplu, ci brutal. De exemplu, când se justifică divorţul sau avortul, automat asemenea documente de tip sociologic spun: înrăutăţirea situaţiei financiare a unei familii atrage după sine şi asemenea tragedii. Bineînţeles, discursul este împănat cu date şi statistici, care, în general, au ajuns să ne convingă de orice. Eu nu cred, în continuare, că o familie se poate destrăma în felul acesta. Iar dacă se întâmplă, dincolo de pura întâmplare, problema ne trimite la slăbiciunile sufleteşti ale celor în cauză.
Însă o realitate, care ni se opune, care ne face mari greutăţi, s-a clădit pe motivaţia economicului, aspect al vieţii care tot creşte ameninţător. În zilele Crăciunului, am avut ocazia să mă întâlnesc cu mai multe familii, multe din ele cât de cât înstărite. Şi, cum se ştie, când sunt reuniuni de acestea, părinţi şi copii, părinţii vorbesc mult pe tema evoluţiei copiilor lor. Am ajuns astfel şi la capitolul şcoală. Majoritatea erau nemulţumiţi, bineînţeles. Nemulţumirea venea şi de la standardele înalte pe care şi le impuneau. Soluţia, acceptată aproape de toţi, era ca părinţii să apeleze la meditator particular. Într-o familie cu un copil, mama renunţase la muncă şi se ocupa numai de educaţia copilului. Ceea ce nu e rău. Dar, chiar din clasele primare, copilul era plimbat zilnic pe la câţiva meditatori, de la limbi străine până la desen. Bugetul pe care-l investeau în asemenea lecţii nu l-am aflat. Am aflat însă cât cheltuia o altă familie pentru meditaţiile a doi copii, care erau pregătiţi pentru medicină. Lunar, plăteau în jur de 2.000 de lei, asta în timp ce mama, medic specialist, cu o vechime de 20 de ani, primea un salariu de 2.000 de lei. Asistând la asemenea dialoguri, m-am gândit alarmat că asemenea presiuni financiare vor creşte mereu. Prietenii noştri chiar dădeau semne de o asemenea teamă. M-am gândit dacă nu cumva e o modă, aceea a meditaţiilor, o modă care se rostogoleşte ca bulgărele de zăpadă. După aceea, am găsit o justificare, oarecum credibilă, care porneşte de la grija prea mare pe care o poartă părinţii unicului lor copil. Ce ar putea face cu doi, trei sau chiar cinci copii, inclusiv financiar, îşi dau silinţa să realizeze cu unul singur. Pot exista multe justificări de acest fel, lucruri anticipate, cert este că presiunile financiare asupra familiilor cresc din ce în ce mai mult. Iar fantasma economicului poate ajunge să ne întunece sufletul de tot.