Rolul cărţilor de cult pentru întărirea credinţei

Unitatea credinţei într-un popor îi dă acestuia puterea de a rezista în faţa oricăror primejdii. În acest fel, în mentalitatea românilor din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, conştiinţa unităţii poporului român s-a dezvoltat datorită conştiinţei unităţii credinţei ortodoxe a românilor de pretutindeni.

Cartea de cult românească tipărită a îndeplinit un dublu rol, în primul rând a fost folosită pentru săvârşirea slujbelor religioase, iar, în al doilea rând, cartea tipărită a fost un mijloc de învăţătură, de zidire sufletească şi de întărire a credinţei. După perioada rodnică a lui Coresi de răspândire a cărţii religioase tipărite în Transilvania, ca şi în Muntenia sau Moldova, urmează o perioadă de declin al activităţii tipografice. Această perioadă a durat până în vremea mitropolitului Ardealului, Ghenadie II (1627-1640), care, văzând necesităţile românilor ardeleni de a avea cărţi în limba lor naţională, cere literă de la cărturarii din Muntenia, unde exista o tiparniţă. Principele Gheorghe Rakoczy I (1629 - 1648) organizează, astfel, o tipografie la Alba-Iulia şi o înzestrează şi cu litere slave. Sub domnia acestui principe, calvinist convins, se încearcă reînvierea propagandei calvine printre români. De aceea, s-a tipărit "Catehismul calvinesc" în anul 1640, la care a răspuns mitropolitul Moldovei, Varlaam; un alt "Catehism calvinesc", apărut tot la Alba-Iulia, în 1648, cu litere latine şi "Scutul catichizmşului", din anul 1656, un răspuns la atacurile mitropolitului Varlaam.

Mitropoliţii ortodocşi ai Ardealului, în lupta lor cu protestanţii, încearcă să le combată propaganda prin tipărirea unei "Evanghelii cu învăţătură" la Bălgrad în 1641, în a cărei prefaţă se arată: "Am avutu jelanie pentru sfentele cărţi creştineşti (...) şi amu scrisu sfente cărţi de învăţătură să fie popilor rumâneşti să înţelegă să înveţe rumânii cinesu creştini. Să se întărescă lege creştinescă şi credinţa dumnezeiască şi să se înmulţască cuvântulu lui Dumnezeu şi pre toate biserice să fie preoţiloru de propovedanie".

Lupta ierarhilor Bisericii pentru nevoile spirituale ale poporului

Folosindu-se de împrejurările favorabile create de Reformă, prin care se dorea întrebuinţarea obligatorie în Biserică a limbii fiecărui popor, mitropolitul Simion Ştefan simte nevoia neamului românesc de a avea cuvântul lui Dumnezeu în graiul lor străvechi. Lupta românilor din această provincie se încadrează în mişcarea schimbării mentalităţii din Apus, prin Reformă şi Umanism, după cum mulţi români ardeleni au arătat acest lucru, precum: cărturarii Nicolae Olahus, Gavriil Ivul, Gheorghe Buitul şi alţii. Mitropolitul Simion Ştefan, om cu multă dragoste de carte, vine în contact cu această schimbare a mentalităţii din Apus, dar se axează mai mult pe schimbarea spirituală a românilor ardeleni, deoarece a dat la tipar textul Noului Testament de la Bălgrad din 1648, o ediţie critică a textului Noului Testament, care cuprinde norme religioase şi morale ce privesc viaţa credinciosului.

În Transilvania, acţiunea de calvinizare îndreptată asupra poporului român a fost întreprinsă, în secolul al XVII-lea, de principele Gavriil Bethlen (1613 - 1629), continuată apoi de Gheorghe Rakoczy I (1630 - 1648) şi de Gheorghe Rakoczy II (1648 - 1660). Rolul principal în acţiunea de atragere a românilor la calvinism l-a avut superintendentul calvin Ştefan Geleji Katona, sub controlul căruia s-a aflat mitropolitul românilor. Prin această subordonare, se dorea ruperea unităţii de credinţă a românilor şi, implicit, a unităţii de neam.

În prefaţa "Evangheliei cu învăţătură" de la Bălgrad din 1641, tipărită în limba românească, se arată scopul tipăririi ei: "Să se întărescă lege creştinescă şi credinţa dumnezeiască şi să se înmulţască cuvântulu lui Dumnezeu şi pre toate biserice să fie preoţiloru de propovedanie (...) întru aciasta iaste lumina şi strălucirea Duhului Sfântu că lumineză pre carii sântu întru întunerecul neînţelegeriei şi înţelepţeşte tinerii şi întăreşte întru înţeles pre bătrâni, şi cu văpaia căldurii sale încălzeşte sufletele şi inimele cele degerate cătră Dumnezeu".

În Transilvania se tipăreau numai cărţi biblice (Noul Testament, Psaltirea), preferându-se ca unele cărţi de slujbă sau cu caracter teologic şi juridic să le aducă din Ţările Române, decât să fie imprimate cărţi de teologie sau de slujbă în care să fie nevoiţi a schimba conţinutul ortodox, la presiunea principilor calvini, prin înseşi condiţiile care se impuneau prin diploma de recunoaştere a numirii lor în scaunul mitropolitan.

Cărţile de cult, mijloace de întărire a credinţei ortodoxe

În mişcarea culturală din epoca domnitorului Matei Basarab, pionul principal al acestei mişcări a fost cărturarul umanist Udrişte Năsturel, unul dintre cei mai erudiţi oameni ai timpului. Acest cărturar l-a ajutat pe Matei Basarab în continuarea operei culturale începute de "prea slăviţii domni Basarabi". Udrişte Năsturel este conştient de necesitatea cărţilor şi rolul lor în îndreptarea neamului românesc şi îndeamnă pe cumnatul său, Matei Basarab, la generalizarea unei "politici culturale care să ducă la o adevărată renaştere a virtuţilor poporului său". (Tudor Nedelcea, Cărţi româneşti vechi - Predoslovii, p. 61).

Astfel, eruditul Udrişte Năsturel arată în predoslovia cărţii apărute la Govora, "Evanghelia învăţătoare" din 1642, că "aciastă carte iaste strajă trezvă şi nu lasă să cază jos întru întunerecul păcateloru, chezaş şi povăţuitoare păcătoşilor cătră Dumnezeu, că-i petrece pre aceste de la întunerecul păcatelor întru lumina împărăţiei lui Hristos, şi întru poruncile lui îi învaţă să înmble. Aciasta carte iaste ca un buciun glăsitoriu de Dumnezeu de spune veste de oştine cătră ţiitorul de lume şi puterile cele întunecate (...) întru aciasta iaste lumina şi strălucirea Duhului Sfântu că lumineză pre carii sântu întru întunerecul neînţelegeriei şi înţelepţeşte tinerii şi întăreşte întru înţeles pre bătrâni, şi cu văpaia căldurii sale încălzeşte sufletele şi inimele cele degerate cătră Dumnezeu. (...) Cu râvne pohtiu pentru fraţii mei şi cugetai să scoţ aciastă carte să fie propovedanie creştinătăţiei noastre a sfintei beseareci apostolescă a răsăritului. Şi nemica numai mila rudei mele creştinilor m-au îndemnat spre acista, că văzui în nemulu nostru mulţi unii ca aceia oameni de amândoao cetele, proşti şi sufleteşti, carii pentru necuviinţa se depărtară cu învăţături striine şi cu proasta şi scurta minte lor răzluşindu-se den credinţa adevărată protrivnică beserecii lui Dumnezeu cu ereticii împreunându-se, şi ca musca la dulciaţa mieiriei aşa şi ei înşelători de spasenia proştilor, şi întru amărăciune veninului cel purtătoriu de moarte necăndu şi ucigându sufletele lor şi ale oamenilor. Dereptu aciasta eu cu râvne pohtiiu pentru fraţii miei şi cugetai să scot sfânta carte, să fie propovedanie creştinătăţiei noastre".

Prin înfiinţarea tipografiei de la Câmpulung pe lângă Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" apare în 1642 o nouă carte, "Învăţături preste toate zilele", sub îndrumarea egumenului Melchisedec. În contextul acţiunii prozelitiste din Ardeal apar mai multe cărţi de învăţătură prin care se dorea combaterea acţiunii, dar, mai ales, se dorea ca prin intermediul cărţilor de învăţătură "să ne învăţăm cum să ne înfrumuseţăm sufletele noastre, noi creştinii, şi cum să ne ţinem, de vom vrea să placem lui Dumnezeu".