Săracii sunt doctorii rănilor noastre

▲ Seamănă în suflete, unde nimeni nu poate lua ceea ce ai semănat, ci se păstrează acolo cu toată puterea, cu toată îngrijirea şi cu toată băgarea de seamă ▲

Dacă tu primeşti pe străin ca pe Hristos, nu te ruşina, ci încă mândreşte-te pentru aceasta; iar dacă nu-l primeşti ca pe Hristos, nici nu-l primi. „Cel ce vă primeşte pe voi, zice, pre Mine Mă primeşte“ (Mat. 10, 40). Dacă nu-l primeşti astfel, nici plată nu vei avea.

Avraam a primit pe nişte oameni călători, după cum credea el, şi nu toate îngăduia slugilor, ci şi femeii sale a poruncit ca să frământe făina, deşi avea trei sute optsprezece slugi printre care desigur că erau şi femei: a voit ca răsplata să o aibă întreagă cu femeia sa, nu numai în cheltuieli, ci şi în slujbă.

Chiar dacă dai milostenie săracilor, să nu iei ca o înjosire de a le da prin tine însuţi, căci nu dai săracilor, ci lui Hristos. Iar atunci cine ar fi atât de ticălos, încât să ia ca o înjosire de a întinde mâna (de a da ajutorul) lui Hristos? Aceasta este ospitalitate adevărată, de a face aşa ca pentru Dumnezeu. Dar dacă tu porunceşti cu trufie a i se da milostenie, ca şi cum ai porunci să te bucuri de întâietate până şi aici, apoi aceasta nu este iubire şi îngrijire de străini. Străinul are nevoie de multă îngrijire, şi deci este de dorit ca şi după atâtea îngrijiri tu să nu te ruşinezi.

Şi fiindcă faptul de a cere milostenie este de aşa natură, încât cel ce are nevoie de ajutorul altora să se ruşineze, apoi tu prin marea îngrijire şi mângâiere ce-i vei da, trebuie să-i alungi ruşinea şi să-i arăţi, cu cuvântul şi cu fapta, că cel ce face bine nu eşti tu, ci tu însuţi eşti cel care suferi, în cazul de faţă mai mult ţie ţi se face bine, decât aceluia. Astfel că prin buna intenţie ce o ai către dânsul, îi covârşeşti ruşinea ce o avea mai înainte „Pre dătătorul de bună voie îl iubeşte Dumnezeu“ (II Cor. 9, 7).

Tu mai cu seamă datorezi mulţumiri săracului, prin faptul că vei lua plată. Dacă n-ar fi săraci, cele mai multe din păcate nu le-am putea tăia; vedem astfel că săracii sunt doctorii rănilor tale, iar doctoriile ce ţi le prezintă sunt chiar mâinile lor.

Nu aduce doctorul atâta vindecare când întinde mâna şi dă bolnavului doctoria, pe cât aduce săracul, căci atunci când el întinde mâna şi primeşte de la tine milostenia, este buretele, aşa zicând, care şterge păcatele tale. Ai dat argintul din punga ta, dar o dată cu el au ieşit şi păcatele ce le aveai. Astfel sunt şi preoţii, după cum şi zice: „Păcatele poporului meu vor mânca“ (Osie 4, 8). Aşa că tu mai mult iei decât dai, mai mult bine ţi se face ţie, decât ai făcut tu. Împrumuţi pe Dumnezeu, nu pe oameni; îţi sporeşti bogăţia, nu o împuţinezi, şi o vei împuţina atunci când tu nu vei da.

Nu umbla după cei ce sunt în îmbelşugare, ci după cei strâmtoraţi, după cei necunoscuţi, care sunt străini pentru cei mai mulţi, „Întrucât, zice, aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai mei mai mici, Mie aţi făcut“ (Mt. 25, 40). Nu da altor persoane ca să împartă milostenia ta la săraci, ci tu fă acea slujbă, ca astfel să iei plata nu numai pentru că ai cheltuit, ci şi pentru că ai slujit. Dă cu mâinile tale, deci, tu singur seamănă ogorul. Aici nu este nevoie de-a înfige plugul în pământ nici de-a înjuga bou, nici de-a aştepta timpul prielnic, nici de-a astupa mai întâi pământul de cioate, şi nici de a te lupta cu frigul, de vreme ce această sămânţă, sau mai bine zis această semănare, este scutită de orice lucrare de felul acela.

Căci tu semeni în cer, unde nu este frig, nici iarnă şi nici altceva de acest fel. Semeni în suflete, unde nimeni nu poate lua ceea ce ai semănat, ci se păstrează acolo cu toată puterea, cu toată îngrijirea şi cu toată băgarea de seamă. Seamănă tu singur. De ce te lipseşti pe tine însuţi de plată? Mare plată este, de a putea iconomisi şi cele ale altora. Plata nu este numai de a da, ci şi de a iconomisi bine cele date. De ce să nu iei tot tu şi această plată? Fă-te iconom al celor ce sunt ale tale, iar la aceasta te hirotoniseşte însăşi milostenia şi frica de Dumnezeu. Faptul acesta izbăveşte şi de slava deşartă, odihneşte sufletele, sfinţeşte şi mânile, şi cugetul îl linişteşte, şi filosofie te învaţă, şi mai cu bunăvoinţă te face. Faptul acesta face ca tu să tai binecuvântările tuturor, şi capul tău să primească binecuvântările văduvelor şi ale săracilor. (Sf. Ioan Gură de Aur, Cărarea împărăţiei)