Răul din care se naşte binele

Într-un mini-festival cinematografic organizat la New York, au fost prezentate 11 scurtmetraje având ca temă atentatul din 11 septembrie 2001. Toate peliculele trebuiau să aibă durata de 11 minute, 9 secunde şi o fotogramă, reprezentând corespondenţa datei de 11.09.01. Printre filmele participante, unul a avut un subiect aparte. Un bătrân (interpretat de Ernest Borgnine) îşi uda în fiecare dimineaţă florile din fereastră, mereu nemulţumit de faptul că acestea se ofileau pe zi ce trece, din cauza lipsei de lumină. Într-o zi, însă, bătrânul s-a trezit într-o cameră scăldată de razele soarelui. Mirat, s-a dus la fereastră, văzând că florile renăscuseră. De ce? Blocul de vizavi, cel care obturase până atunci lumina dătătoare de viaţă, dispăruse. Era unul din „gemenii“ World Trade Center, prăbuşit în urma atentatului. Iată, aşadar, o altfel de viziune - neaşteptată oarecum - asupra răului. Orice rău îşi are reversul său benefic. Sau din orice rău se poate naşte binele, cu condiţia să fii aşezat în punctul de vedere potrivit.

Extrapolând povestea de mai sus la realităţile de astăzi, am putea căuta efectele pozitive ale crizei care acaparează, iată, fiecare gând al nostru, transformându-l într-o temere. Ne va fi folositoare această austeritate impusă unui organism social devenit obez în urma consumismului manifestat tot mai virulent?

În planul imediat, al superficialităţii, ne va fi, cu siguranţă, dificil. Vom intra în sevrajul caracteristic reducerii dozei de „shopping“ care ne-a făcut dependenţi de supermarketuri. În ultimii ani, mallul a devenit pentru români lăcaşul de cult al unei mondenităţi provinciale. Nu ne mai afişăm la teatru sau la grădina publică, ci printre „brandurile“ vestimentare. Snobismul cultural a fost înlocuit cu epatarea portofelului la casele de marcat. Sper ca, măcar în acest an, tentaţia fiţelor să se estompeze până la dispariţie. Aş vrea să scăpăm de obsesia de a fi „trendy“ sau „cool“. Suntem obosiţi de perpetua alergare în cercul vicios al propriilor noastre vanităţi şi orgolii. Sloganurile aşa-zis energizante, repetate cu obstinaţie în toate mediile, ne-au supraturat capacităţile fizice şi intelectuale. „Fii cel mai bun!“, „Bucură-te de viaţă!“, „Trăieşte la maxim!“ sunt bicele pe care marketingul agresiv le pocneşte cu înverşunare de spinările sclavilor încartiruiţi în „targeturi“. Eu sper ca acest an tulbure să slăbească vivacitatea corporatistă şi să ne dea mai multă libertate de a gândi independent.

Mai sper ca subţierea bugetelor de publicitate să reducă din avalanşa producţiilor media cu damf de mahala. Vreau să mă dezintoxic de vedetele care îmi impregnează viaţa cu un aer trist, de mucava. Nu îmi doresc decât să-mi ascult propriul spirit, să mi-l regăsesc în bruma de personalitate care-mi dădea voie cândva să mă simt eu însumi. Nu vreau să fiu parte dintr-o criză care nu mă reprezintă.

Am convingerea că această tulbure conjunctură economică îmi va rări prietenii falşi. Nu-i nimic. Mai puţină energie cheltuită în deşertăciunea unui sprijin găunos. Din nou, un rău care se va transforma în bine.

Dar, mai presus de orice, aş dori fiecăruia timp să-l regăsească pe Dumnezeu. Nu-i aşa că vă rezervaţi cu greu cinci minute pe zi pentru a vorbi cu El, dar vă e mai uşor să conversaţi ore întregi despre vedete, shopping, maşini şi politică? Nu vi se pare că e un raport mult prea dezechilibrat? Nu credeţi că e o criză? Începem să o rezolvăm? Poate chiar de azi?