Relaţia dintre Hristos şi Biserică, modelul căsniciei creştine

Iubirea dintre bărbat şi femeie constituie, mai mult decât orice altceva, cea mai puternică legătură din viaţa noastră. Datorită acesteia, mulţi oameni încep a se război şi chiar şi sufletele şi le vând şi le jertfesc.

Aşadar, nu întâmplător şi zadarnic a vorbit Pavel despre această chestiune, spunând: „Femeile să li se supună bărbaţilor lor, precum Domnului“ (Efeseni 5, 22). De ce oare? Pentru că, dacă soţii convieţuiesc în bună înţelegere, atunci şi copiii lor vor creşte bine şi vecinii se vor desfăta de mireasma vieţii lor creştine şi prietenii lor se vor bucura şi rudele lor se vor mândri. Dar dacă se întâmplă invers, toate se vor învălmăşi, toate vor fi tulburi şi confuze. Se întâmplă adică şi aici ce se întâmplă într-o armată: când generalii au legături liniştite şi conlucrează armonios, armata merge bine şi poartă biruinţe, însă, când aceştia nu se înţeleg şi se ceartă, toată armata se întoarce cu susu-n jos.

Însă, cum se face că Scriptura, într-un alt loc, spune: „Dacă vine cineva la mine şi nu urăşte pe femeie şi pe bărbat, nu poate fi ucenicul meu“? (parafrază la Matei 14, 26). Dacă femeile trebuie să li se supună bărbaţilor lor precum Domnului, cum de în altă parte le cere să se lepede de ei, pentru Domnul? Citind cu atenţie ambele fragmente, veţi constata că unul nu-l contrazie pe celălalt. Sunt valabile, în paralel, amândouă. Adică ce vrea să spună aici Apostolul? Sau să vă supuneţi bărbaţilor voştri, ştiind că aşa Îl veţi sluji pe Domnul“, sau să-i ascultaţi pe bărbaţii voştri, considerând, ca ucenice ale lui Hristos, că faceţi voia Lui“. Pentru că, dacă cel care nu se supune puterii statului şi a autorităţilor, se împotriveşte ordinii pe care a aşezat-o Dumnezeu, mult mai mult femeia care nu se supune bărbatului ei calcă porunca dumnezeiască.

Să considerăm deci că bărbatul este capul şi femeia, trupul, după cum o arată şi acest pasaj apostolic: „Bărbatul este cap femeii (adică cârmuitor), aşa cum şi Hristos îi este cap Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Dar, aşa cum Biserica I se supune lui Hristos, tot astfel şi femeile să le fie întru toate bărbaţilor lor“ (Efeseni 5, 23-24).

Tu, bărbatul, îl auzi pe Pavel, care o povăţuieşte pe femeie să ţi se supună ţie, îl auzi şi-l admiri. Auzi însă ce spune mai jos: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre aşa cum şi Hristos a iubit Biserica şi pe Sine S-a dat pentru ea“ (Efeseni, 5, 25). Ai văzut mai înainte un model de supunere? Vezi acum şi modelul de iubire. Vrei ca femeia să ţi se supună, aşa cum Biserica i se supune lui Hristos? Poartă-i şi tu ei de grijă, aşa cum Hristos îi poartă de grijă Bisericii. Şi dacă trebuie să-ţi jertfeşti viaţa pentru ea, să fii făcut bucăţi de o mie de ori, să le suferi şi să le rabzi pe toate, nu refuza s-o faci. Căci nici măcar aşa nu vei face ceva egal cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică, de vreme ce tu vei suferi acestea pentru cea cu care eşti unit, iar Domnul a suferit pentru cea care s-a întors împotriva Lui şi L-a nesocotit. Aşadar, pe când Hristos, nu cu ameninţări, nu cu huliri, nu cu spaime, ci cu multă iubire şi blândeţe, cu grijă şi jertfă a reuşit să inspire încredere celei care atât de mult l-a necăjit, aşa să faci şi tu, aşa să te porţi cu femeia ta. Dacă nu-ţi acordă atenţie, dacă te înfruntă cu mândrie, dacă te nesocoteşte, vei putea s-o îndreptezi prin marea ta purtare de grijă, prin dragostea şi bunătatea ta, nu prin mânie şi înfricoşare. Doar pe un slujitor îl poţi cuminţi în felul acesta, sau poate că nici pe el, pentru că se va înfuria degrabă şi va înceta să te mai slujească. Pe tovarăşa ta de viaţă, pe mama copiilor tăi, pe temelia oricărei bucurii din familie, nu trebuie s-o îndreptezi cu sălbăticie şi ameninţări, ci cu iubire şi bune maniere. Ce căsnicie mai e asta, când femeia tremură în faţa bărbatului său? Şi de ce afecţiune familială se va bucura bărbatul, când trăieşte cu o femeie pe care o exploatează ca pe o roabă? Şi, dacă păţeşti ceva din cauza ei, să nu i-o reproşezi. Nici Hristos n-a făcut aşa ceva, ci „pe Sine S-a dat pentru ea, ca să o sfinţească, curăţind-o“ (Efeseni, 5, 25-26). (Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii)