Puterea slăbiciunii

Cine ar fi dispus să înalţe elogii slăbiciunilor, când sunt atâtea prilejuri de a celebra puterea? Cele mai intens mediatizate secvenţe de la Jocurile Olimpice nu au prezentat ultimul clasat la proba de 100 de metri plat, nici penultimul sosit în proba de înot, încheiată cu stabilirea unui nou record mondial. Dimpotrivă, cei doi sportivi despre care s-a spus că au rescris istoria la această ediţie a Jocurilor Olimpice, jamaicanul Usain Bolt şi americanul Michael Phelps, au ocupat mii de pagini în presa internaţională şi milioane de biţi în ediţiile de ştiri online. S-ar putea spune că este şi normal să fie aşa, atâta timp cât premiile şi laurii le primesc cei care s-au străduit cel mai mult, cei mai dăruiţi şi care vreme de patru ani au petrecut mii de ore în cantonamente cu regimuri drastice de antrenament.

Nu de puţine ori, autorii biblici folosesc în pasajele Sfintei Scripturi referiri sau secvenţe împrumutate din imaginarul bogat al competiţiilor sportive. În ultimele fraze adresate creştinilor din Corint, Sfântul Apostol Pavel celebrează în cuvinte atent chibzuite o victorie pe care a repurtat-o în viaţa sa. Citind capitolul 12 din cea de-a doua epistolă către Corinteni, aproape că ni-l putem imagina pe Apostolul Neamurilor, stând glorios pe podium, în locul dedicat câştigătorului. Din cuvintele sale reiese însă că marea sa victorie nu se bazează pe vreo putere sau măiestrie deosebită pe care o posedă. După cum el însuşi recunoaşte, victoria sa se bazează pe slăbiciunile, pe insultele, dificultăţile, persecuţiile şi situaţiile limită cu care a fost nevoit să se confrunte de-a lungul anilor.

Cititorul ar fi tentat să se întrebe la un moment dat: până la urmă cu ce se laudă autorul epistolei către Corinteni? Dacă nu consideră de cuviinţă să povestească în amănunt despre viziunile şi descoperirile de care Dumnezeu l-a găsit vrednic, dacă nu aminteşte de convertirile, minunile şi miracolele prin care a scăpat din atâtea greutăţi, atunci ce i se pare mai vrednic de laudă? În mod curios, îl vedem mai departe lăudându-se cu slăbiciunile sale, evidenţiind în mod special una din ele. Vrea să ştim despre acel „ghimpe în trup“ din cauza căruia a suferit vreme îndelungată şi de care nu scăpase nici în clipa în care îşi aşternea pe papirus gândurile şi îndemnurile pentru ucenici.

Semnificaţia cuvântului tradus în română prin „ghimpe“ este destul de vagă şi ea a fost interpretată în decursul timpului în diverse forme. Variantele de interpretare fac referire fie la o suferinţă fizică, o boală care măcina elanul misionar al marelui Apostol, fie la o persoană cu intenţii ascunse dintr-una din comunităţile nou înfiinţate, care încerca să-i zădărnicească eforturile, provocând disensiuni şi dispute între creştini. Oricare ar fi versiunea corectă, durerea provocată de acel „ghimpe“ era considerabilă, de vreme ce însuşi Pavel, ajuns la capătul răbdării, L-a rugat de trei ori pe Domnul să-l vindece. Răspunsul primit însă l-a lămurit şi l-a învăţat rostul acelei suferinţe în viaţa sa: desăvârşirea.

De cele mai multe ori, atunci când ne confruntăm cu o suferinţă, fie ne închidem în sine şi încuiem în noi înşine povara care ne apasă, fie apelăm disperaţi la ceilalţi, căutând atenţie, ajutor, interes şi scăpare. Exemplul Sfântului Pavel, care înainte de a scrie în epistolă despre suferinţa sa, Îl rugase de mai multe ori pe Dumnezeu să-l vindece, este grăitor şi poate fi urmat de oricine. Acelaşi îndemn îl observăm şi în cuvintele psalmistului: „Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu că-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu“ (Ps. 42, 6-7).

Ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice a adus în atenţia publicului un exemplu rar întâlnit de curaj şi încredere. Înotătoarea Natalie du Toit din Africa de Sud a concurat, având un picior amputat de deasupra genunchiului şi a terminat a şaisprezecea una dintre cele mai solicitante probe olimpice, înot în ape libere pe distanţa de 10 kilometri. La doar şaisprezece ani, ratase la limită calificarea la Jocurile Olimpice de la Sydney, în condiţiile în care anterior câştigase deja numeroase premii la alte competiţii. Prezenţa ei la Jocurile Olimpice din acest an a provocat mirare în rândurile spectatorilor, iar reuşita ei a atras admiraţia nemărginită a întregii lumi. Probabil că sportiva din Africa de Sud a înţeles că indiferent cât de frustrantă ar fi, suferinţa îşi este sieşi antidot dacă este înţeleasă, acceptată şi depăşită. Totodată, Natalie a predat întregii lumi o lecţie cu privire la măreţia covârşitoare a străduinţei, chiar dacă aceasta nu se finalizează neapărat cu atingerea scopului propus. A arătat că a înţeles ca nimeni altcineva sensul versurilor anonime, primite cu ani în urmă de la un antrenor, care-i luminează în prezent viaţa şi pe care probabil că le repetă şi în somn:

„Nu este o tragedie să nu îţi îndeplineşti visele;

Dar este tragic să nu ştii să visezi;

Nu este o dramă să nu ajungi la stele

Dar e dramatic să nu ştii măcar că ele există“.