România viitorului, din visele copiilor

A trecut prima săptămână de şcoală. Pentru cei 230.000 de copilaşi înscrişi în clasa I, „prima“ în sens absolut.

Pe ce drum extraordinar au păşit! Acum sunt doar o mulţime de pitici pe care, în mod esenţial, nu-i deosebeşte nimic. Dar sita în care au intrat începe să cearnă, iar peste 8, 12, 16, 19, 23 ani - asta însemnând gimnaziu, liceu, facultate, poate chiar master, doctorat - lucrurile vor sta cu totul altfel.

Aceşti copilaşi pornesc pe drumul care, în mod ireversibil, îi va duce în lumea „celor mari“, unde joaca, lipsa grijilor, fericirea din belşug, drepturile lipsite de orice obligaţii se vor transforma în amintiri.

Ar putea profeţi acum cineva ce se va alege de fiecare? Ar putea ghici cineva în acest moment ce-i rezervă viitorul fiecăruia, dacă ar lua în considerare hăinuţele şi rechizitele scumpe ale unora ori mai modeste ale altora, maşina de zeci de mii de euro ale unora dintre părinţi ori palmele crăpate de muncă ale altora, care ţin strâns mânuţe care habar nu au cât de grea poate să fie viaţa?

Momentul începerii şcolii dă liber la speranţe nelimitate.

Interesant e că, după „planurile“ din minţile ţâncilor, ar putea fi deja alcătuită o imagine a României viitorului. Fiecare dintre ei îşi doreşte să ajungă ceva anume, profesional vorbind, când va fi mare. Şi noi, când eram de seama lor, afirmam fără ezitare că ne vom face doctori, ingineri, preoţi, profesori, şoferi etc., în funcţie - cel mai adesea - de modelele pe care noi le percepeam ca fiind de succes. Astăzi, prea puţini dintre ei mai spun că şi-ar dori să devină ceea ce îşi doreau copiii de acum 20 de ani. România viitorului, conturată acum în minţile fetiţelor şi băieţeilor de 6-7 ani, este, în cea mai mare parte, o societate a divertismentului, populată de fotbalişti cu salarii de milioane, vedete cu faimă, creatori de modă ori afacerişti „descurcăreţi“ ş.a.m.d. Dacă s-ar reuşi alcătuirea unor statistici cu cele mai râvnite „cariere“ de către copiii cu vârste de şcoală primară, n-ar mai fi nevoie, probabil, de nici o altă analiză ori critică a valorilor publice ale societăţii noastre. Ce-şi doresc copiii noştri sunt „valorile“ care ies cel mai pregnant în evidenţă, în societatea în care s-au trezit la realitate.

Pentru această stare copiii nu au nici o vină, indiferent de proiecţiile pe care şi le fac pentru traseul propriu. Oricum, viitorul desenat în imaginaţia copiilor de azi e la fel de utopic ca şi cel conturat în minţile celor de acum 20 de ani sau mai mult. O societate construită doar din medici, profesori şi ingineri e la fel de nerealistă ca şi cea alcătuită preponderent din fotbalişi şi vedete media.

Rămâne, totuşi, un mare motiv de îngrijorare, iar acesta priveşte măsura în care atracţia copiilor de clasa I pentru anumite cariere, devenită fenomen de masă, influenţează respectul pe care aceştia îl au pentru şcoală, în momentul când îi trec pragul. Astfel, în mintea lor, în funcţie de ceea ce ar dori să le ofere viitorul, şcoala poate fi sau nu considerată utilă.

Dacă pentru a deveni medic sau inginer era de la sine înţeles că trebuie să te înarmezi cu răbdare şi respect pentru şcoală, în schimb, pentru a defila pe un podium la o prezentare de modă ori a fi un atacant bun, şcoala poate să fie sau nu necesară. Şi iată cum lumile utopice, proiectate în mentalul juvenil, pot influenţa viitorul cât se poate de real al următoarei generaţii.

Trăim într-o cultură ce idolatrizează facilul, în detrimentul râvnei, atitudinii muncitoare, consecvente, determinate, ce poate oferi cele mai multe garanţii de reuşită în viaţă. Succesul fără educaţie va deveni un accident tot mai rar. Tocmai de acest lucru ar trebui să se convingă părinţii care în acest an îşi pun odraslele la dispoziţia societăţii, odată cu înscrierea lor în sistemul de învăţământ.

Văd o coincidenţă plină de înţelesuri în suprapunerea dintre începutul anului şcolar şi sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, urmată de o duminică ce are drept temă asumarea Crucii. Anii de şcoală sunt, dintr-o anumită perspectivă, un „drum al crucii“ care, urmat cu hotărâre şi spirit de sacrificiu, indiferent cât de dificil şi de neprofitabil ar părea la un moment dat, duce, de cele mai multe ori, la confirmarea celor mai înalte speranţe.