Remaniaţi?

Discursul public şi publicistic strict contemporan ne confirmă o ceva mai veche tendinţă a limbii vorbite de a modifica sensul verbului (a) remania. Suntem siguri că, atunci când au citit un oarecare text din ziare sau de pe internet în legătură cu problemele la ordinea zilei, cei mai mulţi dintre cititori nu au avut nici o obiecţie în ceea ce priveşte, de exemplu, formularea unei întrebări în legătură cu tema în discuţie, dintr-un sondaj "Ziare com": "Ce miniştri ai guvernului B… ar trebui remaniaţi?"

Numai că, până nu demult, verbul respectiv, un împrumut din franceză, nu a fost folosit cu referire la persoane, întrucât sensul de bază al neologismului este acela de "a face modificări, a aduce schimbări în organizarea unei instituţii, în cuprinsul unei lucrări, al unei legi". Este semnificativ faptul că prima atestare în limba română a verbului se găseşte într-un discurs parlamentar din 1874 al lui Titu Maiorescu, referitor la bugetul Ministerului Instrucţiunii Publice: "Unii din noi ar vrea să vază remaniat întregul buget…". Tot într-un discurs din Parlament, al aceluiaşi, referirea era la o reglementare importantă: "…care este pripa cea mare ce vă face să schimbaţi acum, în împrejurări aşa de grele, legea comunală, să remaniaţi fundamentul organizării statului român, chiar acum, în mai 1878?".

Şi în alte texte redactate profesionist, toate din discursul politic şi din cel public, verbul, ca şi substantivul remaniere sunt întrebuinţate cu referire la guvern; există, de altfel, şi sintagma remaniere ministerială. De dragul informării cititorilor, trebuie să adăugăm că, în formule tehnice, remanierea poate numi şi modificări, spre ameliorare, în ceea ce priveşte structuri anatomice sau în materie de construcţii; sunt transparente, în această direcţie, formulele remaniere osoasă ori remanierea sudurii. Din comandamentul invocat, precizăm şi că cele două cuvinte sunt folosite corect în discursul politic, în textele oficiale şi în multe enunţuri din presă; de exemplu: "Guvernul condus de E. B. ar putea fi remaniat".

Surpriza lingvistului se iveşte atunci când, însă, mai ales în presă, cuvintele în discuţie se referă la miniştri: "X şi Y trebuie remaniaţi de urgenţă" (afirmaţie atribuită unui deputat); "Ministrul Transporturilor, R. B., a declarat, joi, pentru Agerpres, că nu îl interesează dacă va fi remaniat, întrucât funcţia de ministru nu este eternă"; "Ministrul Educaţiei, D. F., a declarat vineri, la Târgovişte, că nu este îngrijorat de posibilitatea de a fi remaniat" (destăinuiri ale unor membri ai guvernului) etc.

Dacă ne amintim de sensul de bază al verbului (a) remania şi încercăm să-l proiectăm în textele citate anterior, putem fi uluiţi gândindu-ne că X şi Y ar putea fi… modificaţi de urgenţă, că R. B. şi D. F., oficiali, dar totuşi persoane, nu sunt interesaţi sau îngrijoraţi de posibilitatea de a fi modificaţi, de eventualitatea de a li se aduce îmbunătăţiri în structura intimă, eventual pentru a corespunde cerinţelor momentului. Iată şi întrebuinţarea greşită a adjectivului corespunzător; dacă este corectă sintagma guvern remaniabil, nu acelaşi lucru se poate spune de construcţia, chiar ironică, de pe blogul unui important om politic: "Eu cred că N. N. este mai curând remaniabil decât lustrabil".

Interesant este faptul că o mai veche probă privind devierea semnificaţiei verbului în discuţie se referă chiar la limbajul din lumea presei; iată, după Dicţionarul Academiei, atestarea, efemeră, din romanul Calea Victoriei, al lui Cezar Petrescu (este vorba de întrebarea pe care i-o pune patronul unui jurnalist, în redacţia ziarului la care acesta lucra): "Tu ai dat reportajul cu remanierea lui Goancea de la Domenii?"

S-o luăm în bine: să sperăm că nu doar guvernele sau legile pot fi îmbunătăţite prin remaniere; poate că şi miniştrilor, confruntaţi cu realitatea, li s-ar putea aduce ameliorări (în activitatea pe care o prestează!). Poate că presa este, de data aceasta, optimistă şi generoasă…

N.B. Din textul articolului de la această rubrică de acum două săptămâni a fost omis numele diplomatului englez la care s-a făcut trimitere în ultimul alineat: Sir.