Biografii greci relatează în scrierile lor unele amintiri despre monahii români mai puțin cunoscuți de conaționalii lor, care au trăit în a doua jumătate a secolului XX, în special în timpul regimului
Şapte destinaţii
Viaţa fiecărui om este jalonată în funcţie de şapte destinaţii. Unele dintre acestea îl atrag, altele dimpotrivă, îl resping. Spre unele se duce cu bucurie, spre celelalte cu oroare. Una singură, în mod paradoxal, împleteşte plăcerea cu oroarea, dorinţa cu teama, atracţia cu respingerea. Dar să vedem care sunt.
Cele trei destinaţii spre care omul se îndreaptă cu plăcere, bucurie, interes sunt, fără a le ierarhiza deoarece subiecţii le pun în ordinea care le convine lor, următoarele: sala de lectură, sala de spectacol, cârciuma. În aceste locuri, spus pe şleau, omul se simte bine. Evident, cârciuma poate să includă şi un salon de servicii erotice, de la sine înţeles. De ce în aceste locuri omul se simte la largul său? Răspunsul e simplu. Fiindcă uită de sine. Citind bunăoară, lăsându-se furat de pagina scrisă, pe nesimţite iese din perimetrul grijilor zilnice şi zboară spre un orizont care-i stimulează atât inteligenţa, cât şi sensibilitatea. Plăcerea aceasta poate fi amplificată în cazul vizionării unui spectacol, fie teatru, film, balet, operă, concert simfonic, dar şi o întrecere sportivă. De aceea am inclus în prima înşiruire sala de spectacole, echivalentă stadionului. Iar cârciuma nu mai are nevoie de nici o argumentare. Aici fug toţi cei care s-au săturat de o minte trează şi de o inimă tristă. Cârciuma este pentru toţi şi de aceea reprezintă cea mai bună formă de omogenizare a populaţiei. Beau şi academicienii, şi oamenii fără carte, beau toţi în mod democratic, obţinând însă delicii diferite de la caz la caz. Urmează cealaltă categorie. Locurile unde ne e groază să ne ducem. Care sunt acestea? Spitalul, banca şi tribunalul. Sunt tot în număr de trei. De spital fugim, şi când suntem sănătoşi nici nu ne gândim că poate exista aşa ceva pe faţa pământului. Sau nu e pentru noi. La bancă iarăşi nu ne place să ajungem. Scadenţe, rate, clauze contractuale care ne pot păcăli. Evident, sunt şi cei care câştigă de pe urma tranzacţiilor, dar aceasta, cred, reprezintă o categorie mică. Banca înseamnă bani, cu alte cuvinte trezirea brutală la realitate şi printre griji. Şi în sfârşit, last but not least, tribunalul, judecătoria, loc la fel de odios, despre care teoria spune că ar aparţine legii, de fapt e al fărădelegii, infractori, dar şi oameni cinstiţi ajung pe mâna magistraţilor şi avocaţilor care pilotează un infern necruţător. Am ajuns la punctul terminus al acestei călătorii. Care este cel de-al şaptelea loc, care nu intră în nici una din categoriile amintite tocmai prin faptul că reuşeşte să le împletească? Poate aţi ghicit. Este biserica, adică acel spaţiu care ne asigură contactul cu cealaltă lume. Aici omul nici nu se bucură, nici nu se întristează. Sau amândouă stările sufleteşti se contopesc într-un mod indiscernabil. Către biserică ne ducem atât atraşi, cât şi inhibaţi. Biserica ne pune în faţa necunoscutului faţă de care avem sentimentele amestecate. Este plăcere şi oroare, fericire şi spaimă, uitare de sine, dar şi maximă trezie. Înseamnă mult mai mult decât toate cele şase destinaţii anterioare. Este confruntarea finală, dar de fiecare zi.