„Rugăciunea lui Iisus a umplut raiul cu mulţi sfinţi”

Sfântul Grigorie Palama, marele apărător al isihasmului şi dascăl al teologiei energiilor necreate, este cel care a arătat prin propovăduirea sa cum şi cât este posibil să intrăm în comuniune cu Dumnezeu. Tradiţia isihastă are la baza ei lucrarea trezviei şi a rugăciunii neîncetate, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Rugăciunea reprezintă deci modul prin excelenţă al descoperirii lui Dumnezeu de către noi.

De aceea, am ales câteva cuvinte despre importanţa rugăciunii în viaţa omului, culese de la părinţii îmbunătăţiţi, cei ale căror nevoinţe şi izbânzi duhovniceşti le-a apărat demult, cu aproape şapte secole în urmă, fostul Arhiepiscop al Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama.

Sfântul Ieronim de Eghina spunea: „Mulţi nu suportă să treacă un scurt moment fără rugăciune şi suferă pentru asta: orele în care doresc să se roage şi nu pot li se par un martiriu”. Şi tot el repeta: „Când îţi moare mama sau un apropiat de-al tău, nu cauţi o carte pentru a învăţa să plângi. Din cauza durerii, suspinele îţi vin spontan în suflet. La fel, în rugăciune, trebuie să lăsăm fiinţa noastră să-i spună în mod liber lui Dumnezeu ce o doare”.

Acelaşi părinte îndemna: „Nu neglija rugăciunea. Fereşte-te de nepăsare şi indiferenţă. Dacă te rogi dimineaţa şi simţi frângere în sufletul tău, toată ziua vei avea aripi. Dar dacă începi ziua fără rugăciune, vei umbla abătut”.

Aceste sfaturi le avea părintele pentru mireni. Dar într-o zi, a venit la el un călugăr, mâhnit că în mănăstirea unde vieţuia se punea accent mai mult pe rostirea rugăciunii neîncetate decât pe cântarea frumoasă de la slujbele stranei. Bătrânul l-a liniştit zicându-i: „Rugăciunea lui Iisus a umplut raiul cu mulţi sfinţi. Ea singură poate curăţi şi sfinţi. Psalmii, stihirile, condacele şi celelalte sunt bune, dar nu uita un lucru: cei ce psalmodiază se aseamănă cu oamenii care se află în afara palatului împărătesc şi cântă pentru a-şi manifesta entuziasmul. Împăratul, cu siguranţă, primeşte cu plăcere aclamarea lor, pentru că aceste cântări ale oamenilor aflaţi dincolo de zidurile castelului vorbesc despre persoana lui. Dar acelaşi împărat preferă însutit mai mult, în taina inimii Sale, ceea ce i se spune la ureche”.

(Părintele Dionisie Tatsis, Cuvintele Bătrânilor, Editura Renaşterea, 2013)