Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Repertoriu bio-bibliografic dedicat preotului profesor Theodor Damian
Părintele profesor Theodor Damian e un om cu un palmares științifiic, spiritual și teologic impresionant. De aceea, e de-a dreptul firesc faptul că, la soroace precum cel care i-a marcat împlinirea a șapte decenii de existență, beneficiază de un amplu repertoriu bio-bibliografic (un adevărat tom de 426 de pagini, întocmit cu meticulozitate și profesionalism, după toate normele metodologice în vigoare), ce vine să ofere o frumoasă mărturie cu privire la modul în care un om care și-a slujit țara cu sufletul și cu condeiul, atât pe meleagurile natale, cât și în depărtări, a reușit să se impună între personalitățile de referință ale culturii care l-a adoptat.
Parohul comunității din Astoria și profesorul emerit de filosofie și etică al Facultății de Științe Sociale din cadrul Metropolitan College din New York este prezentat aici drept omul care a publicat peste 40 de volume de teologie, etică, critică literară, poezie și comentariu literar, aproximativ 1.000 de studii, eseuri, recenzii și articole în periodice și volume din România și din străinătate, a organizat sau participat cu prezentări la peste 100 de congrese internaționale în țări precum SUA, Finlanda, România, Cipru, Turcia, Portugalia, Japonia, Malta, Polonia sau Grecia și a primit o serie de distincții aparte, între care merită amintite, de exemplu: titlul de cetățean de onoare al municipiului Botoșani (2002), titlul de doctor honoris causa din partea Universității Bioterra din București (2017), premiul Queens Ambassador Awards oferit de către Times Ledger Newspapers (2017), ordinul „Donum Sacrum Unitatis” din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Andrei al Alba-Iuliei (2018), sau ordinul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, Noul Hozevit”, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (2021).
Structurat în mai multe secțiuni, volumul cu neprețuitele repere conține o succintă prezentare a biografiei celui în cauză (p. 7), urmată de lunga listă a publicațiilor (pp. 7-164), o trecere în revistă a activităților profesionale (pp. 165-262), desfășurate în instituții precum Biserica Ortodoxă Română din Statele Unite ale Americii, Elveția sau România, Metropolitan College of New York, dar și altele asemenea lor, activitatea din cadrul diferitelor cenacluri, interviurile, dar și recunoașterile (pp. 263-426), însumând premii, distincții, referințe literare și culturale, citări, recenzii, apartenența la diferite organizații profesionale, colegii de redacție, burse, distincții, medalii, diplome sau certificate.
Volum document, apărut la editura Eikon de la București sub egida Academiei Elitelor, Modelelor și Valorilor de la Cluj-Napoca și în parteneriat cu Institutul Român de Teologie și Spiritualitate de la New York, Multicultural Business Institute, Institutul pentru Dezvoltare Umană și Comunitară și Platforma Națională „Valori Românești”, lucrarea Theodor Damian. Repere bio-bibliografice se constituie așadar nu doar într-un text ce vine să repertorizeze o activitate prodigioasă și să tezaurizeze, cu scopul de a arăta posterității, meritele unui om care s-a dedicat cu tot sufletul fiecărui lucru pe care l-a făcut, sădind în inimi, ctitorind instituții și insuflându-le altora dorința de a urma un set de valori perene, ci și o realizare editorială utilă, ofertantă pentru un cercetător dornic să afle mai multe cu privire la modul în care cultura de peste ocean a fost insuflată de prezența românească, ori să aibă acces la câteva titluri reprezentative din spații precum cel al eticii, teologiei, literaturii, sau alte aspecte ale culturii. În același timp, vine să-l ilustreze pe părintele profesor Theodor Damian drept cel care a știut să fie deopotrivă vrednicul dascăl iubit de studenții și colegii săi, preotul care a găsit mereu balsamul necesar tămăduirii oricărui suflet, ctitorul de cenaclu și reviste, dar și autorul sau editorul de volume care a știut tot mereu să aducă contribuții originale și să-i pună în valoare pe cei care i-au cerut sfatul ori sprijinul, ajutându-i să crească.
La ceas aniversar, nu putem decât să semnalăm și să recomandăm călduros textul de față și să-i urăm distinsului aniversat ani mulți și rodnici în via Domnului!