Reînflorirea Bisericii „Trei Ierarhi“

Dacă, mai ales în vremea lui Petru Rareş, Moldova a dat măsura creativităţii efervescente şi rafinamentului artistic, timp în care s-au împodobit ctitoriile rareşiene şi cele ale lui Ştefan cu veşmânt cromatic strălucitor, aidoma fâneţelor înflorate de pe pajiştile montane, conferindu-li-se unicitatea capodoperelor, peste aproape un veac, în Iaşii ce erau capitala principatului moldovenesc, un alt domn, la fel de dornic de a izvodi frumuseţi nepereche, a mizat pe virtuţile de expresivitate ale pietrei cioplite. Este vorba de Vasile Lupu, principele cel ziditor de aşezăminte şi instituţii cu rol de fundamente ale vieţii naţionale. "Trei Ierarhi" şi "Golia" sunt testimoniile acestor aspiraţii împlinite.

Barocul "Goliei", ctitorie vasiliană, reprezintă sinteza fericită şi armonioasă dintre viziunea italică, al cărei exponent a fost Bramante, şi cea constantinopolitană. Cupolele şi acoperişul sunt inspirate, în croiala lor, de Bizanţul invenţiunii baroce, pe când trupul din piatră al bazilicii, cu ai săi contraforţi monumentali, măiestru sculptaţi, respiră măreţia zidirilor din Italia. Biserica "Trei Ierarhi", înălţată între 1635 şi 1639, deşi nu lipsită de o anume monumentalitate, se impune privitorului îndeosebi prin silueta de chivot, unul din piatră modelat cu har de bijutier, căruia Dumnezeu i-a sădit în suflet, minte şi mâini iscusinţa de plăsmuiri cântătoare a pietrei. Broderia e cu adevărat măiastră, ţesută parcă în atelierele de tapiserie de la Putna, în care s-a dat la iveală Acoperământul de Mormânt al Mariei de Mangop. Toate au fost chemate să se împreuneze spre a săvârşi minunăţia. Cuvântul acesta nu-i defel nepotrivit, şi cu atât mai puţin exaltat. Oameni cu simţul realităţii şi bună cunoaştere a lucrurilor s-au simţit cu îndreptăţire mişcaţi când au dat cu ochii de această superbă caligrafie în piatră, cu al său chip de biserică. Dintre cei vechi sunt de menţionat călugărul sirian Paul de Alep, turcul Evlia Celebi şi italianul Marcu Bandinus. Elogiile lor spontane s-au înscris sub semne exclamatorii. Celebi nota, adânc impresionat, că "nu poate fi descrisă nici cu graiul, nici cu pana…" Astfel de remarci au curs apoi râuri, râuri.

Zidirilor din piatră ale bisericii li s-a adăugat, prin tipografia înfiinţată în mănăstire, prin Şcoala Vasiliană şi mai târziu prin Şcoala Preparandală, odată cu legarea de acest lăcaş a mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei, a lui Hasdeu, Eminescu, Creangă, Maiorescu, făptuirea cea roditoare a spiritului. Găzduirea la "Trei Ierarhi" a moaştelor Cuvioasei Parascheva, existenţa în lăuntrul bisericii a rămăşiţelor pământeşti ale lui Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza au sporit însemnătatea sfântului lăcaş şi l-au transformat într-o necropolă naţională. Dar pe cât de admirată a fost Biserica "Trei Ierarhi", pe atât de multe primejdii i-au ameninţat dăinuirea. Turcii au deposedat-o de foiţa de aur ce-o făcea să lucească ca soarele la asfinţit ori precum luna plină daurită. În 1802, zidirea Bisericii "Trei Ierarhi" a fost distrusă de un cutremur, iar în 1827 a căzut pradă unui pustiitor incendiu. În 1863, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti, viaţa monahală şi-a frânt cursul şi firul avea să fie reînnodat după 1989. Între 1882 şi 1904, Ansamblul "Trei Ierarhi" a fost restaurat, dar autorul proiectului, francezul Lecomte de Nouy, s-a îndepărtat prin soluţia adoptată, înlăturarea frescei şi modificarea turlelor, de tiparul original. Între 1958 şi 1960 au fost refăcute de statul român Sala Gotică şi Biserica. Peste câteva decenii au fost necesare alte lucrări. Efectele trecerii anilor au fost atât de profunde, că însăşi existenţa întregului complex monastic s-a aflat în ultima vreme în pericol de moarte, în cazul în care nu se acţiona grabnic. După 1990, în vremea păstoririi ca Mitropolit al Moldovei a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au întreprins numeroase demersuri pentru salvarea sfântului lăcaş şi redarea strălucirii sale de odinioară. Abia după anul 2000 s-a reuşit, într-o primă etapă, consolidarea edificiului, refacerea acoperişului şi restaurarea registrului superior al paramentului. Abia în 2012, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, şi la 370 de ani de la Sinodul de la Iaşi, s-au finalizat migăloasele şi pretenţioasele lucrări. S-a întâmplat graţie strădaniilor Înaltului Teofan, obştii monahale conduse de arhimandritul Horia Nechifor şi constructorului, S.C. Construcţii 1, director Alexandru Marian, care a apelat la fonduri proprii, consimţind să-şi recupereze ulterior investiţia.

Acum, Biserica "Trei Ierarhi", expresia sublimă a "aristocratismului" moldovenesc, se înfăţişează privitorului în întruchiparea sa majestuoasă din piatră, ce înfloreşte, cântă, se bucură. Ne farmecă cu lumina de izvor neînceput al frumuseţii veşnic mirositoare.