Rânduială și ierarhie

Simplitatea și franchețea sentințelor bătrânilor deșertului sunt de multe ori înșelătoare. În spatele cuvintelor obișnuite, simple, aparent clare, se pot deschide lumi întregi, dacă întrebi curajos, curios și răbdător. De la avva Pimen a rămas o zicere, care în traducerea clasică, publicată la Alba Iulia, a Patericului, sună așa: „Omul, de își păzește rânduiala sa, nu se tulbură”. O altă traducere vorbește despre omul care își păstrează pravila. Cuvântul nodal, de care depinde înțelegerea acestei apoftegme, este taxis, care are o plajă semantică foarte amplă. De aceea în limba latină este tradus cu ordine, iar Benedicta Ward, când traduce apoftegma în engleză, vorbește despre omul care își păstrează locul în viață, iar Lucien Regnault zice și el despre cel care își păzește locul sau poziția. 

Cu siguranță, unele traduceri sunt mai fidele decât altele, fiecare este mai mult sau mai aproape de original, dar, de multe ori, toate aceste versiuni laolaltă reușesc să ne ofere o înțelegere complexă a sensurilor vaste pe care le poartă cuvintele bătrânilor. Traducerile primare ro­mâ­nești ale Patericului (care, în mod inevitabil, stabilesc o anumită tradiție interpretativă) se nasc în mediul monahal. Aici, rânduiala sau pravila este regula de rugăciune a fiecărui om, care ritmicizează întreaga viață. Dar rânduiala este mai mult decât atât, este ordinea care domnește în jurul nostru și care cuprinde, mai mult sau mai puțin, lumea întreagă. Ordinea aceasta trebuie respectată pentru a descope­ri libertatea pe care o aduce cu sine. Tentația ­nihilismului probabil că nu ocolește pe nimeni. În această fază, rânduiala lumii e constrângătoare, sufocantă, imposibil de suportat. Și totuși, avva Pimen spune ceva evident: rânduiala aduce cu sine libertatea. Doar în cadrul unei rânduieli poți merge pe drumuri bătătorite și nu ești silit să o iei în fiecare zi de la zero, să reinventezi roata în fiecare dimineață și să îți construiești mereu identitatea fără să ai vreun fundament. 

Viziunea aceasta este completată de traducerile occidentale, care prind din taxis sensul de ierarhie socială, de poziție a omului în lume. Trebuie să ținem seama că Patericul nu este manifest social, ci o carte scrisă de călugări, pentru călugări. Niște rebeli, care au ales să trăiască o formă radicală de libertate, departe de lume. Nimeni nu i-a obligat să meargă acolo, au făcut-o pentru a urma chemarea irepresibilă a lui Dumnezeu la libertate. Acolo, în deșert, au înțeles că există un mod la îndemâna fiecăruia de a schimba lumea: schimbându-se fiecare pe sine însuși. Ca să poți cu adevărat să te dedici șlefuirii sinelui în rugăciune și contemplare, trebuie să renunți la țelurile exterioare, să respecți locul tău, ca să îți poți investi toate energiile în viața lăuntrică. 

Rânduiala, așadar, este calea către libertate și pace. În clipa în care te poți așeza în rânduială, o integrezi așa încât devine propria ta natură, descoperi o formă de libertate netulburată, care altfel este inaccesibilă. Cuvântul avvei Pimen este astăzi mai viu decât oricând, tocmai pentru că răsună într-o lume dezaxată, neorânduită, în care haosul izbucnește în cele mai neașteptate locuri și momente. O lume ce tânjește după rânduială, fără ca măcar să o mai știe.