Războiul din Gaza sau responsabilitatea rugăciunii

▲ O fâşie de doar 45 de kilometri lungime, o suprafaţă totală de 360 de kilometri pătraţi şi o populaţie de 1,4 milioane ▲ Acesta este locul spre care, de mai bine de trei săptămâni, s-au îndreptat soldaţi, tiruri şi rachete israeliene ▲ Localitatea Gaza, căci despre ea vorbim, cel mai mare oraş din Fâşie ▲

Chiar dacă acest tărâm este cunoscut ca unul dintre cele mai fierbinţi locuri de pe glob, unde au existat conflicte încă din timpul regelui Saul, care a alăturat Israelului Iudeea şi cetăţile filistene de pe malul Mării Mediterane, printre care şi Gaza, declararea oficială pe cale politică şi diplomatică a războiului a înfricoşat o lume întreagă.

Conflictul armat din Georgia, războiul din Irak, atentatele teroriste declanşate spontan, cât şi rămăşiţele istorice ale celor două Războaie Mondiale sunt, pentru noi toţi, dovezi în plus că aceste şiruri nesfârşite de conflicte armate pot oricând distruge sute şi mii de oameni nevinovaţi.

Războiul din Gaza a început chiar în ziua de prăznuire a primului martir creştin, Sfântul Arhidiacon Ştefan, care, în ceasul ultimelor sale clipe, s-a rugat: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!“. Primele atacuri au venit când creştinii se mai aflau încă sub îndemnul îngeresc al praznicului Naşterii Domnului: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire“. Astfel, în timp ce pentru cei aflaţi la sute de kilometri distanţă de Gaza, ziua de 27 decembrie 2008 a fost o zi normală de sărbătoare, pentru alţii a fost o zi de neuitat - începutul războiului. Începutul coşmarului.

În zilele în care creştinătatea prăznuia pe Cel care a adus pacea şi vestea cea bună, cei din Gaza primeau războiul şi vestea înfricoşătoare a acestuia.

A trecut aproape o lună, iar imaginea episodului îngrozitor din Gaza, aşa cum îl vedem sau cum îl aflăm din mass media, este una dezolantă - copii nevinovaţi morţi, familii fără case, fără apă potabilă, fără electricitate şi gaz, blocaţi în propria lor ţară.

Simpatizăm sau nu cu una dintre cele două părţi aflate în conflict, polemizăm sau nu în jurul acestui caz, din dorinţa de a afla cine a avut sau nu dreptate, dincolo de toate acestea, orice creştin ar trebui să jertfească puţin din zilele lui obişnuite, din clipele lui de sărbătoare, şi să facă în continuare un smerit gest pentru cei de acolo - plecarea genunchiului la rugă pentru pace, chiar dacă conflictul armat pare că s-a încheiat.

Războiul vine în lume ca urmare a înstrăinării omului de Dumnezeu, de sine însuşi şi de aproapele, iar ceea ce poate să facă creştinul aflat faţă în faţă cu provocarea lumii este rugăciunea. Trebuie să ne rugăm pentru încetarea războiului pentru că acolo mor oameni. Cei ce trăiesc după învăţătura Sfintei Scripturi ştiu că Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos nu justifică în nici un fel războiul. Orice mod de exprimare care implică violenţa nu se află în Duhul lui Hristos, iar Duhul lui Hristos se exprimă cel mai bine, în aceste situaţii, prin rugăciunile pentru pace, linişte şi bunăvoire.

Chiar dacă şi de această dată ni s-a demonstrat că însuşi războiul şi efectele sale sunt subiecte de consum, la care ne-am făcut părtaşi din faţa televizorului, ar trebui să renunţăm la superficialitatea care ne îndeamnă, uneori, să ne limităm doar la aprecieri şi judecăţi de valoare pripite şi, astfel, să purtăm cu responsabilitate toţi, credincioşi, monahi, preoţi şi ierarhi, în gândul şi în rugăciunile noastre pe cei pentru care cuvântul pace a rămas mai mult un antonim nerealizabil al cuvântului înfăptuit - război. Rugăciunea adevărată, curată şi responsabilă a creştinului este singura armă biruitoare împotriva războiului, care nu este altceva decât manifestare a omului căzut, secularizat şi înstrăinat de Dumnezeul păcii şi al iubirii şi de fundamentul demnităţii umane.

Nu ştim dacă războiul s-a oprit pentru totdeauna, dar ştim cu siguranţă că rugăciunea şi dorinţa fierbinte a inimii noastre are puterea de a determina voinţa lui Dumnezeu, care poate opri orice război şi orice scenariu de groază, indiferent de dorinţele şi puterea oricăror regizori nesăbuiţi ai lumii acesteia. Pacea nu-şi are temeiurile în afară, ci înlăuntrul nostru, iar îndoiala că noi suntem prea mici sau chiar prea păcătoşi pentru a face ceva pentru victimele războiului poate fi înlocuită mai ales cu exprimarea sinceră către Dumnezeu, aceea că noi, creştinii, suntem împotriva războiului şi a oricărui fel de violenţă.

Ruga smerită şi sinceră, dar în acelaşi timp responsabilă şi asumată a fiecăruia dintre noi, acolo, în ascunzişul tainic al gândului nostru, poate aduce milostivirea, mângâierea şi pacea definitivă în Gaza şi în toată lumea.