Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Răspunsuri duhovniceşti: Egoismul, cauza tuturor răutăţilor
Cum să scăpăm de egoism?
Egoismul este rădăcina şi cauza tuturor răutăţilor. Cine se rupe de Dumnezeu pe cine se poate sprijini decât pe el însuşi? El este sprijinul şi, iată, egoismul.
Trebuie să vă luptaţi cu egoismul. Smerenia este rădăcina şi cauza oricărui bine, pentru că toate cele bune vin de la Dumnezeu, şi Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Iacov 4, 6). Rugaţi-vă ca Domnul să smulgă din inima voastră patima cea ascunsă.
Cum să biruim acedia (lenea)?
Apucaţi-vă de o treabă care necesită osteneală şi jertfă. Poate că, astfel, sufletul va fi mişcat. Sentimentul acediei şi al slăbiciunii este trecător. Câteodată vine din osteneală şi din slăbiciune sufletească. Altă dată se datorează unei stări de aşteptare. Este adevărat că asceţii cei din vechime, care trăiau închişi într-o chilie, care nu vedeau pe nimeni, nu auzeau nimic, n-aveau nici o mângâiere, erau întotdeauna aşa cum ne spune apostolul: „La sârguinţă nu pregetaţi, cu duhul fiţi fierbinţi, Domnului slujiţi!“ (Romani 12, 11). Şi cum reuşeau să atragă harul? Prin rugăciunea neîntreruptă. Iată arma cea mai eficace împotriva acediei. Noi, nu numai că nu ne rugăm neîncetat, dar nici măcar din când în când. Şi rugăciunea noastră, când o facem, este fără luare-aminte, rece, mecanică. (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viaţa duhovnicească)