Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Răspunsuri duhovniceşti: „Dacă nu eşti milostiv, n-ai prisos“
Cum poate fi creştinismul atrăgător pentru lumea în care trăim?
Creştinismul poate fi atrăgător dacă lumea de azi înţelege valoarea lui. Nu o să înţeleagă în totalitate importanţa lui, dar măcar în parte. Un creştin trebuie să fie un om bun şi, dacă există creştin care nu-i bun, acela nu-i creştin; un creştin trebuie să fie mângâietor şi, dacă e aspru, nu poate să se asemene cu Duhul Sfânt, Mângâietorul. Or, sunt atâţia oameni care nu au aceste calităţi, şi atunci ei scad valoarea creştinismului. Nu creştinismul nu are valoare, ci oamenii nu mai au încredere în creştini.
La începutul creştinismului, oamenii se mirau de convertiţii apăruţi, care erau deosebiţi de ceilalţi. Acum trăim o religie fără Dumnezeu. O religie care nu mai e religie. Eu am spus de mai multe ori că cei mai mulţi oameni trăiesc social în religie şi nu trăiesc religios în societate. Asta înseamnă că ei fac nişte lucruri pe care le mai fac şi alţii din punct de vedere religios, dar asta nu este convingere. Sunt mulţi care nu au o pregătire sufletească adecvată.
În cazul în care îl prezinţi ca un sistem de idei, atunci, creştinismul nu mai este real. Pentru că el are o latură practică. Să ne gândim la cuvântul Mântuitorului rostit la înmulţirea pâinilor, când ucenicii au zis: „Dă drumul mulţimilor să se ducă să cumpere de mâncare. Domnul Hristos a spus: „Nu au trebuinţă să se ducă. Daţi-le voi lor să mănânce“. Deci, creştinismul îl obligă pe om să fie cu altfel de gânduri decât omul obişnuit. Un om care nu-i creştin nu se poate gândi că îl ajută Dumnezeu în vreun fel. Pe când cineva care mărturiseşte credinţa are o atârnare de Dumnezeu şi se gândeşte că Dumnezeu îl ajută. Principiul creştin ar fi nu să te gândeşti ce poate face omul fără tine, ci ce poţi face tu pentru el. Acesta este primul gând pe care trebuie să-l avem: „Ce aş putea face pentru omul acesta care are nevoie de mine? De prisosul meu? De prisosul samarineanului milostiv? Pentru că, dacă nu eşti milostiv, n-ai prisos.
(Convorbire cu părintele Teofil PĂRĂIAN)