Protosinghelul, pictorul și miniaturistul Veniamin Acojocăriţei - file de jurnal (VII)

Iubitorii de istorie biseri­ceas­că se bucură de impresiile și gândurile agonisite de-a lungul călătoriei la Locurile Sfinte din primăvara anului 1975 (27 aprilie - 23 mai) de părintele protosinghel Veniamin Acojocăriței, pe care ni le-a dăruit, în manuscris, spre a ne îmbogăți sufletul și mintea. Regăsim de fiecare dată în aceste file de jurnal, din vremuri de demult, consemnări variate, religioase și culturale, descrieri despre oameni și locuri, așezate meticulos spre folosul tuturor iubitorilor de istorie și viață duhovnicească.

De la Mănăstirea Sinai am pornit îna­poi spre Ierusalim. Pe acest drum, când­va a fugit şi bătrânul Iosif cu Maica Domnului în Egipt, de frica lui Irod, care a ucis pruncii. Apoi am ajuns în oraşul Gaza, localitate veche, situată pe malul Mediteranei. Pământul era bogat în tot felul de culturi. În timpul când am trecut noi pe acolo (20 mai), grâul era secerat, porumbul dăduse în spic şi floarea-soarelui înflorise. Era un câmp frumos şi verde, cu toate că de plouat nu plouă. Toată cultura se întreţine prin irigare şi udare.

Lângă Gaza, în regiunea aceea, am dat de o grădină mare de lămâi şi portocali. La puţină distanţă de acolo am întâlnit lângă drum o femeie cu lăzi de portocale de vânzare. Au cumpărat toţi portocale. Eu nu am cumpărat, pentru că sufăr de diabet şi nu am voie să mănânc dulce.

Tot pe această cale, mai înainte, am găsit un oraş numit Ascalon, cam la o distanţă de 73 km, conform indicatorului. Erau şi acolo multe culturi. Am văzut un lan de lucernă şi porumb foarte frumos. Am ieşit apoi în drumul care mergea spre Emaus, o localitate viticulă şi foarte frumoasă, însă nu am intrat în Emaus, a rămas să vizităm această cetate altădată. Înspre seară, la ora 19:00, am ajuns la Ierusalim obosiţi de drumul lung, însă mulţumiţi de cele ce am văzut.

A doua zi am făcut încă o călătorie mai scurtă prin apropiere, la Hebron, cu autobuzul. Aici, am vrut să vizităm mormintele patriarhilor Avraam, Isaac, Iacov, dar, fiind vineri, zi de slujbă la ei, nu ne-au dat drumul înăuntru. Noi am mai stăruit, dar nu i-am înduplecat. Este o cetate veche, cu nişte ziduri groase şi înnegrite de timp. De acolo ne-am ridicat mai sus, la Stejarul lui Mamvri. Aici nu mai este cetate, ci o grădină închisă. Am bătut la poartă şi a venit un copil care ne-a deschis. Am intrat înăuntru urcând pe o alee în sus vreo 200 m. În dreapta, cum urci, este Stejarul lui Mamvri, un copac gros aproape uscat. Am luat şi noi câte o ghindă de acolo. Biserica este mai sus, la vreo 150 m. La umbra acestui stejar a primit Avraam pe Sfânta Treime, sub înfăţişarea celor trei călători. Biserica era încuiată, dar se făcea slujbă în interior. Am bătut şi un călugăr bătrân ne-a dat drumul. Slujba era pe terminate, am luat anaforă şi ne-am închinat.
Biserica avea trei altare şi era bine întreţinută, însă tot se vedea că planează în jurul ei pustietatea. Ne-au chemat apoi la trapeză. Era încăpătoare, cu o masă lungă, dar cred că o foloseau numai pentru vizitatori, căci ei erau doar trei călugări. Am mulţumit pentru masa dată, aşa cum a fost, nu prea bogată, însă cu multă dragoste. Am cântat „Hristos a înviat” şi am ieşit afară. După aceea am coborât la vale şi am plecat. Am trecut iar pe la Ghetsimani, pe la mormântul Maicii Domnului şi pe lângă biserica catolică cu cei 12 măslini unde a fost vândut Iisus de către Iuda, iar apoi am plecat mai sus, unde este o biserică (rusească) de maici închinată Sfintei Maria Magdalena. Biserica este mare, are trei altare. Un preot ne-a arătat moaştele Sfintei Maria Magdalena, la care ne-am închinat. Biserica este ctitoria împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei.

De pe Eleon se vede bine tot Ierusalimul. Acolo este o biserică mare şi pe pereţii ei, şi pe nişte săli exterioare este scris „Tatăl nostru” în toate limbile popoarelor.

În limba noastră este scris în biserică, cum ar fi la noi în dreptul stranei drepte al treilea rând, la un loc de cinste. Aveau fotocopii scoase şi am luat şi eu vreo două exemplare.

Locul Înălţării propriu-zis este sub arabi. Acolo este o încăpere mică, ca un agheasmatar, zidit din piatră. Jos este o piatră cu un fel de cadran pe care este imprimată urma Mântuitorului când S-a înălţat la cer. Cine dorește să se închine trebuie să plătească o taxă. Unii dintre creştini vin aici cu ceară ca să imprime urma Mântuitorului şi să o păstreze ca semn al evla­viei lor.

Mai târziu am ajuns la foişorul unde s-a ţinut Cina cea de Taină. Clădirea este cea originală. Casa nu este prea mare, se urcă pe nişte scări sus, acolo unde s-a instituit Sfânta Împărtăşanie.

Am fost şi la o casă unde s-a pogorât Duhul Sfânt. Este o casă în care cobori pe scări, un fel de grotă, unde ucenicii erau adunaţi de frica iudeilor. Tot acolo s-a făcut şi alegerea lui Matia în locul lui Iuda. După care a urmat şi Pogorârea Duhului Sfânt, în ziua Cincizecimii.

Tot acolo aproape este şi casa Sfântului Ioan Teologul, unde a stat Maica Domnului după ce a fost încredinţată lui când erau lângă cruce şi priveau la chinurile pe care le suferea Mântuitorul. Aproa­pe de casa Sfântului Ioan Teologul este o biserică catolică cu 6 mozaicuri foarte frumoase, iar biserica este în formă de cerc. Aici era rânduială şi curăţenie.

În Samaria este o biserică foarte mare, începută, dar neterminată. La oraşul Nabus-Sichem se găseşte o biserică grecească unde se află Fântâna lui Iacov, locul în care a vorbit Mântuitorul cu samarineanca din Evanghelie. Fântâna este şi acum şi se poate scoate apă din ea. Este adâncă. Am gustat şi puţină apă și am plecat mai departe...