Să înaintăm în bine, puţin câte puţin

La marile competiţii sportive, un start bun şi dorinţa iniţială a atleţilor de a câştiga trofeul sunt condiţii absolut necesare, dar nu şi suficiente pentru obţinerea unui loc pe podium. Pentru ca în final acest lucru să se întâmple, este nevoie de finalizarea cu succes a probei respective. Sfântul Vasile cel Mare, părinte şi scriitor bisericesc din secolul al IV-lea, evocă într-o scrisoare adresată unui prieten necesitatea perseverenţei în viaţa duhovnicească. Nimeni nu se poate considera câştigător într-o întrecere sportivă înainte de finalizarea propriu-zisă a acesteia. Chiar dacă un creştin nu concurează decât cu sine însuşi în viaţa sa duhovnicească, competiţia nu este prin aceasta mai puţin disputată.

Epistola Sfântului Vasile, din care prezentăm în continuare câteva fragmente, argumentează această idee, bazându-se pe nenumărate mărturiile biblice. Toate acestea par a gravita în jurul tranşantei maxime scripturistice: „Cum te voi afla, aşa te voi judeca“.

Aşa este toată viaţa omenească: ea nu se îndestulează cu cele trecute, ci se hrăneşte mai puţin din trecut, cât mai ales din viitor. Căci ce foloseşte omului saţiul pe care pântecul lui l-a cunoscut ieri, dacă astăzi, flămânzind din nou, nu găseşte hrană pentru a se sătura?

Tot aşa nici sufletul n-are nici un folos după fapta bună de ieri dacă în ziua de azi el s-a lăsat de lucrarea dreptăţii. Căci zice Scriptura: „Cum te voi afla, aşa te voi judeca“.

Deşartă este, dar, osteneala celui drept şi neosândit, ca şi obiceiul păcătosului, dacă după ele urmează o schimbare: pentru acela, dacă se trece de la mai bine la mai rău, pentru acesta, de la mai rău spre mai bine. Putem asculta acest adevăr şi de la Iezechiel, care ne învaţă ca şi cum ar fi de faţă însuşi Domnul, când zice: „chiar şi dreptul dacă se va abate de la calea sa şi se va purta cu nedreptate, toate faptele lui bune nu se vor pomeni şi pentru nelegiuirea sa, pe care a făcut-o, va muri în păcat“. Acelaşi lucru îl spune şi pentru păcătos: „cel nelegiuit dacă se întoarce de la nelegiuirea sa şi face judecată şi dreptate, îşi întoarce sufletul său la viaţă“.

Unde au rămas atâtea osteneli ale lui Moise, sluga Domnului, când împotrivirea sa de o clipă l-a oprit de la intrarea în pământul făgăduinţei? Pentru cel care vrea să ducă o viaţă după Dumnezeu ar fi destul să pomenim căderea lui Iuda de la bine la rău: după ce atâţia ani a fost ucenic al lui Hristos, el a vândut pe un preţ de nimic pe Domnul, iar pentru aceasta şi-a agonisit spânzurare. Aşadar acest lucru să-ţi fie ţie bine cunoscut, frate, că nu cel care începe bine este desăvârşit, ci cel care sfârşeşte bine, acesta este bine încredinţat şi plăcut înaintea lui Dumnezeu. De aceea, frate, „nu da somn ochilor tăi, nici dormitare genelor tale, ca să te mântuieşti ca o căprioară din cursa vânătorului şi ca o pasăre din laţul lui“.

„Fii dornic să cunoşti viaţa oamenilor drepţi, căci aceasta îţi va fi de mare folos“

Gândeşte-te, dar, că ai să treci printre curse şi să umbli pe vârful unui zid înalt, de unde nu fără primejdie poate cădea oricine. Aşadar nu te avânta prea devreme spre culmile nevoinţei, nu te încrede orbeşte în tine însuţi, pentru ca nefiind încă destul de iscusit, să nu cazi de la înălţimea nevoinţei. Că mai bine este să înaintezi în bine puţin câte puţin.

Să te lepezi, dar, încetul cu încetul, de plăcerile vieţii, stârpind din tine orice obişnuinţă rea, pentru ca nu cumva răscolindu-ţi toate plăcerile vieţii deodată, să atragi asupră-ţi mulţime de ispite. Ci după ce vei fi biruit de tot plăcerea unei patimi, să te poţi înarma împotriva alteia şi astfel, cu timpul, vei birui toate plăcerile. Căci numele plăcerii este unul singur, însă lucrările ei sunt diferite şi de multe feluri.

De aceea, frate, să fii mai întâi răbdător la orice ispită. Căci prin câte feluri de ispite nu-i încercat cel credincios: pagube lumeşti, învinuiri, minciuni, nesupuneri, clevetiri, prigoniri? Prin acestea şi prin altele de felul lor e pus la încercare cel credincios.

În al doilea rând să petreci în linişte, înfrânat la vorbă, neîndărătnic, neiubitor de mărire deşartă; nu le răstălmăci pe toate, ci iubeşte credincioşia; nu fi vorbă lungă, ci treaz şi scurt la cuvânt, gata oricând a învăţa tu de la alţii, iar nu de a învăţa tu pe alţii. Nu umbla după ştiri din viaţa lumească, pentru că din aşa ceva nu vei avea nici un folos, după cum spune psalmistul: „să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti“. Căci cel căruia-i place să grăiască bucuros despre treburile oamenilor păcătoşi, acela repede trezeşte în sine pofte spre plăceri. Mai curând fii dornic să cunoşti viaţa oamenilor drepţi, căci aceasta îţi va fi de mare folos.

Să nu doreşti sa te arăţi în lume înconjurând satele şi casele oamenilor, ci ocoleşte astfel de prilejuri ca pe nişte curse ale sufletelor. Iar dacă cineva, pentru multă evlavie, te-ar pofti să intri în casa lui, unul ca acesta să înveţe a urma credinţa sutaşului, care atunci când Iisus se silea spre el pentru vindecare, îl oprea, zicând: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, ci zi numai cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea“. Iar când Domnul a zis: „Du-te, fie ţie după cum ai crezut“, sluga lui s-a vindecat în ceasul acela. Dar aceasta să-ţi fie ştiut, frate, că nu prin venirea lui Hristos, ci prin credinţa celui ce a ştiut s-a vindecat bolnavul de dureri. Tot aşa şi acum: dacă te rogi din locul în care te afli şi dacă bolnavul crede că prin rugăciunile tale va fi ajutat, i se vor împlini toate după dorinţa lui.

„Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos“

Mai mult decât pe Domnul să nu iubeşti pe semenii şi pe casnicii tăi, după cum este scris: „Cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă sau pe fraţi mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine“. Şi ce crezi că vrea să spună porunca Domnului? Nimic altceva decât ceea ce s-a zis în alt loc: „cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu“. Dacă faţă de rudele tale după trup tu ai murit împreună cu Hristos, de ce mai vrei să petreci iarăşi împreună cu dânsele? Şi dacă ceea ce tu ai stricat de dragul lui Hristos vrei să le zideşti din nou pentru rudeniile tale, călcător de lege te faci. De aceea să nu te retragi din locul tău de dragul rudelor tale, căci dacă vei părăsi acest loc s-ar putea să te retragi şi tu din viaţa pe care o duci.

Nu dori după locuri cu lume multă, nici nu îndrăgi satele sau oraşele, ci iubeşte singurătatea, rămâi de-a pururea în tine însuţi nu lăsa mintea să se împrăştie, rugăciunea şi cântarea de psalmi să-ţi fie preocuparea neîncetată. Nu uita nici citirile, în primul rând cele din Noul Testament, pentru că din Vechiul Testament adeseori ne putem vătăma, nu pentru că s-ar afla acolo scrieri vătămătoare, ci pentru că judecata celor care s-ar putea rătăci este neputincioasă. „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură“. Toate pâinile sunt hrănitoare, dar pentru cei bolnavi ele pot fi păgubitoare, de aceea nici în Vechiul Testament nu se cuprinde nimic spurcat, dar dacă totuşi cineva crede că acolo s-ar găsi ceva necurat, acela să nu uite că doar după mintea lui se poate vorbi de necurăţie acolo. „Toate să le încercaţi, ţineţi ce este bun. Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului“, căci „toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos“.

„Fii vesel, iubitor de fraţi, plăcut şi smerit la minte“

Să nu fii, aşadar, pentru cei ce te întâlnesc prilej de poticnire, ci să fii vesel, iubitor de fraţi, plăcut, smerit la minte, să nu calci porunca de a fi primitor de străini prin aceea că le găteşti bucate scumpe, ci îndestulează-te cu cât se găseşte, neluând de la nimeni mai mult decât cele de trebuinţă fără să iei nimic pentru viaţa călugărească, ci mai degrabă fugi de aur, ca de un vrăjmaş al sufletului, tată al păcatului şi slujitor al diavolului. Nu cumva vrând să ajuţi pe săraci să te faci vinovat şi iubitor de avuţii, iar dacă cineva îţi va aduce bani pentru săraci şi dacă cunoşti cine sunt cei mai lipsiţi, atunci sfătuieşte pe cel care a adus banii să se ducă el însuşi să-i dea nevoiaşilor, ca nu cumva primind tu banii să-ţi pângăreşti cugetul.

Fugi de plăceri, iubeşte înfrânarea, deprinde-ţi trupul cu osteneli, iar sufletul obişnuieşte-l să se împotrivească ispitelor. Socotind că despărţirea sufletului de trup aduce izbăvirea de toate relele, aşteaptă desfătarea bunătăţilor celor veşnice, de care s-au împărtăşit toţi sfinţii. Cumpănind acestea tot timpul, pune în faţa nălucirii diavoleşti cugetul cel temător de Dumnezeu, lăsând acestuia dreptul ca la lăsarea cântarului el să tragă mai mult. (Texte selectate din Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, EIBMBOR, Bucureşti, 1988)