Rolul tipografilor din Țările Române la întemeierea primelor tiparnițe ale arabilor creștini

Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române din București a obținut în anul 2020 primul Advanced Grant de 2,5 milioane de euro acordat de European Research Council unei instituții din România în cadrul programului Horizon 2020 pentru perioada 2021-2026. Grantul este destinat finanțării proiectului TYPARABIC - Primele cărți arabe tipărite pentru creștinii din Imperiul Otoman. Transferuri culturale între Europa de Est și Orientul Apropiat în secolul al XVIII-lea, proiect pe care îl coordonez în calitate de director de cercetare (Principal Investigator). Proiectul este dedicat studierii unui corpus format din 50 de cărți arabe creștine tipărite în secolul al XVIII-lea în Țările Române, Siria și Libanul de astăzi. Aceste cărți au apărut prin tipărirea în arabă în ținuturile românești și transferul tehnologiei tiparului în provinciile otomane grație unor domnitori și arhierei din Muntenia și Moldova. Am prezentat recent, în secțiunea „Istoria cărții” de la cel de-al treilea Congres Național al Istoricilor Români, organizat de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în 8-10 septembrie, argumentele pentru care această temă de cercetare nu putea fi coordonată decât de la București și deschiderea pe care o oferă pentru alte proiecte consacrate cercetării artei tiparului din Europa de Sud-Est care ar merita să fie propuse European Research Council în anii ce vin.

Proiectul TYPARABIC a primit unul dintre cele 48 de granturi aprobate din 500 de propuneri depuse în domeniul cercetărilor umaniste. Trebuie subliniat că România a primit pentru prima oară un grant de această dimensiune, iar Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române s-a alăturat, prin găzduirea acestui proiect, unui grup restrâns de instituții europene de educație și cercetare cu o vastă experiență de câștigare a acestor granturi.

De ce, printre numeroasele teme umaniste foarte variate, a fost acceptată cea propusă de România? Unul dintre răspunsuri are de-a face cu obiectivele de o mare diversitate ale proiectului. Astfel, avem în vedere locurile unde s-a tipărit în arabă în secolul al XVIII-lea pentru creștinii arabofoni, răspândite pe un teritoriu care acoperă, în mare parte, vechea întindere a Imperiului Bizantin, cu regiunile limitrofe aflate sub influența lui. Tiparnițele pe care le studiem s-au aflat la Snagov, București, Iași, Alep, Mănăstirea ortodoxă „Sfântul Gheorghe” din Beirut, Mănăstirea greco-catolică „Sfântul Ioan” din Khenshara, pe Muntele Liban, precum și orașul Constantinopol. Cuprinderea geografică a Europei de Est și a provinciilor otomane din Levant este un element de pionierat în peisajul cercetărilor artei tiparului, lucru care a fost remarcat de experții chemați să aprecieze valoarea propunerii noastre.

Un alt element de noutate care a adus puncte dosarului românesc este o subtemă a proiectului ce se referă la cercetarea circumstanțelor politice care au făcut posibilă introducerea tiparului arab în Imperiul Otoman. Creștinii din Țările Române se bucurau la începutul secolului al XVIII-lea de o libertate incomparabilă cu cea din Siria otomană, unde nu puteau fi cons­truite biserici noi, nu existau resurse pentru a le repara pe cele vechi, nu era îngăduit să se audă glas de clopot, iar copiii creștinilor arabi nu puteau învăța decât în școli islamice sau, în puține orașe, în așezăminte înființate de misionarii iezuiți. După primul episod românesc, arta tiparului a putut fi transferată în provincii supuse Porții, unde s-a împământenit treptat, dar limitat. S-a tipărit pentru creștinii arabi mai întâi în Țara Românească, din mai multe motive: tehnologia tiparului era cunoscută aici de la 1508; meșterii munteni puteau tipări în mai multe tipuri de scriere și, grație marelui tipograf, ierarh și cărturar Antim Ivireanul, au creat garnituri de literă în alfabet arab, necunoscut în tiparnițele est-europene. În tiparnița lui s-a putut așeza pe două coloane, pe aceeași pagină, text arab alături de text grecesc.

De reținut că nu Antim Ivireanul a tipărit primul în limba arabă, ci el a ajutat în mod esențial la transferul tehnologiei tiparului în Siria, în vremuri în care nu exista nici o tiparniță arabă în Răsărit. Subiectul tiparului arab realizat în Occident pentru creștinii levantini a fost mult comentat și puține noutăți pot fi așteptate aici. Primele tiparnițe care au produs carte arabă în Europa de răsărit și pe coasta estică a Mediteranei, în ținuturile locuite de arabi creștini, s-au bucurat însă rar și răsfirat de atenția istoricilor cărții vechi, sursele pre­existente proiectului nostru fiind mai ales articole dedicate uneia sau alteia dintre piesele acestui mare puzzle.

Ne ocupăm în cadrul proiectului de ceea ce s-a tipărit, de modelele cărților care formează corpusul definit și de textele care au stat la baza acestor tipărituri. Ele sunt puse în legătură unele cu altele pentru prima oară, iar com­parația lor aduce informații noi cu privire la cărțile liturgice de primă necesitate în Bisericile de rit bizantin, la operele teologice alese spre tipărire, la traducătorii din timpuri îndepărtate, dar și la ierarhii care au diortosit vechi texte sau au întocmit noi traduceri din limba greacă. Cercetarea va conduce la realizarea primului inventar al cărții tipărite în arabă în secolul al XVIII-lea pentru creștinii din Orientul Apropiat, realizat după o metodologie a descrierii, aplicată deja pe materialul antimian și care va ajuta la crearea unei baze de date ce va rămâne în acces liber și după încheierea proiectului.

Un alt argument în favoarea cercetării noastre a fost diversitatea popoarelor implicate în aceste activități, reprezentate de domni și ierarhi din Țările Române, precum Constantin Brâncoveanu, Constantin Mavrocordat și Antim Ivireanul, patriarhi, cărturari și călugări arabi creștini din Siria și Libanul de azi, între care Atanasie Dabbas și Silvestru din Cipru, Yusuf Mark, Abdallah Zakher și Nicola Sayegh, mari cărturari arabi creștini, ori Germanos Farhat, călugăr maronit ales în 1725 Mitropolit al Alepului, dar și un hatman al cazacilor, Ivan Mazepa, fervent apărător al Ortodoxiei și dușman al Moscovei. Vom studia și rolul lui Ibrahim Müteferrika, primul tipograf care a folosit alfabetul arab în cărți imprimate la Istanbul în limba turcă. Această cuprindere largă a mai multor culturi și neamuri a fost un argument în favoarea aprobării proiectului. Membrii echipei proiectului TYPARABIC stăpânesc araba, turca, greaca, româna, franceza, rusa, ucraineana, italiana și firește engleza, limbă de comunicare a ERC. Vom discuta despre faptul că Liturghierul arab tipărit de Atanasie Dabbas s-a impus ca versiune standard și a fost retipărit, cu modificări de tip filologic, până în 1880, dar și despre ornamentele paginii din Psaltirea de la Beirut din 1752, care au urmat modele create tocmai la Lavra Pecerska din Kiev. Preocuparea pentru arta cărții a fost și ea apreciată de experții ERC: inventarul elementelor de artă a cărții, icoane, ornamente, identificarea surselor, a modelelor, a autorilor, cercetarea transferului de motive artistice dinspre Occident spre Orient prin intermediul tiparnițelor est-europene.

Evaluatorii au apreciat și modul cum au fost concepute rezultatele concrete ale proiectului, așa-numitele outcomes, cuvânt-cheie în formularea oricărei propuneri către ERC. Echipa proiectului TYPARABIC s-a angajat să organizeze cinci reuniuni științifice, urmând ca lucrările prezentate să fie reunite în două volume de acte. În zilele de 5 și 6 septembrie a.c. s-a desfășurat la Biblioteca Sfântului Sinod din București prima conferință a proiectului, la care au contribuit zece membri ai echipei și șase invitați. Editorul german De Gruyter va publica o serie de cinci volume accesibile în Open Access, care va cuprinde două volume de acte, două monografii (autori - Ioana Feodorov și, respectiv, Gheorghe-Mihai Țipău) și un catalog comentat al corpusului proiectului, coordonat de arhim. Policarp Chițulescu și de mine. Progresul echipei în realizarea acestor ținte este vizibil pe site-ul proiectului, www.typarabic.ro.

Se vede, din cele prezentate, că proiectul în sine a cumulat elemente de noutate și diversitate care i-au permis să primească un grant de mari dimensiuni din partea ERC. De ce, însă, numai România putea propune tema aleasă de noi?

În primul rând, pentru că în Țările Române a început aventura tiparului arab pentru creștinii din provinciile Mediteranei de răsărit. Primii susținători ai marelui proiect antiohian de tipărire a cărților arabe necesare creștinilor care trăiau într-un mediu majoritar musulman în provinciile otomane din Siria, Liban și Țara Sfântă au fost domnii români și meșterii tipografi care activau în tiparnițe din Snagov, București și Iași. S-a demonstrat încă o dată rolul de punte între Occident și Orient pe care ținuturile locuite de români l-au jucat dintotdeauna. Cu toate că plăteau tribut sultanului, românii erau liberi să își urmeze drumul spre modernitate ca popor european. Instrumentul tiparului, primit de la ei de creștinii antiohieni, a contribuit în mod hotărâtor la conservarea spiritualității arabe creștine în teritoriile guvernate de Curtea otomană.

Un alt argument este acela că în desfășurarea acestei cercetări este necesar să existe preocupări complementare față de cultura românească a tiparului și lumea creștină arabă, ceea ce este posibil la Institutul de Studii Sud-Est Europene, unde, sub coordonarea mea, se desfășoară de cincisprezece ani proiecte dedicate relațiilor culturale dintre români și arabii creștini din provinciile otomane. Până la propunerea temei proiectului TYPARABIC, în institut s-au desfă­șurat cercetări dedicate mărturiilor românești peste hotare, inclusiv în țări din spațiul arab, precum Siria, Liban și Egipt, și un mare proiect dedicat editării manuscrisului arab al jurnalului lui Paul din Alep și traducerii lui integrale în română și engleză.

Așa cum se știe, valorile civilizației românești au fost cercetate și puse în lumină încă din secolul al XIX-lea, cu precădere în România. Ele pot fi astăzi, mai mult ca oricând, ambasadorii spiri­tualității românești în lumea occidentală, unde informația are anumite canoane și cerințe specifice comunicării academice a secolului XXI. Intenția Consiliului European pentru Cercetare de a include teme est-europene și proiecte legate de contactele și relațiile transfrontaliere, ba chiar transcontinentale, este neîndoielnică. Ca țară aflată la intersecția civilizațiilor occidentale cu cele răsăritene, România are privilegiul și oportunitatea de a putea propune spre finanțare europeană proiecte care să aducă la lumină modul cum raporturile cu Orientul au influențat, și chiar au modelat, istoria Europei. Elementele occi­dentale transferate către răsărit, ca și in­fluențele orientale în societatea și cultura occidentală, nu au ocolit spațiul românesc. Acesta este un filon de unde multe idei pot fi extrase cu folos. O altă sursă de teme pentru proiecte europene o reprezintă circulația ideilor în spațiul românesc și modul cum intelectualitatea din Țările Române a rezonat cu apelul modernității, devenind apoi promotoarea ei în ținuturile răsăritene, unde a susținut cultura și spiritualitatea creștină în întreaga epocă postbizantină. Ne întoarcem astfel la tema proiectului pe care l-am propus noi, la Institutul de Studii Sud-Est Europene, și care, sper, va inspira colegii din alte centre universitare și academice din România să concureze cu echipele din străinătate pentru obținerea unor fonduri europene de cercetare. Nu ne lipsește nimic. Dimpotrivă, subiectele pe care noi le putem studia mai bine decât istoricii străini nu sunt nici­decum epuizate, iar sistemul de lucru european nu ne mai intimidează demult. Proiectul câștigat de Academia Română poate fi considerat un exemplu și un imbold pentru depunerea altor proiecte cu aceleași șanse de a fi apreciate de lumea academică europeană.