„Să îndeplineşti lucrările slujirii tale ca şi cum te-ar supraveghea Dumnezeu“

Sufletul este copie a cerului, pentru că în acesta locuieşte Domnul, iar trupul este din pământ, în care locuiesc oameni muritori şi animale fără raţiune. Aşadar, potriveşte-ţi nevoile trupului după orele rugăciunilor şi să fii pregătit să nu asculţi de gândul care te depărtează de rânduială. Căci obiceiul diavolilor este ca în timpul orelor de rugăciune, sub pretextul unui aşa-zis motiv binecuvântat, să ne preseze pentru retragere, să ne răpească, în mod aparent justificat, de la rugăciunea mântuitoare. Să nu spui, sub pretext fals, „vai, capul meu!“, sau „oh, burta mea!“, aducând acestea ca mărturii incontrolabile ale unei suferinţe inexistente şi violând astfel intensitatea vegherii în favoarea odihnei. Ci mai degrabă să spui rugăciuni tainice pentru care Dumnezeu, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti la arătare. Să faci negustorie toată viaţa ca să găseşti bogăţie ascunsă în ziua nevoii. În zilele slujirii tale cu osteneala trupului să ai şi cuvânt de rugăciune pentru dragostea celor slujiţi, ca, pentru slujirea ta, să fie bineprimită, dreasă cu sare. Să nu laşi să facă altul lucrurile care ţi s-au repartizat ţie, ca să nu se ia de la tine plata şi să se dea altuia, şi să nu fie cinstit altul cu bogăţia ta, în timp ce tu vei fi umilit.

Să îndeplineşti lucrările slujirii tale cu cinste şi cu sârguinţă, ca servind pe Hristos, „pentru că blestemat - spune Scriptură - este cel care face lucrurile Domnului cu neglijenţă“. Să-ţi fie teamă - ca şi cum te-ar supraveghea Dumnezeu - să foloseşti rău, din exces sau din dispreţ, uneltele ce ţi s-au încredinţat, chiar dacă s-ar părea că sunt fără valoare. Lucrul slujirii este mare şi prin el se dobândeşte împărăţia cerurilor. Pentru că este năvodul virtuţilor care conţine toate poruncile lui Dumnezeu, şi, înainte de toate, umilinţa cea cu totul virtuoasă, cea care poartă fagurele bunătăţilor; apoi aceasta: „Căci flămând am fost şi Mi-ai dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin, şi bolnav, şi în temniţa şi Mi-aţi ajutat“. Şi este mai bine când slujirea datorată se împlineşte cu umilită înţelepciune, fără aroganţă, fără mânie şi fără murmurare. Să fii zelos pentru cei care trăiesc drept şi să înscrii faptele lor în inima ta. Să te rogi să fii împreună cu puţini, pentru că acesta este un bun rar, pentru aceasta puţini sunt şi cei care intră în împărăţia cerurilor. Să nu crezi însă că toţi cei ce vieţuiesc în mănăstire se mântuiesc, şi cei răi, şi cei buni. Căci nu este aşa. Căci mulţi vin spre viaţa virtuoasă, dar puţini primesc jugul ei, pentru că celor sârguincioşi le aparţine împărăţia cerurilor, „şi cei care se silesc pun mâna pe ea“, după cuvântul evanghelic. Silinţa a fost numită oboseala trupului, pe care au suportat-o de bunăvoie ucenicii lui Hristos prin renunţare la voinţele proprii şi la odihna trupului, dar cu păzirea tuturor poruncilor lui Hristos. Aşadar, dacă vrei să pui mâna pe împărăţia lui Dumnezeu, devino silitor, vâră-ţi gâtul în jugul slujirii lui Hristos, strânge gura jugului în jurul grumazului tău şi jugul să apese gâtul tău. Uşurează-te cu osteneala virtuţilor, cu postul, cu vegherea, cu ascultarea, cu liniştea, cu psalmodierile, cu rugăciunile, cu lacrimile, cu lucrul mâinilor noaptea, cu răbdarea oricărei supărări care îţi iese înainte, şi de la demoni, şi de la oameni. (Sfântul Vasile cel Mare - Asceticele)