Răspunsuri duhovniceşti: Ascultarea, condiţia urmării Domnului Hristos

Este ascultarea o poruncă dumnezeiască? Ce a însemnat ea pentru primii oameni şi care sunt consecinţele teologice şi ontologice ale acestei prime neascultări?

Ascultarea este o virtute care are în vedere porunca lui Dumnezeu. Ascultarea urmează totdeauna după o poruncă, după o îndrumare, deci ascultarea e determinată de ceea ce vrea Dumnezeu, când e vorba de raportarea sufletului omului la Dumnezeu. Atunci când e vorba şi de o poruncă, de un îndemn, de un sfat, de o îndrumare pe care o dă Dumnezeu, ascultarea e conformarea cu ceea ce vrea Dumnezeu. Deci ascultarea urmează totdeauna după o poruncă, totdeauna după îndemn, totdeauna după sfat. Cel care nu ţine seamă de acestea nu este în ascultare, ci în neascultare, în neluare aminte faţă de ceea ce i se cere.

Se consideră că păcatul pe care l-au făcut protopărinţii neamului omenesc este neascultarea, adică, indiferent ce anume nu au ascultat, păcatul în sine este neconformarea cu ceea ce Dumnezeu le-a cerut primilor oameni. Porunca era să nu mănânce dintr-un anumit pom din grădina raiului. Ori ei n-au ţinut seama de aceasta şi astfel s-au făcut neascultători faţă de ceea ce le-a cerut Dumnezeu. În felul acesta, s-au abătut de la bine la rău, au intrat în neascultare când, de fapt, erau datori cu ascultarea. Toate urmările nefaste pentru om: împuţinarea credinţei, cât şi a puterilor sufleteşti, a gândurilor bune, neorânduiala din fiinţa omenească; în ce priveşte raportul dintre om şi Dumnezeu: necazurile care au venit peste oameni ca un fel de trezire la realitate, ca un fel de memento în ce priveşte gândul la Dumnezeu, toate acestea au fost urmările neascultării.

De fapt, Dumnezeu a cerut omului totdeauna ascultare. Dumnezeu conduce şi omul se lasă condus, şi toate câte i s-au poruncit omului spre înaintarea în bine sunt lucruri care ţin de ascultare şi toate câte nu sunt în conformitate cu ceea ce-i cere Dumnezeu omului sunt lucruri care ţin de neascultare. De exemplu: Avraam a fost îndrumat de Dumnezeu să plece din ţinutul în care se găsea într-o ţară străină; el a ascultat, a împlinit voia lui Dumnezeu şi prin aceasta a ajuns la înaintarea în viaţă spirituală; Noe la fel. Iar cei ce n-au ascultat de Dumnezeu au fost în deviere de la bine şi au suferit consecinţele: de exemplu, cetăţile Sodoma şi Gomora, care au fost împotriva voii lui Dumnezeu şi care au adus consecinţele distrugerii acelor cetăţi. Bineînţeles, în decursul istoriei, au fost multe exemple de ascultare şi neascultare, după cazurile pe care le cunoaştem din Vechiul Testament, iar în Noul Testament ştim sigur că Domnul Hristos a ţinut să I se împlinească voia când, la spălarea picioarelor, i-a spus Sfântului Apostol Petru: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine“. Condiţia urmării Domnului Hristos este ascultarea de El.