Una dintre cărțile care aduc în atenție personalitatea Sfântului Andrei Șaguna este și prima biografie despre el, scrisă de secretarul său, Nicolae Popea, Episcopul de mai târziu al Caransebeșului și membru
Răspunsuri duhovniceşti: Jertfele de animale nu mai sunt, dar a rămas lepădarea de sine
Părinte, vă rugăm să ne explicaţi sfârşitul Psalmului 50: „Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.“
E vorba despre ierarhia bisericească şi despre Biserică. Sionul este o colină unde era zidit templul din Ierusalim; Ierusalimul era cetatea păcii. „Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului“, deci Bisericii, ierarhiei; „şi să se zidească zidurile Ierusalimului“, deci Bisericii, în general, ca cetate a păcii; „atunci vei binevoi jertfa dreptăţii“ - care e altceva decât prinosul şi arderile de tot, însă psalmistul vorbeşte în contextul lui; noi înţelegem în contextul existenţei noastre, unde jertfele de animale, arderile-de-tot, nu mai sunt, dar există o jertfă, o ardere-de-tot de sine, un fel de lepădare totală de sine, ca să ardă în noi dragostea de Dumnezeu. (Duhovnici români în dialog cu tinerii, arhim. Teofil PĂRĂIAN)





.jpg)