Sama ca balanţă

Cuvântul popular din titlu, atestat încă într-un text coresian, este un vechi împrumut din limba maghiară: szám înseamnă „număr, socoteală“ şi acest sens este prezent în primele texte româneşti în care cuvântul respectiv apare folosit; tot de la început, trebuie să mai adăugăm că forma corectă etimologică este samă, varianta seamă reprezentând efectul unei false corectări după… ureche: dacă, de exemplu, sară constituie o pronunţie regională pentru seară, atunci s-a considerat că şi samă ar fi în aceeaşi situaţie; deci, muntenii au scris seamă, formă generalizată ca normă literară.

Utilizarea termenului în discuţie, în sintagma sama vistieriei, ceea ce înseamnă, de fapt, în termenii actuali ai economiei, „balanţa veniturilor şi cheltuielilor statului“, marchează un moment important, la noi, în istoria raporturilor dintre domnie şi societate, chiar dacă aceasta din urmă redusă, în epocă, la clasa boierească. În Introducerea la un prim volum din Sămile Vistieriei Ţării Moldovei (în care se publică integral lista cu veniturile şi cheltuielile Principatului între anii 1763 şi 1784), editorul, savantul medievist ieşean prof. Ioan Caproşu, consemnează surpriza pe care le-a provocat-o boierilor prezentarea, pentru prima dată în istoria Moldovei, a unei atari evidenţe, la împlinirea unui an de domnie a lui Nicolae Mavrocordat (1709).

Importanţa documentară, pe diferite planuri, a cunoaşterii şi publicării unor asemenea acte, în afară de editorii mai vechi (de exemplu, un Gh. Ghibănescu), a fost subliniată de importanţi istorici, care le-au editat şi le-au folosit în studii referitoare, în primul rând, la probleme ale finanţelor în diferite epoci; printre aceştia, cronologic, A. D. Xenopol, V.A. Urechia, N. Iorga sau Gh. Zanne. Un grup select ,în care se află şi Ioan Caproşu, al cărui interes în această direcţie poate să se fi schiţat încă de la redactarea tezei de doctorat, dedicată cametei în Moldova, şi trebuie să-i fim recunoscători şi Casei Editoriale „Demiurg“ pentru asumarea acestei preţioase iniţiative de profil.

Iată, în linii mari, ce informaţii putem găsi în asemenea însemnări de vistierie. Cele mai consistente venituri provin, de regulă, de la ţinutul Putnei (probabil pe seama oierilor de acolo): 7015 lei în al treilea sfert al anului 1776, faţă de numai 1234 de lei de la ţinutul Vasluiului, sau 4288 lei de la ţinutul Iaşilor, fără „târg“, ce mai aducea suma de 754 de lei, respectiv 7037 lei în al patrulea sfert, faţă de sume apropiate celor de mai sus pentru Vaslui şi Iaşi.

Pentru comparaţie, să vedem la ce sume se ridică cheltuielile cele mai importante şi în ce constau ele; dintr-o evidenţă a plăţilor către Poartă de la un moment dat, extragem următoarele sume (în lei) şi destinaţii: 500, preţul unei blăni trimisă paşei Osman de la Bălţi; 25000 trimişi în dar paşei de la Vidin; 9000 trimişi la înscăunarea noului vizir; 6000, preţul unei perechi de „metanii mărgăritar cu zmarande“ trimisă paşei de la Silistra!

În ceea ce priveşte istoria culturală a Moldovei, ne face plăcere să reţinem evidenţa sumelor, deşi infime prin comparaţie, cheltuite pentru bunuri şi preocupări din acest domeniu. De exemplu, pentru abonamente ale curţii domneşti la ziare, care, de regulă, erau în limba germană, se consemnează: 69 de lei „s-au dat cheltuială gazăturilor de la Braşov… pe 6 luni“ (iulie - decembrie 1776); ori: „19 lei şi 45 de bani cheltuiala gazăturilor pe luna lui ghenar“ (în 1785). Iată şi o altă cheltuială din aceeaşi zonă: în iulie 1776 se notează achiziţionarea unor instrumente pentru predarea geometriei (probabil cele obişnuite în şcolile de mai târziu: compas, echer, raportor): „69 lei pentru nişte extrumenturi de mathimatică ce au cumpărat dascălul franţoz pentru trebuinţa beizadelelor“ (adică a fiilor domnitorului).

Asupra unor interesante consemnări privind cheltuielile Curţii pentru biserici, cancelarie, ceremonii sau iluminat ne propunem să revenim săptămâna viitoare.