Protosinghelul Pimen Georgescu, bătrân străjer al Cernicăi

Avea numele unui harnic mitropolit al Moldovei. Când el a intrat în cin, mitropolitul se afla la sfârşitul vieţii, iar după puţin timp a trecut la cele veşnice (†1934). Colegii de seminar făceau mereu caz şi haz de asemănarea numelui cu fostul mitropolit. Era doar o simplă coincidenţă, mitropolitul fiind prahovean, iar Pimen de la Cernica venea din câmpia Bărăganului.

Ajunsese cel mai vârstnic monah din Arhiepiscopia Bucureştilor şi poate din ţară. Puţin până la o sută de ani, din care aproape 80 petrecuţi în slujirea monahismului de veche tradiţie.

Mănăstirea Cernica a avut cândva monahi mulţi care umpleau incinta şi ostrovul Sfântului Nicolae. În vremea sfinţilor cernicani Calinic şi Gheorghe, obştea nu avea spaţiu suficient pentru locuit, era acel duh de emulaţie duhovnicească şi roadele s-au arătat la vremea lor. În anii interbelici, mănăstirea a cunoscut iarăşi o perioadă de înflorire, cu monahi numeroşi şi bune rânduieli. Atunci a intrat pe porţile chinoviei un tânăr frate, de loc din ţinuturile Ialomiţei, care n-a mai privit înapoi. Nu era un tânăr obişnuit, avea multe calităţi, deşi firea lui nu arăta multă deschidere pentru cei din jur. A fost unul dintre cei chemaţi să primească jugul şi sarcina Mântuitorului.

A trecut prin multe ascultări şi mai-marii săi au hotărât ca tânărul Petre (devenit monahul Pimen) să meargă mai departe, să urmeze şcoli înalte pentru a fi de folos Bisericii. A învăţat carte în preajma unor oameni luminaţi: Mitropolitul Olteniei de mai târziu Firmilian Marin şi episcopul Dunării de Jos Chesarie Păunescu i-au fost profesori, iar printre colegii de seminar de la Cernica s-au numărat fericitul patriarh Teoctist Arăpaşu, arhiepiscopii Eftimie Luca şi Gherasim Cristea, arhimandriţii Sofian Boghiu şi Grigore Băbuş, protosinghelul Petroniu Tănase şi alţii.

Pimen Georgescu excela în domeniul muzicii bisericeşti şi al rânduielilor liturgice pe care le-a slujit apoi până la sfârşitul vieţii.

În vremea studiilor teologice, când am vizitat Mănăstirea Cernica, părintele Pimen cânta la strana dreaptă, iar la cea din stânga protosinghelul Sebastian Marcu. Monahii nu încăpeau în stranele numeroase, de aceea o parte din ei stăteau în spate. Se auzeau cântări frumoase şi erau rânduieli specifice Cernicăi, cum nu întâlneai la alte mănăstiri. Uneori răzbăteau până la noi, pelerinii, mustrările părintelui Pimen, care era un fel de autoritate peste care nu se putea trece. A avut un drum lung şi dăruire fără margini pentru slujirea Bisericii. Era închis în sine şi nu risipea oricum vremea vieţii. A fost contemporan cu momentele celor două canonizări importante petrecute în mănăstire - a Sfântului Ierarh Calinic (1955) şi a Sfântului Cuvios Gheorghe, stareţul Cernicăi (2005).

Din nefericire, nu vorbea despre vremurile de altădată. Am încercat să mai aflu câte ceva de la el, dar n-am reuşit. Trecuseră prea mulţi ani din viaţă şi nu mai avea disponibilitatea dialogului.

Câteva fapte memorabile trebuie notate însă pentru posteritate. Nu reţinea în chilie nici un ban. Dacă primea pensia ori vreun pomelnic, le trimitea până seara la Cancelaria mănăstirii. Păstra doar chitanţele, multe adunate, mărturii ale fidelităţii faţă de chinovia în care a vieţuit.

Era îngrijorat că toate rânduielile cernicane, care veneau din trecute-vremuri, nu vor mai fi păstrate în viitor. Îşi găsise, totuşi, câţiva ucenici care-i duc mai departe misia. Unul dintre ei, ieromonahul Ignatie Grecu, iubitor al tradiţiei şi scriitor fin, a salvat de la uitare câteva ziceri ale părintelui şi păstrează cu sfinţenie, în continuare, tipicul Lavrei Sfântului Ierarh Calinic.

Părintele Pimen Georgescu (din botez Petre) s-a născut în ziua de 23 iulie 1913 în localitatea Munteni - Buzău, jud. Ialomiţa, din părinţii evlavioşi Petre şi Neacşa. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi Seminarul monahal din Mănăstirea Cernica, promoţia 1942, după care şi-a îndreptat paşii către Facultatea de Litere şi Filosofie, susţinând examenul de licenţă în anul 1948, urmând în acelaşi timp şi cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, susţinând în anul 1950 lucrarea de licenţă cu titlul: "Despre feciorie la Sfântul Grigorie de Nyssa".

Fratele Petre a fost primit, ca novice, la Mănăstirea Cernica în ziua de Buna Vestire, 25 martie 1934 şi a fost tuns în monahism la 1 mai 1937 în chinovia Sfântului Ierarh Calinic. A fost hirotonit ierodiacon la 15 noiembrie 1937, de către întâiul patriarh al României, fericitul întru pomenire Miron Cristea, în Catedrala patriarhală din Bucureşti. A primit hirotonia întru ieromonah, pe seama Mănăstirii Cernica, în ziua de 27 decembrie 1940, în biserica Mănăstirii Antim din Bucureşti, prin punerea mâinilor şi rugăciunile mitropolitului Basarabiei, Gurie Grosu, iar mai târziu a fost hirotesit duhovnic, în anul 1956, de către episcopul-vicar Pavel Şerpe, la Mănăstirea Curtea de Argeş.

Ca vieţuitor al sfintei Mănăstiri Cernica a îndeplinit mai multe ascultări: chelar al mănăstirii (1934-1942), secretar şi preot slujitor (1950-1952), cântăreţ şi preot slujitor (1959-1966), muzeograf, cântăreţ şi preot slujitor (1966-1978).

Începând cu anul 1978 a fost pensionat şi a rămas cu ascultarea la biserică, preot slujitor şi cântăreţ la strană, servituţi pe care le-a îndeplinit până în anul 2004, când, din motive de sănătate, s-a retras la chilie.

Părintele protosinghel Pimen Georgescu a vieţuit în Mănăstirea Cernica sub ascultarea stareţilor: protos. Hrisant Popescu (1933-1935), protos. Zosima Pârvulescu (1935-1939), arhim. Chesarie Păunescu (1939-1940, ulterior episcop la Dunărea de Jos), arhim. Dionisie Udişteanu (1940-1941), arhim. Atanasie Dincă (1941-1942, ulterior episcop-vicar patriarhal), arhim. mitrofor Ioil Babaca (1942-1943), arhim. Inochentie Tănăsoiu (1943-1944), arhiereul Emilian Antal (1944-1945), protos. Haralambie Vasilache (1945), arhim. Partenie Buşcu (1945-1947), mitropolitul Efrem Enăcescu (1947-1949), protos. Urpasian Popa (feb.-oct. 1949), mitropolitul Efrem Enăcescu (oct. 1949-nov. 1952), arhim. Atanasie Gladcovschi (1952-1959), arhim. Roman Stanciu (1959-1973, ulterior episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucreştilor), arhim. Nifon Bărbieru (1973-1981), arhim. Calinic Argatu (1981-1986, în prezent Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului), arhim. Teofil Panait (1986-1990), arhim. Dorotei Tudorache (1990-1994), arhim. Clement Popescu (1994-2001), episcopul-vicar Sebastian Paşcanu Ilfoveanul (7 nov. - 5 dec. 2001), arhim. Macarie Ciolan (2001-2010), protos. Maxim Bădoiu (2010 - prezent).

În decursul anilor, părintelui Pimen i-au mai fost încredinţate şi alte ascultări. A fost casier şi depozitar la Librăria Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (1942-1944), econom (administrator) şi cântăreţ la Seminarul Central din Bucureşti (1944-1949), preot slujitor şi duhovnic la Mănăstirea Samurcăşeşti-Ciorogârla, din preajma Bucureştilor (1956-1959).

Pentru îndelungata osteneală, fericitul întru pomenire patriarh Teoctist Arăpaşu i-a acordat rangul de Protosinghel, iar în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 12 ianurie 1994 a propus acordarea rangului de Arhimandrit părintelui protosinghel Pimen Georgescu, "pentru pregătirea teologică, ţinuta demnă pe care o are în rândul cinului monahal, responsabilitatea dovedită în lucrările încredinţate şi frumoasele realizări obţinute, aleasa vieţuire duhovnicească şi călugărească, precum şi devotamentul faţă de Biserică" (Temei nr. 306/1994); urmând ca hirotesia să aibă loc la o dată stabilită de Cancelaria Centrului eparhial. Pimen Georgescu, din smerenie, n-a acceptat rangul de arhimandrit acordat de fostul său coleg de seminar.

Pentru Mănăstirea Cernica şi pentru toţi vieţuitorii ei, părintele protosinghel Pimen Georgescu a fost exemplu de dăruire totală pentru Biserică, participând zilnic la strană, cântând cu multă dăruire şi pricepere. Nu intra niciodată în sfântul lăcaş fără rasă şi camilafcă. Era atent ca preoţii şi diaconii slujitori să nu greşească în timpul Sfintei Liturghii, corectându-i atunci când era cazul. În cei peste 70 de ani de slujire a înfrumuseţat slujbele Bisericii cu partituri de muzică bizantină din vechii cântăreţi: Macarie protopsaltul, Dimitrie Suceveanu, Nectarie Vlahul, Amfilohie Iordănescu, Gheorghe Cernicanul, Ghelasie Basarabeanul, Popescu Pasărea, Ioan Zmeu, Victor Ojog, Ştefanache Popescu, Anton Uncu, Nifon Ploieşteanul, Nicolae Severeanu, Gheorghe Scufaru, Teodor Georgescu, Nicolae Barcan, Monahia Epiharia Moisescu (Ţigăneşti), monahia Magdalena Nicolescu etc. Îi învăţa pe viitorii preoţi cum să se comporte în societate, pentru a nu fi cuiva "piatră de poticnire" prin atitudinea lor.

Părintele ieromonah Ignatie Grecu, cronicarul de astăzi al mănăstirii, a consemnat câteva din zicerile părintelui, folositoare de suflet, spre mai profundă cugetare: "Să nu părăseşti niciodată locul unde te-ai născut a doua oară" (mănăstirea); "Noi nu trăim prin istorie, ci prin fapte, părinte"; "Nu interesează poporul ca atare, ci voia lui Dumnezeu în el"; "Am ajuns şi vremuri când păcatul se bea ca apa"; "Dumnezeu nu primeşte banii care sunt din jaf"; "Cuvintele Mântuitorului sunt săbii care stau tot în teacă"; "E plină lumea de cuvinte, lipsesc faptele".

Protosinghelul Pimen Georgescu a iubit mult Mănăstirea Cernica şi rânduiala monahală. Călugării cernicani, răspândiţi în diferite locuri, îşi aduc aminte de felul lui special de-a fi, de asprimea cuvintelor, dar şi de răbdarea şi iubirea multă pentru slujirea Domnului. Un călugăr de care va aminti mereu istoria acestei sfinte mănăstiri.

Astăzi Mănăstirea Cernica are mai mulţi călugări în cimitir decât în chilii, dar acest lucru nu este numaidecât trist. Cei care au aflat răspuns bun înaintea lui Dumnezeu se roagă pentru monahii de azi, luptători şi trăitori în mijlocul încercărilor, cum a fost până nu demult protosinghelul Pimen Georgescu Cernicanul.