Răspunsuri duhovniceşti: „Drumul cerului se face prin pogorâre, iar drumul iadului se face prin suire“

Unde este locul raiului şi al iadului şi care este originea lor ?

Cât priveşte locul raiului, Sfântul Vasile cel Mare nu arată locul geografic, unde a fost anume. Ci zice doar atât: „Deci acolo a sădit Dumnezeu raiul unde nu era silă vânturilor, nu nepotrivire a celor patru stihii şi patru vremi ale anului, nu grindină, nu trăsnete care aprind, nu volburi, nici trăsnete care lovesc, nici îngheţare de iarnă, nici umezeală de primăvară, nici înfocare de vară, nici uscăciune de toamnă... Acolo floarea nu puţină vreme străluceşte... Bună mireasmă este fără de saţ, frumoasă vopseală veşnic străluceşte... Acolo sunt neamuri de feluri de păsări, care prin floarea aripilor şi prin dulcea viersuire a glasului, dulceaţă prea minunată adaugă celor ce se văd, încât să se ospăteze omul prin toate simţirile: pe unele văzându-le, pe altele auzindu-le, pe altele pipăindu-le, pe altele mirosindu-le şi din altele gustând...“ („Exaimeron, Cuvânt pentru rai“). Despre rai, atât Sfânta Scriptură, cât şi dumnezeieştii Părinţi ne arată că locul lui este la răsărit. Raiul se mai numeşte şi „paradis“, care în limba persană înseamnă grădină plină de saduri şi flori. În limba ebraică raiul se numeşte „pardus“. Teofilact al Bulgariei şi Sfântul Nicodim Aghioritul spun să nu se confunde raiul cu cerul, pentru că altul este cerul şi altul raiul, unde a fost primul om. Aşadar, iată aici puţine cuvinte despre rai şi locul raiului. Iar despre iad ştim din dumnezeiasca Scriptură că este loc de chin (Matei 18, 8; 23, 33; Marcu 9, 43; Luca 16, 23, 28). Ştim că în iad suferă trupul şi sufletul celor păcătoşi (Matei 5, 30; 18, 9). Ştim că în iad este pedeapsa veşnică (Daniil 12, 2; Matei 25, 46). Iadul are foc veşnic (Matei 18, 8), acolo fiind plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Matei 3, 42; 51, 50) etc. Dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur, arătând cât folos aduce omului cugetarea la iad, zice: „Dacă la gheenă totdeauna vom gândi, nu vom cădea degrabă în gheenă“. Şi iarăşi: „Nimeni din cei ce au înaintea ochilor gheena nu vor cădea în gheenă“ („Cuvânt despre judecata cea viitoare“). Iar unde este locul iadului, după Sfântă Scriptură, acesta ni-l arată dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola sa către Efeseni, zicând: „Iar aceea că S-a suit, nu înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului“. Apoi zice: „Cel ce S-a pogorât, Acela este care S-a şi suit mai presus decât toate cerurile, ca pe toate să le umple“ (Efeseni 4, 9-10). Deci, iată mărturia Sfintei Scripturi despre locul iadului. Locul lui este în „părţile cele mai de jos ale pământului“, adică adâncul cel nemăsurat al văzduhului. În cartea „Uşa pocăinţei“, tipărită în limbă romană la Braşov, în anul 1812, este scris: „Drumul cerului se face prin pogorâre, după cum şi drumul iadului se face prin suire; şi măcar că cerul este deasupra creştetului nostru, iar iadul este sub picioarele noastre, cu toate acestea, ca să ajungi în cer este trebuinţă să te smereşti şi să te pogori, pentru că este scris în Sfânta Scriptură: «Tot cel ce se va înălţa pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa“ (Luca 14, 11). Cât priveşte originea raiului, el a fost creat de Dumnezeu odată cu crearea primului om, căruia i-a fost încredinţat să-l lucreze şi să-l stăpânească. Iadul a fost creat de Dumnezeu pentru îngerii căzuţi care s-au prefăcut în diavoli, înainte de crearea omului, adică în clipa când Lucifer a cugetat „să fie asemenea“ cu Dumnezeu. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, volumul 4)