Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Răspunsuri duhovniceşti: Tot ce face creştinul trebuie să fie cu binecuvântarea, rugăciunea şi sfatul preotului
Care sunt datoriile credincioşilor faţă de preot şi de Biserică?
Credincioşii trebuie să cinstească pe preot ca pe un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, să asculte de el în cele duhovniceşti şi să-i ceară sfatul în toate problemele de credinţă şi de viaţă creştină, să ducă la preot pe cei de altă credinţă, mai ales pe sectanţi, când vin pe la casele lor şi încearcă să-i rupă de Biserica Ortodoxă; să se spovedească regulat, ori de câte ori au nevoie, şi să nu se îndoiască de harul şi de viaţa preotului; să nu vorbească de rău pe preot, nici să-l osândeacă, nici să creadă orice despre el, nici să asculte clevetirea altora despre preotul lui Dumnezeu; să facă toate cu binecuvântarea, cu rugăciunea şi cu sfatul preotului, ştiind că orice lucru sau faptă făcută fără binecuvântarea Bisericii şi a preotului nu se sfârşeşte bine şi nu aduce folos sufletesc.
Creştinii ortodocşi sunt datori să iubească Biserica şi credinţa ortodoxă şi pe Însuşi Hristos. Să ducă viaţă curată, plăcută lui Dumnezeu, în rugăciune, în blândeţe şi milostenie, ca, prin comportarea lor, să slăvească pe Dumnezeu, să folosească sufleteşte pe cei din jur, să ruşineze pe sectanţi şi pe atei şi să-şi mântuiască familia. Apoi, să dea ajutor la bisericile care se repară sau se zidesc din nou şi să nu lipsească, în sărbători, de la sfintele slujbe, iar în casă să nu primească duşmanii lui Hristos şi ai Bisericii, care sunt ateii, sectanţii şi cărţile lor amăgitoare şi hulitoare de Dumnezeu. (Călăuză ortodoxă în Biserică, arhim. Ioanichie Bălan)