Rugăciunea neîntreruptă și chivotul tainic al inimii (II)

Adeseori, imaturitatea duhovnicească și lipsa de râvnă ne împiedică să prețuim și să trăim așa cum se cuvine rugăciunea. O considerăm simplă îndatorire și uităm că doar această îndeletnicire spirituală a vieții ne face vase primitoare ale harului dumnezeiesc.

Cercetând arhiva părintelui arhimandrit Benedict Ghiuș, am găsit multe rânduri despre importanța rugăciunii, precum și sfaturi despre calea care duce spre pomenirea neîntreruptă a numelui lui Iisus Hristos.

A treia cheie a rugăciunii este intrarea înlăuntru sau în inimă. Fără să ne răspândim, cu privire la judecarea acestei căi, vom înfăţişa figurile şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi despre adâncirea de sine şi despre intrarea în inimă, cu mijloacele ajutătoare, încercate de ei, ca nişte drepte călăuze spre adevărata rugăciune duhovnicească lăuntrică.

Sfântul Simeon Noul Teolog expune această cale de a intra la inimă în cuvântul al 68-lea. Al treilea chip de rugăciune este într-adevăr minunat şi cu neputinţă de lămurit, iar pentru cei ce nu-l cunosc din experienţă nu este numai greu de înţeles, ci pare chiar de necrezut. Şi de bună seamă, în vremurile noastre, acest chip de rugăciune se întâlneşte la puţini oameni, cu toate că cu acest fel de rugăciune se nimicesc cursele şi şiretlicurile pe care le întrebuinţează demonii ca să risipească mintea către multe şi felurite gânduri. Căci atunci mintea, fiind liberă de orice, are timpul trebuincios să cerceteze, fără nici o împiedicare, gândurile aduse de către demoni, să le izgonească cu o mare uşurinţă şi să aducă rugăciuni lui Dumnezeu cu o inimă curată.

După ce expune apoi condiţiile pentru o bună reuşită în acest chip de rugăciune: ascultarea de­săvârşită şi paza unei conştiinţe curate, în raport cu Dumnezeu şi în raport cu oamenii, cât şi în raport cu lucrurile; şi după ce sugerează să facem toate în aşa fel încât ca şi cum ne-am afla înaintea feţei lui Dumnezeu, Sfântul Simeon ne arată că lucrând în chipul acesta ne vom netezi adevărata şi nerătăcitoarea cărare ce duce către al treilea chip de rugăciune: mintea să păzească inima în vremea când se roagă şi să se învârtă înlăuntrul ei fără să iasă, şi de acolo din adâncul inimii să-şi înalţe rugăciunea către Dumnezeu. Aici se cuprinde totul. Fă aşa până când Îl vei gusta pe Domnul. Iar când, în cele din urmă, mintea va gusta acolo înlăuntrul inimii şi va simţi cu inima cât este de bun Domnul, atunci nu va mai voi să se depărteze de locul inimii, atunci şi ea va spune ca şi Sfântul Petru: „Bine este nouă să fim aici”, şi va începe să privească întotdeauna acolo înlăuntrul inimii şi să se învârte acolo fără să iasă dintr-însa, izgonind toate gândurile semănate de diavol.

Pentru cei care n-au nici o idee despre această lucrare şi n-o cunosc, ea pare să fie, în cea mai mare parte, grea şi plină de strâmtorări. Dar cei care au gustat dulceaţa pe care o are şi s-au îndulcit cu ea în adâncul inimii, aceştia Îl cheamă pe Domnul şi spun împreună cu Sfântul Pavel: „Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos?” (Rom. 8, 35).

De aceea Sfinţii noştri Părinţi, auzindu-L pe Domnul Care spune că din inimă purced gândurile rele, uciderile, predesfrânarea, desfrânarea, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele şi că acestea sunt care spurcă pe om (Matei 15, 19- 20) și că în alt loc al Evangheliei ni se porunceşte să curăţim lăuntrul paharului şi al blidului, ca să fie curat şi pe dinafară (Matei 23, 26), au lăsat orice altă lucrare duhovnicească şi au început să se nevoiască cu întreaga lor fiinţă în această singură lucrare, adică în paza inimii, fiind încredinţaţi că odată cu această lucrare vor dobândi uşor orice faptă bună, iar fără ea nu pot izbuti nici într-una. Ei toţi s-au nevoit mai ales cu aceasta şi au scris despre ea. Cine vrea, să citească scrierile lor, să citească ce a scris despre ea Marcu Ascetul, ce a spus Ioan Scărarul, Preacuviosul Isihie, Filotei Sinaitul, Avva Isaia, Varsanufie cel Mare... și alții.

Dacă vrei să înveţi cum trebuie s-o săvârşeşti, adică să intri în inimă şi să petreci acolo, o să-ţi spun că ți se cuvine să păzeşti trei lucruri mai înainte de orice: lipsa de grijă faţă de toate, chiar faţă de toate cele binecuvântate, iar nu numai faţă de cele nebinecuvântate şi deşarte, sau altminteri zis, omorârea faţă de toate; conştiinţa curată întru toate, aşa încât ea să nu te învinuiască de nimic; şi o desăvârşită nepătimire, pentru ca gândul tău să nu se încline spre nici un lucru. Apoi aşază-te într-un oarecare loc deosebit şi liniştit, unde să fii singur, închide uşa, abate-ţi mintea de la orice lucru vremelnic şi deşert. În felul acesta stai cu luarea aminte înlăuntrul tău însuţi, întor­cân­du-ţi într-acolo atât mintea, cât şi ochii simţiţi, şi reţinându-ţi întru câtva respiraţia.

Să-ţi ţii mintea acolo, stă­ru­indu-te pe toate căile să-ţi dobândeşti locul unde se află inima, pentru ca, dobândind-o, mintea să petreacă în întregime acolo. La început, vei găsi acolo, înlăuntru, un oarecare întu­ne­ric şi o duritate; dar mai târziu, dacă vei continua această lucrare a luării aminte zi şi noapte, vei do­bândi o oarecare bucurie neînce­ta­tă. Mintea, nevoindu-se în aceas­tă lucrare, va îmbunătăţi locul inimii şi atunci va vedea înda­tă acolo, înlăuntru, astfel de lucruri pe care niciodată nu le-a văzut şi nu le-a ştiut. Din acest moment, din orice parte ar pătrunde şi s-ar arăta un gând oarecare, min­tea îl va izgoni de acolo şi îl va nimici cu numele lui Iisus, adică: „Doamne Iisuse Hristoase, mi­lu­ieşte-mă” – înainte de a intra el înlăuntru şi înainte de a fi cuge­tat sau înfăptuit. Tot din acest mo­ment, mintea va începe să se mâ­nie pe demoni, să-i gonească şi să-i doboare. Iar celelalte, care de obicei urmează după această lu­crare, le vei cunoaşte, cu ajutorul lui Dumnezeu, singur din ex­pe­rienţă, păzind atenţia şi ţinându-l pe Iisus, adică rugăciunea Lui: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.