Reforma. O chestiune de credinţă

Avem de făcut o reformă. Situaţia actuală nu ne mai permite să continuăm aşa. Toate valorile se prăbuşesc, toate instituţiile se clatină. Ceva trebuie schimbat şi încă repede.

Iată cum gândesc mulţi oameni inteligenţi şi de bună credinţă care observă ceea ce se întâmplă în jurul lor. Şi pe bună dreptate vremurile par a nu mai avea răbdare cu noi, iar viaţa, economică, socială, politică pare din ce în ce mai fragilă, neprevestind nimic bun la orizont.

Nu e suficientă însă o simplă constatare. O asemenea sentinţă dată la adresa realităţii reclamă o acţiune energică, o acţiune care să pună capăt disoluţiei şi să restabilească sau să stabilească o ordine funcţională şi corectă. Dar nu orice acţiune este cea justă. A acţiona doar de dragul de a acţiona poate fi contraproductiv, poate produce mai mult rău decât bine. Şi atunci trebuie să ne întrebăm cum să acţionăm, ce trebuie să facem ca lucrurile să se schimbe.

Pentru a avea nişte răspunsuri cât de cât acceptabile, ar trebui să avem o teorie a acţiunii sociale care să poată proba în ce măsură un răspuns sau altul este adecvat situaţiei în care ne aflăm. Economia, ştiinţele politice, sociologia propun o serie de teorii pe care le-am putea folosi pentru a ne verifica răspunsurile. Situaţia ar fi deci simplă. E suficient să producem un răspuns, de exemplu, ar trebui să schimbăm guvernul, sau ar trebui să tipărim mai mulţi bani, sau ar trebui să reorganizăm oraşele şi apoi să îl verificăm cu ajutorul teoriei relevante, şi astfel ne vom apropia de ceea ce ar fi un răspuns adecvat. Toate bune şi frumoase, numai că în practică noi nu avem o teorie economică, o teorie sociologică sau o teorie care explică acţiunea politică, ci o multitudine de teorii care nu numai că sunt concurente, dar se mai şi exclud reciproc. O teorie economică spune că, dacă tipăreşti bani, ieşi din recesiune, alta spune că te afunzi şi mai grav în recesiune, o teorie politică spune că schimbând guvernul rezolvi criza politică, alta spune că de fapt o adânceşti. Şi putem continua acest şir de exemple la nesfârşit.

Cum ieşim din acest blocaj? Pe termen lung am putea verifica teoriile, dar şi aici e o problemă pentru că verificându-le noi nu stabilim niciodată dacă teoria este sau nu corectă, ci stabilim dacă a fost sau nu infirmată. Simplul fapt că o teorie nu a fost infirmată până acum nu înseamnă că nu va fi infirmată în viitor. E foarte posibil ca de o sută de ori să ieşim din recesiune tipărind bani şi a o sută una oară să ne prăbuşim complet. Cum putem schimba guverne cu succes de o sută de ori şi a o sută una oară să intrăm într-o criză politică insolvabilă. Acest lucru nu ţine doar de un domeniu al cunoaşterii, de exemplu cel al ştiinţelor sociale, ci de limitele de adecvare a oricărei teorii din orice domeniu. Spus mai pe şleau, noi nu avem teorii sociale sau de alt fel certe. Ci avem doar teorii care aproximează realitatea cu un grad mai mare sau mai mic de probabilitate.

Ce rezultă de aici nu rezultă că ar trebui să abandonăm teoriile ştiinţifice, dimpotrivă, rezultă doar că ar trebui să fim sceptici cu privire la soluţiile miraculoase propuse pe baza uneia sau alteia dintre teorii. Şi mai profund, rezultă faptul că nici o teorie nu ne poate mântui sau salva automat. De fiecare dată, noi trebuie să ne ajustăm teoria în funcţie de rezultatele acţiunilor noastre. Pomul se cunoaşte după roade, nu după teoriile rodirii. Iar felul în care acţionăm ar trebui să pornească nu de la conformitatea cu teoria X sau Y, ci de la evaluarea felului în care acţionând într-un fel facem bine sau rău. Teoriile sunt în ultima instanţă o chestiune de credinţă, credem că sunt corecte doar până se dovedesc a fi infirmate de realitate.

Reperul ultim nu ar trebui să fie o teorie oarecare, prin natura sa revizuibilă, ci felul în care acţiunile noastre sunt sau nu în acord cu adevărata noastră credinţă. Astfel, a acţiona în orice circumstanţă este legat întotdeauna de Dumnezeu, Adevărul revelat şi de credinţa noastră în El. Pornind de la această premisă, putem construi un plan de acţiune, fie cu privire la noi, fie cu privire la ceilalţi. Orice alt punct de pornire, oricât de atractiv şi interesant ar fi, ne va pune pe o cale care în final va eşua.