În general, monahii nu caută răsplată de la oameni, întrucât smerenia este parte definitorie a vieții purtătoare îngerescului chip. De aceea, constatăm că majoritatea călugărilor își tăinuiesc bucuriile
Răspunsuri duhovniceşti: Orice lucru pământesc încetează în zi de sărbătoare
Cum trebuie să cinstim sfintele sărbători?
Trebuie să le cinstim creştineşte, cu rugăciuni, milostenii, cercetarea bolnavilor şi alte fapte bune, iar nu păgâneşte, adică în beţii, în desfrânări, în distracţii idoleşti şi în tot felul de fărădelegi. Duminica şi în sărbătorile mari, care au cruce roşie în calendar, creştinii sunt datori să participe rugulat la Sfânta Liturghie, atât părinţii, cât şi copiii. Numai cei greu bolnavi, bătrânii neputincioşi şi femeile lăuze se pot ruga acasă. Orice lucru pământesc încetează în sărbători, afară de cele strict necesare pentru hrana oamenilor şi a animalelor, precum şi îngrijirea bolnavilor din spitale.
După-amiaza, în duminici şi sărbători, creştinii trebuie să participe la slujba Vecerniei din biserică, să meargă la spitale, să ajute bolnavii părăsiţi, să ducă ajutoare la azilele de bătrâni şi să citească în casa lor cărţi sfinte, ortodoxe. Ar fi bine ca fiecare creştin să aibă în grija sa doi-trei bătrâni şi bolnavi, pe care să-i ajute atât material, cât şi duhovniceşte, pentru dragostea lui Hristos. De asemenea, creştinii pot face adunări religioase în biserici, dar sub supravegherea preoţilor, cu cântări bisericeşti, predici şi consfătuiri ziditoare de suflet.
Este mare păcat a vinde şi a cumpăra în sărbători, mai ales duminica, sau a dansa, a sta în cârciumi, a se îmbăta şi a face tot felul de păcate şi fărădelegi, cum se mai obişnuieşte în zilele noastre. (Călăuză ortodoxă în biserică, arhim. Ioanichie Bălan)