Răspunsuri duhovniceşti: Jertfele de animale nu mai sunt, dar a rămas lepădarea de sine

Un articol de: Arhimandritul Teofil Părăian - 31 Mai 2008

Părinte, vă rugăm să ne explicaţi sfârşitul Psalmului 50: „Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.“

E vorba despre ierarhia bisericească şi despre Biserică. Sionul este o colină unde era zidit templul din Ierusalim; Ierusalimul era cetatea păcii. „Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului“, deci Bisericii, ierarhiei; „şi să se zidească zidurile Ierusalimului“, deci Bisericii, în general, ca cetate a păcii; „atunci vei binevoi jertfa dreptăţii“ - care e altceva decât prinosul şi arderile de tot, însă psalmistul vorbeşte în contextul lui; noi înţelegem în contextul existenţei noastre, unde jertfele de animale, arderile-de-tot, nu mai sunt, dar există o jertfă, o ardere-de-tot de sine, un fel de lepădare totală de sine, ca să ardă în noi dragostea de Dumnezeu. (Duhovnici români în dialog cu tinerii, arhim. Teofil PĂRĂIAN)

Abonamente

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA

Răspunsuri duhovniceşti: Jertfele de animale nu mai sunt, dar a rămas lepădarea de sine