Protosinghelul, pictorul și miniaturistul Veniamin Acojocăriţei - file de jurnal (IV)

Slovele Jurnalului de călătorie scris de părintele protosinghel Veniamin Acojocăriței, cu prilejul pelerinajului la Locurile Sfinte (primăvara anului 1975: 27 aprilie - 23 mai), descoperă o adevărată bogăție istorică, teologică și culturală. Descrierea Locurilor Sfinte și a evenimentelor liturgice, ce se desfășurau la acea vreme acolo, în stil de vechi cronicar, ne cheamă la meditație. Cuvioșia sa face aceste însemnări cu lux de amănunte, reușind să ne poarte permanent cu gândul spre Țara Sfântă, conturând în adâncul sufletului fiecărui cititor imaginea unei trăiri profunde, firești pentru pelerinii care călătoresc la locurile Nașterii, predicii, morții, Învierii și Înălțării Domnului.

Urcând sus, spre zidul plângerii, pe cale spre dreapta, se făceau multe săpături arheologice. Am văzut multe mașini care aduceau mai cu seamă evreii (poate străini) ca să se roage și să plângă aici. Am intrat pe poarta de răsărit, numită Poarta Oilor. După poartă este un loc pavat cu piatră. Cobori ceva mai jos și te apropii de zidul vechi care a rămas din vechiul zid al Templului lui Solomon, într-o parte merg femeile de plâng și în altă parte bărbații; la bărbați intri printr-o strâmtoare, un fel de gang unde am văzut evreii bătrâni cu cărți vechi care stau rezemați de zid, se lovesc cu capul de el și se roagă.

Zidul este foarte gros, sunt niște pietre așa de mari, că te miri cum atunci le-a putut transporta și așeza sus pe zid, pentru că nu erau în acea vreme macarale ca acum? Unele sunt așa de mari, că nici macaralele nu le-ar putea urca așa de sus.

Zidul este înnegrit și el singur parcă ți-ar spune câtă vreme a trecut peste el. Purtând amprenta cuvintelor spuse de Domnul, „Ierusalime, Ierusalime care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi, cum își strânge găina puii sub aripi, și nu ai vrut. Iată că vi se lasă casa pustie” (Matei 23, 37-39).

După aceea am intrat pe o poartă în curtea moscheelor Alosca și Omar. În jurul moscheelor este un teren larg, asfaltat. Când intri în moschee, te descalți. Moscheea lui Omar este mai mare și mai frumoasă decât Alosca. Acolo a fost Templul lui Solomon, pe care l-au dărâmat romanii sub împărăția lui Tit. Moscheea lui Omar este făcută de jur împrejur cu niște ornamente de email albastru pe afară, acoperișul este de aur, iar pe dinăuntru este totul suflat cu aur. Jos este așternut cu covoare de pluș roșii. Aici era Templul lui Solomon cu Sfânta Sfintelor.

Moscheea Alosca este la vreo 300 m distanță de prima. Acolo este locul unde a vrut să-l aducă jertfă Avraam pe fiul său Isaac.

Înaintea Bisericii Sfântului Mormânt este un loc asfaltat unde s-a făcut un fel de tribună. După rânduiala prescrisă de tipic au început slujba spălării pe la 10 ziua. Arhiereul s-a îmbrăcat într-un fel de stihar alb ca o cămașă, iar cei doi diaconi au luat un vas cu apă și au mers la cei 12 preoți care stăteau pe 12 scaune. Diaconii au pus o potnojă jos pe care s-a așezat episcopul în fața fiecărui preot, jos în genunchi, și în vas a spălat picioarele fiecărui preot și le-a șters cu un prosop. Venind la cel care îl prezintă pe Apostolul Petru, el a ezitat să-i spele picioarele, dar, după un mic dialog pe care nu l-am înțeles, în grecește, dar îl știu din Scriptură, atunci i-a spălat și lui Petru picioarele.

Era lume multă care privea. Unii fotografi se sileau să pozeze în diferite feluri. Erau puțini credincioși care chiar se gândeau la adevăratul sens al evenimentului petrecut cu Mântuitorul. Totul se privea prin prisma momentului de față. În timpul spălării picioarelor cântau semina­riștii și erau așezate microfoane pentru a se auzi în diferite părți. Însă am văzut mulți care stăteau de vorbă și nu-i interesau slujba și ritualul care se petrecea. Joi seara am săvârșit rânduiala celor 12 Evanghelii la biserica noastră românească din cămin. Am fost 5 preoți și un grup de maici. Eu am fost rânduit protos și am citit prima Evanghelie și pe urmă fiecare pe rând, până la sfârșit, când am miruit.

Închisoarea unde a fost dus Mântuitorul sunt niște scări strâmte și întunecoase ca o hrubă săpată în piatră, lângă perete, un fel de prag pe care se putea sta jos, iar înainte, niște găuri săpate în piatră, în care se bagă picioarele osândiților și se înțepenea cu pene ca să nu le poată scoate.

Tot acolo este și casa lui Irod, și sala unde a fost judecat Iisus de Irod, în sala cea pardosită cu piatră. Tot acolo este și locul unde Apostolul Petru s-a lepădat de Domnul de trei ori. De acest loc al lepădării își amintea mereu Sfântul Apostol Petru, pentru care motiv a plâns toată viața sa.

Tradiția spune că obrajii Sfântului Petru erau adânc săpați de cele două șiroaie de lacrimi, care nu s-au mai oprit din curs toată viața lui, până în ultima clipă, când nu a mai curs pe obraz, ci pe cruce în jos.

La greci, în Vinerea Mare nu este aglomerație și spovedania care se petrece la noi. Se face rânduiala după tipic, potrivit zilei. Seara, noi am început mai devreme, pe la 18:00, Utrenia cu Prohodul și la 21:00 am terminat și am plecat la Sfântul Mormânt.

Acolo, pe la 10:00 ne-am îmbrăcat, mergând fiecare la veșmântărie. Am luat epitrahile și felon de culoare închisă. După aceea am ieșit toți pe două rânduri, o coloană întreagă de preoți. În urma noastră erau arhiman­driți și apoi 12 episcopi, printre care și Episcopul nostru Lucian Făgărășeanul. În fruntea coloanei mergeau dragomani cei cu fesuri roșii și cu toiagurile cu mănunchi de fier, cu care loveau mereu în pământ pe piatră pentru a deschide calea clericilor; în frunte fiind niște seminariști, toți în uniformă și cu culioane și în mâini ducând ripide, steaguri și sfeșnice. Apoi, coriști tot în uniformă, după care veneau preoții, arhimandriții și episcopii.

În felul acesta am înconjurat de trei ori Sfântul Mormânt cântând cu toții Aliluia pe larg și Troparul Când slăviții ucenici, tot de 3 ori. După aceea, noi, preoții, am mers în Altar și ne-am dezbrăcat de veșminte. În biserică s-au așezat 12 scaune pe care au șezut vlădici la slujba Prohodului, cântată de semi­nariști și de arhimandriții care au rămas înveșmântați. Nu se cântă așa de multe stihuri ca la noi, însă foarte pe larg și nu se iese cu epitaful pe sub care să treacă poporul. Nici nu s-ar putea să treacă, pentru că nu s-ar termina niciodată... Pe la 1 noaptea s-a terminat și noi ne-am întors la cămin să ne odihnim.

În Sâmbăta Mare am plecat mai târziu, pe la 12:00, din cămin și la ora 14:00 ne-am îmbrăcat. Era așa de multă lume, că mă temeam că nu am să răzbat. Însă ne-am dus în Sala Patriarhiei și de acolo s-a format convoiul cu primirea Patriarhului Benedict. Erau în frunte tot seminariști, apoi călugări mai tineri și pe urmă cei bătrâni. S-a făcut o primire și de către autoritățile civile. În Biserica Sfântului Mormânt era lume multă, însă s-a făcut ordine și noi am putut trece toată coloana, oprindu-ne în Altar. Ne-am îmbrăcat în epitrahile și felon și iar am înconjurat Sfântul Mormânt cu procesiune. După aceea ne-am dezbrăcat de veșminte și am mers de am primit alte veșminte pentru slujbă: stihar, epitrahil, mânecuțe, brâu și felon pentru slujba Liturghiei unită cu Vecernia, ce trebuia a se face. Pentru Liturghie ne-am îmbrăcat numai 10 preoți. Pe la ora 4:00, biserica era arhiplină.

Deodată văd că din bolta bisericii de sus se arată ca un fulger în zigzag care coboară spre Sfântul Mormânt. În timpul acela, la Sfântul Mormânt era un episcop îmbrăcat pentru slujbă, care a fost închis acolo cu autoritățile civile, fiind inspectat ca să nu aibă ceva pentru aprins. Și de acolo, de la Sfântul Mormânt, când s-a produs lumina pe care am văzut-o sus, s-a aprins lumina în toată biserica într-o clipită. Când a apărut fulgerul, lumea a strigat și a bătut din palme de bucurie. Fiecare își manifesta în limba lui bucuria pentru venirea Luminii Sfinte. S-au aprins atâtea lumini, că îți venea în gând că o să ardă întreaga biserică, unii aprinzând câte un smoc de lumânări ce scoteau o pară și un fum de te îneca. S-a făcut multă ventilație de s-a scos fumul și s-a continuat slujba Sfintei Liturghii, combinată cu Vecernia, după tipic. A slujit un arhiereu și acolo m-am învrednicit și eu cu a mea nevrednicie a mă împărtăși. Pe la ora 5:00 s-a terminat slujba și am plecat acasă. (Va urma)