Protosinghelul, pictorul și miniaturistul Veniamin Acojocăriţei - file de jurnal (IX)

Cele mai de seamă lucrări ale părintelui protosinghel Veniamin Acojocăriței, Imnul Acatist al Maicii Domnului, de care aminteşte în poezia „Portretul”, şi Psaltirea în versuri, ornamentate cu imagini şi miniaturi originale, picturile sale, precum și manuscrisul cu Jurnalul său de călătorie în Țara Sfântă dau mărturie despre munca neobosită a acestui smerit slujitor și monah creator.

Părintele Veniamin Acojocăriței, râvnitor și inspirat, a fost în parte autodidact, care, asemenea altor monahi, cei mai mulți rămaşi necunoscuţi, ne arată nobilele preocupări ale vieţuitorilor din sfintele noastre mănăstiri, ce au avut conştiinţa că e mai bine să faci voia lui Dumnezeu decât să fii întotdeauna şi oricum pe placul oamenilor. Nădăjduim că, prin lecturarea acestor rânduri mărturisitoare pe care le publicăm, unii se vor bucura de frumoase aduceri aminte, iar alții, mai tineri, vor urma exemplul vrednicilor înaintași.
La Sevastia se găseşte închisoarea Sfântului Ioan Botezătorul. Aici se coboară pe nişte scări de piatră foarte înguste până în adâncul închisorii. A fost ridicată o biserică catolică, care acum este ruină şi se află o moschee turcească. Se vede şi locul palatului lui Irod, unde e tot ruină. Acolo, Irod şi-a petrecut ziua onomastică şi a jucat fata Irodiadei de i-a plăcut lui Irod şi i-a dat ca plată capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Tot acolo este un oraş numit Jenin, cu 13.000 de locuitori, unde la un cot de drum l-au întâmpinat pe Mântuitorul cei 10 leproşi, şi ei au strigat „Iisuse, învăţătorule, fie-ţi milă de noi!” (Luca 17,13), şi mergând ei pe cale, s-au curăţit. Iară unul din ei văzând că s-a făcut sănătos, s-a întors și s-a aruncat la picioarele Mântuitorului şi i-a mulţumit. După cum bine știm, acela era Samarinean (Luca 17, 15-16). Iar Iisus l-a întrebat unde sunt ceilalți 9. Cât de actuală este şi astăzi această întâmplare... Câţi nu vin şi acum la Sfântul Altar, la Domnul Iisus Hristos, la Sfânta Cuvioasă Parascheva cu lacrimi în ochi, de cer ajutor în necazurile lor, în bolile lor şi tot aşa, nu mai vezi decât unul la mie care se întoarce ca să-I mulţumească lui Dumnezeu. Dar ceilalți unde sunt?

La Tabor am urcat cu maşinile. E un munte înalt, însă ridică lin, nu cu prăpăstii, ci domol, aproape la fel ca munţii noştri. Era acoperit cu verdeaţă, cu chiparoşi, pini, portocali şi alţi copaci necunoscuţi de noi, cu flori multe. E un fel de munte rotund ca o movilă. Cu mașina e anevoios de urcat. Se merge pe nişte serpentine, dar sus însă este un loc plan. Am văzut și o mănăstire catolică, acolo găsindu-se şi mormântul lui Melchisedec. Este şi o mănăstire grecească, înfiinţată de un călugăr român numit Irinarh din Mănăstirea Horaiţa din Moldova.

Pe Tabor este foarte frumos, de aceea a zis Sfântul Apostol Petru că ar fi bine să rămână acolo. Să fi făcut trei colibe, lui Iisus una, lui Moise una şi lui Ilie alta. Lemne erau acolo destule, piatră la fel şi în câteva zile erau gata colibele... însă nu ştia ce grăia. Muntele era frumos, verde, cu flori multe şi mai ales învăluit cu lumina cerească. Nazaretul este un oraş mare, acolo a avut loc Buna Vestire. Acolo este o biserică ortodoxă. În partea stângă a bisericii se coboară într-o hrubă lungă unde Maica Domnului a primit de la îngerul Gavriil bine-vestirea că va naşte pe Iisus Hristos. Este pictată icoana Bunei Vestiri. Tot acolo, după tradiţie, ar fi şi casa lui Iosif, însă nu se ştie precis.

Coborând din Nazaret, dai de Cana Galileii. Acolo este o biserică. Cum intri în partea dreapta la uşă se găsește un vas de piatră cam de 20 kg în care a fost apă şi s-a prefăcut în vin la nunta ce s-a întâmplat acolo și a fost chemat şi Mântuitorul. În partea dreaptă, mai înainte se mai afla un alt vas. Tot acolo aproape este şi oraşul Betsaida, oraşul lui Petru şi Andrei, dar nu am trecut prin el, doar l-am văzut de la distanţă.

La Marea Tiberiadei sau Lacul Ghenizaret undeva pe alături, este şi casa Sfântului Apostol Petru, unde venind Mântuitorul a vindecat pe soacra lui Petru aprinsă de friguri, care, făcându-se sănătoasă, s-a sculat şi slujea lui Iisus, cum spune Evanghelistul Luca. Mai înspre nord este şi satul Magdala, de unde se trăgea Maria-Magdalena. Aceste localităţi sunt toate cu multă vegetaţie și măslini. Este un loc pietros, dar nu-i sterp, e lângă mare şi prin irigaţie se poate obţine rod la multe culturi.

La Capernaum a fost templul făcut de mai-marele sinagogii pe a cărui fiică a înviat-o Mântuitorul când a venit în cetate. Acuma sunt nişte ruine, cu nişte capiteluri din piatră cioplite, foarte vechi. De aici am mai mers o bucată tot pe malul mării, până la un loc potrivit, unde erau nişte copaci. Am oprit maşinile, am coborât şi ne-am odihnit, răcorindu-ne picioarele în marea Galileii. M-am uitat în largul acestei mări şi meditam gândindu-mă că pe aceste locuri a umblat Mântuitorul, mergând pe apă ca pe uscat, şi Petru a vrut şi el să vină, dar s-a îndoit şi a prins a se duce la fund şi strigând, Domnul l-a apucat de mână şi l-a scos zicându-i: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”. Tot acolo a avut loc şi pescuirea minunată, că nu mai puteau trage la mal cele două corăbii pline cu peşti, când mai înainte, o noapte întreagă, au aruncat năvoadele şi nu au prins nimic. Acolo a fost şi furtuna cea mare şi ucenicii speriaţi au sculat pe Mântuitorul care adormise şi au strigat: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim”. Atunci, Mântuitorul a certat valurile şi ele s-au potolit.

Marea era tot aceea, valurile, tot aceleaşi, noi însă, care stăteam cu picioarele în apă pe mal, eram alţii, şi parcă aşteptam cu ochii ţintă în larg pe valuri ca să vedem că apare de undeva Mântuitorul şi să-i strig: „Porunceşte să vin la Tine!..” Dar oare nu m-aş fi îndoit eu, nu m-aș fi afundat?

De aici am coborât mai jos, unde am dat de Iordan. Am oprit mașina, am coborât şi la un loc potrivit ne-am apropiat şi am venit la apa Iordanului. Apa este repede şi rece, ne-am vârât şi noi în apă, iar alţii chiar s-au scăldat. Eu însă tot numai pe picioare am îndrăznit a mă stropi puțin şi ne-am spălat şi pe faţă cu apă din Iordan. Apa sfinţită cândva de Domnul Iisus Hristos. Iordanul curge repede mereu şi tot ce apucă duce în Marea Moartă. Ne-am spălat şi noi, dar nu ştiu dacă ne-am curăţit de toate păcatele câte le-am avut ca să le trimitem în Marea Moartă, să fie ele spălate sau chiar omorâte. Mă tem că multe... tare multe le-am luat cu noi înapoi.