Şansa poporului nostru este evlavia

Poate că mai avem o şansă şi încă nu e totul pierdut. Spun asta pentru că auzim în ultima vreme tot mai mult tânguiri la adresa poporului nostru, care este aşa şi pe dincolo, care nu atinge înălţimile elevate ale altor naţii, politicoase, civilizate, dezvoltate, care urcă în autobuz numai prin locul indicat şi nu concep să parcheze maşina unde nu trebuie. În ochii admiratorilor de străini, noi suntem vrednici de milă şi dispreţ. Dar eu - şi nu doar eu - cred că avem şi noi partea noastră bună, chiar aşa, plini de alte păcate şi neajunsuri cum suntem.

Nu ne trebuie sondaje de opinie ca să trecem evlavia populară a acestui popor în fruntea clasamentelor imaginare pe care am dori să le facem comparându-ne cu alţii. Ştiu că nu e creştineşte să ne lăudăm cu evlavia, dar să fie spre cinstea sfinţilor ce vreau să spun.

Am văzut moaşte în Muzeul londonez Victoria & Albert! Da, moaşte la muzeu. M-am cutremurat să văd pe etichetă scris negru pe alb că un fragment din moaştele unui "sfânt necunoscut" se află în acea icoană veche, dinainte de anul 1054. Şi credeţi-mă că nimeni nu se sinchisea. Într-o anume nişă făcută în icoană, care era un diptic, se aflau preţioasele moaşte catalogate drept obiect de muzeu. Lumea trecea cu nebăgare de seamă, doar cu interesul general faţă de obiectele vechi, fără să se oprească prea mult în faţa exponatului ce emana sfinţenie. Şi mă întreb câte milioane de oameni au trecut pe acolo fără să conştientizeze comoara? Poate că mai sunt moaşte şi în alte muzee occidentale, dacă numai anul trecut au fost descoperite câteva zeci în icoane-relicvarii din Muzeul Britanic.

Şi atunci, xenofilii şi doritorii de cozi perfecte şi de neîmbulzeli la moaşte să ne lase în pace! Noi îi cinstim pe prietenii lui Dumnezeu, o cinstim pe Sfânta Parascheva, ne vom ruga în mod special şi la Sfântul Dimitrie foarte curând, de ziua lui. Aşteptăm cu bucurie totdeauna să primim în ţara noastră moaşte ale unor sfinţi mari, precum Maxim Mărturisitorul, şi vom cinsti ca pe un dar de mare preţ şi fragmentul din Sfânta Cruce pe care s-a jertfit Hristos şi care va veni la Bucureşti de ziua cuviosului nostru. Chiar dacă nu atingem cote înalte de civilizaţie, iar prin centrul Capitalei mai miroase urât, chiar dacă ne împingem în tramvaie şi nu spunem "mă scuzaţi!", chiar dacă nu zâmbim mereu străinilor, nu suntem chiar aşa de condamnat. Noi, poporul român, mergem cu greşelile noastre cu tot şi ne întâlnim cu sfinţii, rugându-i să mijlocească pentru noi în faţa lui Dumnezeu. Şi sperăm să nu ajungem vreodată să ne ducem la moaşte ca la muzeu şi nici la muzeu ca să aflăm moaşte.