Răspunsuri duhovniceşti: „De va vrea, omul poate să ţină credinţa şi poruncile lui Dumnezeu“

Pentru cei ce au murit nespovediţi, se mai poate face ceva?

Care au murit nespovediţi şi neîmpărtăşiţi toată viaţa, nu mai au legătură cu Biserica. În fundul fundului iadului se duc. Dacă vezi că au murit necununaţi, care au trăit necununaţi, sau cei ce mor nespovediţi şi neîmpărtăşiţi de ani de zile, nu mai poţi să te rogi pentru ei. Dacă au trăit în preacurvie, nu poţi să-i uneşti cu Biserica!

Dar ştiţi cum îi mai poţi ajuta? Cu un pomelnic sobornicesc. Biserica noastră, aşa a rămas cu tradiţia de la apostoli, se roagă în două feluri: soborniceşte şi nominal. Aţi văzut preotul, când începe după „liturghia celor chemaţi“? „Să le descopere lor Evanghelia dreptăţii...“ „Să-i unească pe dânşii cu Sfânta sa sobornicească şi apostolească Biserică“. Pentru cine se roagă atunci Biserica? Pomeneşte pe cineva? Se roagă pentru evrei, pentru turci, pentru chinezi, pentru toate popoarele lumii, să le descopere Dumnezeu Evanghelia dreptăţii. În felul acesta se face, am găsit scris, pentru cei care mor nespovediţi de multă vreme sau în păcate de moarte. Dacă ştii ce preot l-a botezat, şi-i mort, pui preotul acela; şi ce preot l-a cununat, dacă a fost căsătorit, dacă-i mort; şi naşii lui de botez; rudeniile spirituale. Îi pui pe aceia, fără să-i pui numele la acesta, şi zici: „şi cu tot neamul lor cel adormit“. Aici intră şi el, că este botezat şi este fiu duhovnicesc al lor. Aşa se poate face pomelnic pentru acei ce trăiesc toată viaţa necununaţi, nespovediţi, neîmpărtăşiţi sau în alte păcate grele. Putem să-i punem pe aceştia, dar fără nume, soborniceşte.

Este absolut necesară prezenţa şi ispitirea de la diavoli pentru mântuirea oamenilor?

Oamenii au fost ispitiţi chiar în rai şi înşelaţi de diavolul (Facere 3, 1). De atunci firea noastră cea stricată, care a căzut din ascultarea Ziditorului ei, a fost pururea ispitită de diavol spre încercarea credinţei celor înşelaţi (I Petru 1, 6-7; Iov 7, 18; Iacob 1, 2; I Ioan 2, 26). Omului însă i s-a dat putere de a se împotrivi ispitelor diavoleşti (Efeseni 6, 11; Iacob 4, 7) şi de a le învinge (I Corinteni 10, 13).

Dumnezeu l-a făcut pe om cu voie liberă, de sine stăpânitor şi l-a lăsat pe el în mâna sfatului său. De va vrea, omul poate să ţină credinţa şi poruncile lui Dumnezeu şi să facă cele plăcute Lui (Sirah 15, 14; 15, 17; Ieremia 21, 8; Deuteronom 30, 14, 16-17; Psalm 5, 12). De va întrebuinţa omul bine libertatea sa spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu şi toată fapta bună, primeşte de la El cunună şi mântuirea sufletului său. Iată deci cât de mare rol au ispitele în viaţa creştinilor. Că fără ispite şi fără luptă cu diavolul, cu păcatul, nu ne putem mântui, că nu avem pentru ce primi cunună şi odihnă veşnică în împărăţia cerurilor. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 8)