Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Răspunsuri duhovniceşti: Când ai ajuns la nepătimire, Îl poţi iubi cu adevărat pe Dumnezeu

Răspunsuri duhovniceşti: Când ai ajuns la nepătimire, Îl poţi iubi cu adevărat pe Dumnezeu

Un articol de: Arhimandritul Teofil Părăian - 10 Iunie 2008

Este frica de Dumnezeu metoda principală în îmbunătăţirea sufletească? Cum se poate ajunge la iubirea de Dumnezeu, ca scop al îmbunătăţirii sufleteşti?

La iubirea de Dumnezeu ajungi cu adevărat numai atunci când ajungi la nepătimire. Or, până la nepătimire, Sfântul Maxim Mărturisitorul prezintă un urcuş care începe cu credinţa în Dumnezeu, continuă cu frica de Dumnezeu, cu înfrânarea, apoi cu răbdarea, nădejdea, după care vine nepătimirea şi, după nepătimire, se ajunge la iubire. Iubirea, fiind în vârf, se urmăreşte în general, dar se realizează în timp şi după ostenelile pe care le faci. Iar frica de Dumnezeu, pomenită de Sfânta Scriptură şi de părinţii duhovniceşti, este o modalitate de a te raporta la Dumnezeu, în sensul împuţinării păcatelor. Se spune undeva în Scriptură că „frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.“ (Ps. 110, 10) Te înţeleţeşti prin aceea că Îl ai în vedere pe Dumnezeu, nu eşti nepăsător faţă de El. Lui Dumnezeu Îi slujeşti cu capacitatea pe care o ai, deci şi cu frica, dacă eşti încă sub imperiul fricii. Dar dacă ai depăşit frica, nu-I mai slujeşti cu frica, ci cu iubirea sau cu sentimentele sau capacităţile pe care le ai după ce ai rezolvat cu frica aceasta. Ea este totuşi un sentiment, o emoţie a sufletului, mai ales la începutul vieţii duhovniceşti. În „Pateric“ se spune că Sfântul Antonie cel Mare zicea: „Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci-L iubesc pe El, pentru că dragostea scoate afară frica.“ (Duhovnici români în dialog cu tinerii, arhim. Teofil PĂRĂIAN)