Am auzit pentru prima dată de Ziarul Lumina când eram în anul IV la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Chiar în data de 7 februarie 2005, la ziua de naștere a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, când ierarhii Sfântului Sinod veniseră la București pentru a-l felicita pe Întâistătătorul de atunci al Bisericii Ortodoxe Române, fusesem chemat la Palatul Patriarhiei de Înaltpreasfințitul (pe atunci Preasfințitul) Părinte Casian, chiriarhul Eparhiei Dunării de Jos, al cărei fiu duhovnicesc eram, pentru a-mi oferi în dar câteva cărți. De altfel, Înaltpreasfințitul Părinte Casian avea și are în continuare bunul obicei de a se întâlni periodic și a discuta cu studenții teologi din Eparhia Dunării de Jos, care studiază în Capitală, atunci când vine la București fie la sărbătorile Sfântului Dimitrie cel Nou sau Sfinților Împărați Constantin și Elena, fie la ședințele Sfântului Sinod. În Palatul Patriarhiei, în sala numită astăzi Europa Christiana (dacă nu mă înșel) am asistat, fără să conștientizez prea bine atunci importanța evenimentului, la momentul istoric în care primul număr al cotidianului creștin Lumina era prezentat și oferit în dar de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Înaltpreasfințitul Părinte Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei) Patriarhului Teoctist, ierarhilor de atunci ai Sfântului Sinod și întregii asistențe.
Trei ani mai târziu, în toamna lui 2008, revenit din Germania, lucram la Biroul de presă al Episcopiei Dunării de Jos în Galați și, din această postură, trimiteam sporadic câte un text de opinie la Ziarul Lumina, invitat fiind de prietenul și colegul meu Ciprian Bâra, care lucra deja de ceva timp în redacția de la București a publicației amintite. Spre finalul lunii noiembrie 2008, la Centrul eparhial din Galați se făceau ultimele pregătiri în vederea sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul eparhiei și al orașului. (Datele și orele precise mi-au rămas întipărite în minte, pentru că fac parte din șirul momentelor extraordinare ale vieții mele.) La data de 27 noiembrie 2008, dimineața, eram în biroul de la Centrul eparhial și discutam cu colegii despre faptul că Radio România Actualități urma să trimită la Galați o echipă de jurnaliști, care să transmită slujba de hram. La un moment dat, primesc un apel pe telefonul mobil de pe un număr pe care nu îl cunoșteam. Răspund și, după câteva fracțiuni de secundă, recunosc „la capătul celălalt al firului” o voce baritonală inconfundabilă: Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Până atunci, nu discutasem niciodată direct cu Preafericitul. Mi-a transmis că are cunoștință de textele de opinie pe care le trimiteam de ceva vreme la Ziarul Lumina și că ar exista posibilitatea cooptării mele în redacția de la București. Era, evident, o chemare, o invitație. Am fost cuprins instantaneu de o emoție foarte puternică și cred că pe parcursul discuției am reușit să silabisesc doar câteva cuvinte. După ce a încheiat discuția noastră telefonică, m-am așezat pe un scaun, încercând să înțeleg mai bine ce mi se întâmplase. În seara aceleiași zile am discutat din nou la telefon, stabilind ca în data de 2 decembrie 2008, după sărbătoarea Zilei Naționale a României, să vin la București pentru a discuta cu Preafericirea Sa și alte detalii ale mutării definitive în Capitală. Am venit la București în 2 decembrie, am discutat și, în seara aceleiași zile, mi s-a prezentat viitoarea locuință de serviciu, de care m-am bucurat ulterior cu familia mea mai mulți ani. Până în ajunul sărbătorii Nașterii Domnului am reușit să ne mutăm, iar în ziua praznicului, în Catedrala Patriarhală, am primit hirotonia întru diacon prin rânduiala lui Dumnezeu și punerea mâinilor Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Altfel spus, într-o lună de zile, viața mea și a familiei mele se schimbase absolut uluitor, într-un mod care multora li se pare și astăzi de necrezut. Am avut apoi câțiva ani bucuria să fiu parte din echipa de la București a Ziarului Lumina, o echipă care, în multe rânduri, devenea o adevărată familie.
Dacă pe parcursul lecturii acestui text se naște nedorita impresie că autorul intenționează să se așeze pe sine în centrul atenției, atunci scuzele de rigoare devin obligatorii. Ce m-a impresionat atunci și mă impresionează de fiecare dată când îmi amintesc aceste momente și ceea ce am încercat, de fapt, să arăt este rânduiala lui Dumnezeu. Pentru mine, Ziarul Lumina se înscrie în această rânduială și pentru asta nu pot fi decât recunoscător.
* Părintele Cosmin Pricop este decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. A făcut parte din echipa Ziarului Lumina în perioada 2008-2011, ca director de Departament teologic şi director general.
Ne-am obișnuit cu comemorările din fiecare an ale Bisericii noastre ortodoxe, care marchează atât momente istorice, cât și liturgice, dogmatice sau spirituale, încercând să trezească conștiința credincioșilor spre o viață activă și unitară din perspectiva mesajului pe care îl transmite.
Tesalonicul este, în general, cunoscut ca un oraș care atrage an de an numeroși pelerini și călători ce străbat Elada. Unii dintre aceștia sunt însuflețiți de dorul de a ajunge în Sfântul Munte Athos, centru al trăirii Ortodoxiei, în vreme ce alții caută tihna soarelui și mângâierea apelor albastre ale Mării Egee. Nu puțini sunt cei care vin să contemple bogata zestre istorică și culturală a cetății ce păstrează urmele civilizației antice și mărturiile glorioase ale veacurilor ce i‑au urmat.
Vreme de peste trei ani, Mântuitorul Hristos le-a vorbit Sfinților Săi Ucenici și Apostoli despre tainele Împărăției lui Dumnezeu. Fiind oameni cu măsuri și înțelegeri diferite, la început nu au pătruns sensurile adânci ale învățăturilor dumnezeiești, dar, când Duhul Sfânt s-a revărsat peste ei, mintea li s-a deschis, inima le-a fost luminată și au înțeles toate...
Suntem în timpul Postului Mare când în cursul săptămânii (de luni până vineri) se oficiază în biserici Liturghia Darurilor înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul, autorul ei, pe care-l
.jpg)
Duminica a 2-a din post (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12 În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de
„În vremea aceea S-a dus Iisus într-un loc pustiu și Se ruga acolo. Dar au mers după Dânsul Simon și cei ce erau cu el și, aflându-L, I-au zis: Toți Te caută pe Tine. Iar Iisus le-a răspuns: Să mergem în
Întru început «Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat și cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; ele vor pieri, dar Tu rămâi, și toate ca o haină se vor învechi;
Sfântul Mucenic Sabin (†303) era din cetatea Hermopolis din Egipt, bărbat cucernic, având dregătorie mare în cetatea sa. Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305),
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilie la Vindecarea slăbănogului „Hristos nu cere totdeauna credință de la cei bolnavi; de pildă, nu cere credință de la cei care și-au pierdut
Anul 1925 este foarte important pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru că Biserica noastră a fost ridicată la rang de Patriarhie. În acest an s-a desfăşurat un amplu proces de înfiinţare a Patriarhiei Române, ce s-a bucurat de spaţii ample în presa vremii.
În ultimii șase ani, la Casa Muzeu „Alexei Mateevici” din Căinari, în luna martie, împreună cu preoții din Protopopiatul Căușeni, cu preotul Valentin Baltaga din Parohia „Sfinții Arhangheli” și autoritățile din acest oraș, dar și cu mulțime de tineri, elevi și lucrători în domeniul culturii din raionul Căușeni, am oficiat slujba Parastasului și am participat la activitățile culturale dedicate preotului Alexei Mateevici (1888-1917), unul dintre poeții înzestrați cu mult har și talent, care ne-a lăsat cea mai frumoasă poezie dedicată limbii: „Limba noastră”.
Unii călugări din mănăstirile athonite, numiţi şi isihaşti, au ajuns să vadă lumina necreată a lui Dumnezeu. Dar adversarii lor respingeau posibilitatea vederii lui Dumnezeu de către om, negau distincţia dintre fiinţă şi energii în Dumnezeu, excluzând orice posibilitate de comuniune reală a omului cu Dumnezeu. Cel care a luat iniţiativa de a le răspunde acestora a fost Sfântul Grigorie Palama, care a vorbit despre posibilitatea cunoaşterii şi a unirii cu Dumnezeu, afirmând că nu există natură (fiinţă) nelucrătoare care să nu se manifeste în afară prin energii. Sfântul, pentru care isihasmul devenise un mod de viaţă, a răspuns că isihaştii nu văd Fiinţa lui Dumnezeu, ci energiile necreate care se revarsă din Fiinţa Lui.
În 28 februarie 2025 se împlinesc 240 de ani de la moartea martirică a lui Horea și a lui Cloșca, din anul 1785, la Alba-Iulia. Crișan murise deja în închisoare, în 13 februarie. Deși în raportul comisiei de anchetă se menționează că acesta s-a sinucis, există mai multe argumente care aruncă îndoiala asupra acestui lucru.
Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii, unul foarte profund, dens și uneori greu de asimilat. Temele abordate de el, cum sunt distincția dintre ființă și lucrările nezidite în Dumnezeu, distincția dintre teologie și vederea lui Dumnezeu în lumină, sunt adânci, greu de expus în cuvinte. Nici exprimarea lui nu este simplă, pe alocuri chiar aticizată și, mai mult, deși se folosește destul de des de metoda argumentației de tip aristotelian, documentaţia lui este laborioasă, nu ușor de urmărit, parcă vrând cu tot dinadinsul să-i invite pe detractorii lui să-i recitească paragrafele! Deci, da, Grigorie Palama este un teolog greu de descifrat și trebuie să recunoaștem și greu de digerat, nu numai de frații noștri de alte confesiuni, dar uneori și de noi. Bunăoară, citindu-l pe Varlaam, Achindin și mai ales pe Grigoras sau Dexios, s-ar putea să ni se pară la început mai clari, mai logici, mai digerabili! Totuși, dincolo de aceste dificultăți, Grigorie Palama este teologul luminii nezidite al lui Dumnezeu, teologul care ne arată cum să urcăm muntele Taborului pentru a-L întâlni acolo pe Hristos, izvorul luminii. Învățătura lui este despre viață, viața în Hristos.
