Rânduiala lui Dumnezeu

Am auzit pentru prima dată de Ziarul Lumina când eram în anul IV la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Chiar în data de 7 februarie 2005, la ziua de naștere a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, când ierarhii Sfântului Sinod veniseră la București pentru a-l felicita pe Întâistătătorul de atunci al Bisericii Ortodoxe Române, fusesem chemat la Palatul Patriarhiei de Înaltpreasfințitul (pe atunci Preasfințitul) Părinte Casian, chiriarhul Eparhiei Dunării de Jos, al cărei fiu duhovnicesc eram, pentru a-mi oferi în dar câteva cărți. De altfel, Înaltprea­sfințitul Părinte Casian avea și are în continuare bunul obicei de a se întâlni periodic și a discuta cu studenții teologi din Eparhia Dunării de Jos, care studiază în Capitală, atunci când vine la București fie la sărbătorile Sfântului Dimitrie cel Nou sau Sfinților Împărați Constantin și Elena, fie la ședințele Sfântului Sinod. În Palatul Patriarhiei, în sala numită astăzi Europa Chris­tiana (dacă nu mă înșel) am asistat, fără să conști­entizez prea bine atunci importanța evenimentului, la momentul istoric în care primul număr al cotidianului creștin Lumina era prezentat și oferit în dar de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Înaltpreasfințitul Părinte Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei) Patriarhului Teoctist, ierarhilor de atunci ai Sfântului Sinod și întregii asistențe.

Trei ani mai târziu, în toamna lui 2008, revenit din Germania, lucram la Biroul de presă al Episcopiei Dunării de Jos în Galați și, din această postură, trimiteam sporadic câte un text de opinie la Ziarul Lumina, invitat fiind de prietenul și colegul meu Ciprian Bâra, care lucra deja de ceva timp în redacția de la București a publicației amintite. Spre finalul lunii noiembrie 2008, la Centrul eparhial din Galați se făceau ultimele pregătiri în vederea sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul eparhiei și al orașului. (Datele și orele precise mi-au rămas întipărite în minte, pentru că fac parte din șirul momentelor extraordinare ale vieții mele.) La data de 27 noiembrie 2008, dimineața, eram în biroul de la Centrul eparhial și discutam cu colegii despre faptul că Radio România Actualități urma să trimită la Galați o echipă de jurnaliști, care să transmită slujba de hram. La un moment dat, primesc un apel pe telefonul mobil de pe un număr pe care nu îl cunoș­team. Răspund și, după câteva fracțiuni de secundă, recunosc „la capătul celălalt al firului” o voce baritonală inconfundabilă: Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Până atunci, nu discutasem niciodată direct cu Preafericitul. Mi-a transmis că are cunoș­tință de textele de opinie pe care le trimiteam de ceva vreme la Ziarul Lumina și că ar exista posibilitatea cooptării mele în redacția de la București. Era, evident, o chemare, o invitație. Am fost cuprins instantaneu de o emoție foarte puternică și cred că pe parcursul discuției am reușit să silabisesc doar câteva cuvinte. După ce a încheiat discuția noastră telefonică, m-am așezat pe un scaun, încercând să înțeleg mai bine ce mi se întâmplase. În seara aceleiași zile am discutat din nou la telefon, stabilind ca în data de 2 decembrie 2008, după sărbătoarea Zilei Na­ționale a României, să vin la București pentru a dis­cuta cu Preafericirea Sa și alte detalii ale mutării definitive în Capitală. Am venit la București în 2 decembrie, am discutat și, în seara aceleiași zile, mi s-a prezentat viitoarea locuință de serviciu, de care m-am bucurat ulterior cu familia mea mai mulți ani. Până în ajunul sărbătorii Nașterii Domnului am reușit să ne mutăm, iar în ziua praznicului, în Catedrala Patriarhală, am primit hirotonia întru diacon prin rânduiala lui Dumnezeu și punerea mâinilor Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Altfel spus, într-o lună de zile, viața mea și a familiei mele se schimbase absolut uluitor, într-un mod care multora li se pare și astăzi de necrezut. Am avut apoi câțiva ani bucuria să fiu parte din echipa de la București a Ziarului Lumina, o echipă care, în multe rânduri, devenea o adevărată familie.

Dacă pe parcursul lecturii acestui text se naște nedorita impresie că autorul inten­țio­nează să se așeze pe sine în centrul atenției, atunci scuzele de rigoare devin obligatorii. Ce m-a impresionat atunci și mă impresionează de fiecare dată când îmi amintesc aceste momente și ceea ce am încercat, de fapt, să arăt este rânduiala lui Dumnezeu. Pentru mine, Ziarul Lumina se înscrie în această rânduială și pentru asta nu pot fi decât recunoscător.

* Părintele Cosmin Pricop este decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din ­Bucureşti. A făcut parte din echipa Ziarului Lumina în perioada 2008-2011, ca director de Departament teologic şi director general.