Riscul certitudinii

"Noi ştim", au sunat ca o sentinţă cuvintele fariseilor adresate orbului din naştere vindecat în chip minunat de către Mântuitorul Hristos. Având pretenţia că văd, că ştiu tot ceea ce este de ştiut, s-au dovedit a fi mai orbi decât orbul cel din naştere, pentru că, deşi cu ochii trupeşti vedeau, cu toate acestea nu au reuşit să recunoască în Iisus pe Fiul lui Dumnezeu, despre Care au spus cu mare siguranţă şi certitudine că "este un păcătos şi nu vine de la Dumnezeu". Împietrirea inimii şi încremenirea raţiunii lor în autosuficienţă şi aroganţă i-au orbit atât de mult sufleteşte, încât duhul lor, structura lor interioară, intimă, nu a vibrat în prezenţa lui Mesia, Persoana centrală a Vechiului Testament şi a Legii lui Dumnezeu, fără de Care legea vechi-testamentară nu are nici un sens, şi pentru Care Dumnezeu Însuşi i-a pregătit, pe poporul lui Israel şi pe călăuzitorii lor, pentru a-L recunoaşte atunci când Acesta avea să vină. "Noi ştim" arată că fariseii se făcuseră stăpâni pe Legea lui Dumnezeu, interpretând-o după bunul lor plac şi după măsura înţelegerii lor, măsură considerată adevăr incontestabil, fără nici o urmă de îndoială. Orbul însă le-a dat o lecţie fariseilor, pe care se pare că nu au reuşit să şi-o însuşească, arătându-le că nu este greu să te încrezi în ceea ce este evident, în ceea ce se situează deasupra oricărei interpretări subiective, spunându-le că nici un om păcătos nu ar putea săvârşi o astfel de minune precum cea săvârşită de Hristos cu el, minune care a fost cu atât mai mare, cu cât orbul nu numai că era lipsit de vedere, dar nici ochii, ca organe trupeşti, nu-i avea. Un semn pe care fariseii nu l-au desluşit: în faţa lor se afla Fiul Celui Care a adus la viaţă lumea din nimic, aşa cum orbului din nimic i-au fost creaţi ochii pentru ca să vadă. Uneori, îndoiala, punerea sub semnul întrebării a certitudinilor noastre, a modului nostru de a ne raporta la Adevăr, ne poate salva de riscul înstrăinării de Dumnezeu, de Hristos.