Puterea luminătoare a cuvântului duhovnicesc

Întâlnirea cu ceea ce reprezintă cuvântul Pă­rin­ților ne oferă prilejul să ne gândim la valoarea cuvântului duhovnicesc, la importanța și rolul lui în viața noastră. În lumea de astăzi cuvântul, această energie a firii noastre dăruită de Ziditorul ei, știm că a devenit purtătorul multor urâțenii. Se înjură mult astăzi, se clevetește la fel, cuvântul este cel care exprimă numeroase răutăți: obscenități, ironii nepermise, lingușiri și altele asemănătoare. În această lume, cuvântul duhovnicesc vine cu puterea lui luminătoare, cură­țitoare și vindecătoare în același timp.

Domnul nostru, cu puțin îna­inte de Pătimirea Lui cea de bunăvoie, a spus Ucenicilor Lui: „Voi sunteți curați pentru cuvântul pe care vi l-am spus”. Adică cuvântul Lui, cuvântul Domnului, a lucrat asupra lor în chip curățitor. E adevărat, ei au primit acest cuvânt cu credință și cu dragoste și el, cuvântul, a devenit în ei energie curățitoare, luminătoare. Tot așa, cei care slujesc în numele lui Hristos, cei care sălășluiesc pe Hristos în ei, părinții noștri duhovnicești, prin cuvântul lor ne ajută să ne curățim sufletele sau, dacă le primim cuvântul cu credință și cu dragoste, să dobândim acea energie de care avem nevoie în lupta noastră de curățire de păcate și de patimi.

De asemenea, cuvântul duhovnicesc este hrănitor pentru suflet. După Botez, Domnul nostru, ispitit fiind în pustie și spunându-I ispititorul: „Zi ca pietrele acestea să se facă pâini”, a răspuns: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Oamenii lui Dumnezeu, oamenii care sunt inspirați de Sfântul Duh, se fac guri ale lui Dumnezeu și cuvântul lor, de asemenea, are putere să hrănească sufletele. Așa se explică faptul că de multe ori, ascultând un cuvânt duhovnicesc, simțim că ni se schimbă starea sufletească, simțim ușurare, bucurie în inimă și avem nevoie de această pâine, de această hrană pentru suflet.

Viața noastră este foarte răvășită, cum prea bine știm. În mănăstire avem, poate, cumva, o viață mai liniștită. Deși monahii împărtășesc și ei cu mirenii această răvășire. Neașezarea vieții noastre se leagă foarte mult de faptul că ne-am obișnuit să umblăm în căile voilor inimii noastre, cum spune o rugăciune la slujba Ceasului al IX-lea.

Tot prin cuvântul duhovnicesc noi dobândim temelia pe care să așezăm viața noastră. Prin cuvântul ierarhilor noștri, al stareților în cazul celor ce viețuiesc în mănăstiri, prin cuvântul părinților duhovnicești ni se dezvăluie voia lui Dumnezeu. E adevărat, nu e atât de simplu pe cât pare la prima vedere. Ca să avem posibilitatea să așezăm viața noastră, avem nevoie de această temelie. Cât timp ne ghidăm numai după părerile noastre, cât timp rămânem în hotarul voilor noastre, vom fi clătinați, vom fi mișcați de întâmplări într-o parte sau în alta. Avem nevoie să redescoperim, să ne împărtășim de marea cultură a Bisericii. Avem nevoie să ne facem părtași acestei taine. Un sfânt contemporan socotește o adevărată taină sacramentală ascultarea de Părinții noștri duhovnicești, ascultare în care ni se dezvăluie voia lui Dumnezeu.