Proiectul şi proiecţiile viitoarei Catedrale patriarhale

Proiectul realizării viitoarei Catedrale patriarhale reprezintă, vrând-nevrând, măsura calităţii Teologiei ortodoxe româneşti. De aceea, acest ansamblu arhitectural se cuvine să iasă în relief nu prin dimensiuni uriaşe, ci printr-o valoare predicatorială care să inspire o stare de rugãciune şi comuniune, să conţină un maximum de expresivitate menită să transfigureze sentimentele, inteligenţa şi celelalte aspecte ale naturii umane, dezgolindu-le de orice exaltare.

Proiectul acestei Catedrale patriarhale este un test şi o lecţie pentru Teologia românească. Artiştii spun că nu ei sunt cei care dau viaţă operei, ci ea singură prinde formă în mâinile lui. La fel, acest proiect va fi definitoriu pentru Teologia românească, evidenţiindu-i calităţile şi defectele. El va domina viaţa bisericească în perioada imediat următoare şi se va putea vorbi de o zidire reciprocă a lor. De aceea, peticul de pământ din Bucureşti pe care se va construi Catedrala patriarahlă va găzdui, implicit, o sumă a Teologiei ortodoxe româneşti, încorporată într-un ansamblu arhitectural expresiv nu atât din punct de vedere cantitativ, cât calitativ.

În condiţiile în care, în capitală, se obţine cu greu un loc pentru construirea unor bisericuţe de cartier, testamentul patriarhilor României - care şi-au dorit construirea unei adevărate Catedrale patriarhale pentru Biserica Ortodoxă Română - a devenit o prioritate şi pentru mandatul actualului Patriarh. Până acum, amplasamentele desemnate de autorităţile statului pentru Ansamblul Arhitectural Catedrala patriarhală s-au dovedit a fi nişte nisipuri mişcătoare, pe care Biserica Ortodoxă Română nu a putut să păşească. Chiar şi ultimul amplasament, cel din Dealul Arsenalului, datorită revendicărilor emise de foştii proprietari care au locuit în zonă, are hibe serioase. Dar, în ciuda aşteptărilor unor grupuri interesate de diminuarea influenţei creştine în societatea românească, rezistenţa întâmpinată de acest proiect al Bisericii Ortodoxe Române s-a transformat într-o provocare şi un impuls nou pentru întreaga Patriarhie Română.

Noul Patriarh şi-a atras susţinerea în interiorul Bisericii, oferindu-le tinerilor teologi un teren de misiune modern şi, totodată, oferte de muncă tentante prin înfiinţarea centrului de presă „Basilica“, compus din televiziune, radio, cotidian şi agenţie de presă. La rândul ei, construirea noului Ansamblu Arhitectural Catedrala patriarhală ar putea să reprezinte nu numai o investiţie bisericească, ci şi o oportunitate de lucru pentru români, devenind un proiect cu conotaţie socială, nu doar bisericească, arhitecturală sau financiară. Astfel, banii donaţi pentru construirea viitoarei Catedrale patriarhale s-ar putea întoarce la cei care vor lucra pentru Patriarhia Română, fără a fi nevoiţi ca, din cauza sărăciei şi a nevoilor, să-şi mai părăsească familiile muncind în străinătate.

Dacă, până în prezent, Biserica Ortodoxă Română beneficia de încredere datorită speranţei pe care românii şi-au pus-o în Dumnezeu, în viitorul apropiat capitalul de încredere ar putea fi inspirat de conţinutul substanţial şi calitatea proiectelor întreprinse de slujitorii Lui. Noul Patriarh beneficiază de un cont emoţional deschis. Proiectele demarate de el sunt o şansă, dar şi o responsabilitate pentru Patriarhia Română şi iniţiatorii lor. Sunt o şansă pentru că, realizându-se, dau dovada eficienţei manageriale a Patriarhiei Române; sunt o responsabilitate în sensul că, îndeplinind condiţia calităţii, pot să dea un plus de valoare a tot ceea ce înseamnă instituţia Patriarhului României.