De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Răspunsuri duhovniceşti: Nu poate să te mântuiască, domnule, fără participarea ta!
Ce i-aţi recomanda unui doctor?
Depinde de educaţia fiecăruia. Aş vrea să vă propuneţi să faceţi din doctoriţa aceasta şi o doctoriţă de suflet, pentru că, dintre toate meseriile, problema duhovnicească se aseamănă foarte mult cu misiunea unui medic, pentru că şi acesta merge pe o psihologie dincolo de cuvinte. Să vă spun un caz. Aţi auzit şi dumneavoastră de Clémenceau; a fost un om de ştiinţă francez care a creat o epocă în vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clémenceau l-a călcat o maşină şi, desigur, a apărut o ediţie specială: „Marele Clémenceau lovit“, „Marele Clémenceau internat la spitalul cutare, îngrijit de doctorul cutare“, care informa lumea în aceşti termeni, la superlativ. A scăpat din accident acest Clémenceau şi a spus aşa: „Domnule, pe mine nu doctorii aceştia m-au făcut sănătos, ci o asistentă care s-a ocupat de mine, dar de care n-a vorbit nimeni, nici un ziar“. În acest timp, un alt mare om de stat şi scriitor a fost şi el călcat de o maşină, şi a vrut să fie dus la un spital unde erau călugăriţe. „Dar cum, dumneavoastră, care eraţi...?!“ „Treaba voastră ce credeţi, eu vreau să mă fac sănătos.“ Vedeţi, mâna aceasta catifelată a doctorului, plecată de la porunca inimii... Ştiţi dumneavoastră câtă nevoie are omul bolnav să fie întărit? Pentru că foarte, foarte mult depinde de el vindecarea, nu numai de alţii. Ce să-ţi facă doctorii, dacă tu nu crezi deloc? Şi nu numai un simplu doctor, ci şi Stăpânul nostru, Dumnezeu. Nu poate să te mântuias-că, domnule, fără participarea ta. Ţi-a dat atât de multe lucruri dumnezeieşti în tine ca să-L ajuţi pe El să te mântuiască... Pentru că El ne-a creat şi pentru că ne iubeşte foarte mult, doreşte să ne mântuiască. Şi atunci, iubindu-ne, Îl ajutăm să ne mântuiască nestând pe loc. (arhim. Arsenie Papacioc, Dialog cu tinerii)



.jpg)