Recreație de grație

Programul „România educată” s-a sărbătorit pe sine însuși, în cadru festiv, cu prilejul împlinirii celor 7 ani de la lansare și promulgării legilor care conferă marea schimbare.

Cu astfel de cadre festive suntem obișnuiți, dar ce se află (concret) în spatele ceremoniilor la nivel de per­formanță reală, la nivel de izbândă comunitară? În ceea ce ne privește pe noi, creștinii, putem spune că marea reușită este acceptarea Religiei ca materie opțională la examenul de bacalaureat. Dar de ce este important acest lucru pentru noi, dar și pentru întreaga societate?

Fără să abuzez de analize și statistici, pot afirma că nivelul de pregătire al elevilor în școlile românești a luat-o la vale - o dovadă la îndemână este rata de promovabilitate extrem de scăzută de la examenul de capacitate din anul acesta. Pregătirea prin studiu este ceva ce privește întreaga societate, nu numai familiile celor implicați în procesul de învățământ pe durata celor 12 ani de studiu. Dar, că veni vorba: cum este posibil ca timp de 12 ani să fie „plimbați” prin școli elevi, copii și tineri care nu vor să învețe mai nimic? Cum este posibil ca, după 12 ani de studiu, să existe licee cu promovabilitate ZERO la bacalaureat? Adică nici măcar un elev, unul singur, să poată trece cu nota 5 acest examen? Ce au întreprins acei profesori, vreme de 12 ani? Ce au făcut acei copii, acei părinți în tot acest timp? L-au pierdut, l-au irosit, l-au abuzat. De ce nu există filtre func­ționale care să oprească înaintarea oarbă prin clasele de școală a acestor copii, care în alte condiții de strategie educațională poate ar fi învățat o meserie folositoare, între timp? Un marș al ignoranței, al dezinteresului și al imposturii prin cei 12 ani de școală, o sfidare la adresa efortului colectiv (inclusiv bugetar) de a clădi oameni de ispravă, mesageri ai viitorului națiunii... Un real semnal de alarmă asupra a ceea ce va urma cu țara noastră, peste câteva decenii, când acești adolescenți vor trebui să preia destinele Națiunii.

Întorcându-ne la reușita ca Religia să fie considerată materie op­țio­nală la examenul de bacalaureat, acest fapt reprezintă o victorie importantă a sistemului de valori ale educației. Valori care consfințesc, în buchet, importanța orizontului religios în viața omului, dar nu numai sub aspect strict duhovnicesc și confesional, ci și ca orizont deschis al cul­turii sănătoase, ziditoare. Însă problema/semnul de întrebare rezidă în calitatea actului pedagogic și formativ al orei de religie, acea recreație de grație de la austeritatea, rigorile și miza celorlalte materii. Ora de religie trebuie să fie altfel decât toate celelalte ore, în care sufletul curat al copilului să zburde pe pajiștile cu­­noaș­terii neconstrânse, netaxate cu note și prezență, necondiționate de volumul de cunoștințe. Copilul tre­buie să afle atât: că există un Dum­nezeu Care îl iubește. Cum trans­mite profesorul asta, mă depă­șește. Ceea ce știu însă, cu siguranță, este faptul că deschiderea sufletească de la aceste vârste fragede nu o mai întâlnești niciodată în viața școlară, ca pedagog. Și asta ar fi de ajuns ca dascălii să fie adevărații prieteni în Hristos ai copilului, adevărate călăuze spre marile valori care formează caractere: iubirea, mila, solidaritatea, cinstea, onoarea, curajul.

Desigur, vorbind strict pe palierul cunoașterii prin religie ca materie școlară, care va fi și materie de evaluare la bacalaureat, aici este de prisos să arăt beneficiile formării omului deplin, întreg, teafăr. Nici un om cu o cultură serioasă, adică format, nu poate ignora istoria creștinis­mului ca matrice culturală și spirituală, nu poate fi indiferent la formele de artă creștină, la textele sacre, la literatura religioasă, la tot efortul acestor vehicole ale minții și inimii de a schimba lumea. Idealul creștin rămâne nealterat în finalitatea lui transcendentă (incontestabilă!), în înnobilarea ființei umane, în modelarea civilizațiilor succesive inspirate de Evanghelie. Tot ceea ce suntem este rodul experienței Crucii, a forței ei de transformare din pescari în evangheliști, din copii delăsători în premianți, din brute în martiri, din haimanale în asceți, din „lasă-mă să te las” în perfomeri ai cunoașterii. Trebuie doar orientarea cea bună, călăuzirea corectă. Restul se adaugă, prin har și lucrare tainică. Iar cadrul, vedem cu toții, acum (încă) o permite...