„Scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt“

Să vorbeşti despre apoftegma 27 privindu-l pe avva Arsenie din Patericul egiptean implică un foarte mare risc. Înseamnă să vorbeşti despre o experienţă extraordinară a Sfântului Duh. Iată însă textul: "Un frate s-a dus la chilia avvei Arsenie, la schit, şi s-a uitat prin fereastră şi l-a văzut pe bătrân cu totul foc, că era acel frate vrednic de a vedea. Şi cum a bătut, a ieşit bătrânul, şi văzându-l înspăimântat, îi zice: baţi de mult timp? Ai văzut ceva aici? El a răspuns: Nu. Şi după ce a vorbit cu el, i-a dat drumul să plece".

Sunt două elemente pe care vreau să le sesizăm în scurta istorisire de mai sus. Evident, centrul relatării este ocupat de experienţa luminii pe care a trăit-o avva Arsenie, dar pe lângă aceasta e de observat remarca făcută pe seama fratelui care a asistat discret: anume că el a văzut lumina în care se găsea avva pentru că era vrednic să o vadă. Istoria Bisericii şi literatura duhovnicească sunt pline de asemenea evenimente. Poate cea mai cunoscută întâlnire de acest fel este cea dintre Sfântul Serafim de Sarov şi ucenicul său Motovilov. În cadrul discuţiei dintre cei doi, Sfântul Serafim a răspuns întrebării fundamentale care îl măcina pe Motovilov încă din copilărie, de la vârsta de 12 ani: care este scopul vieţii creştine. Răspunsul sfântului este foarte cunoscut: Scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt. Sentinţa aceasta este apoi explicată pe larg în discuţia uluitoare pe care Sfântul Serafim a avut-o cu Motovilov. Concluzia pustnicului rus a fost că harul Preasfântului Duh al lui Dumnezeu se înfăţişează într-o lumină nestricăcioasă tuturor celor cărora Dumnezeu le dezvăluie lucrarea Sa. Nedumerit, Motovilov a întrebat mai departe: "Cum ştiu că mă aflu în Duhul lui Dumnezeu? Cum pot deosebi adevărata Lui manifestare în mine?" Fiindcă era nedumerit pe mai departe de orice explicaţii, Sfântul Serafim l-a apucat pe Motovilov de umeri şi i-a zis: "Ne aflăm acum amândoi în Duhul lui Dumnezeu. De ce nu mă priveşti?". Motovilov a răspuns: "Nu pot privi, părinte, pentru că ochii tăi strălucesc ca fulgerul, faţa ta a devenit mai strălucitoare decât soarele şi ochii mă dor." Atunci Sfântul Serafim a continuat: "Nu te speria. Acum şi tu ai devenit la fel de strălucitor ca şi mine. Acum te afli şi tu în plinătatea Sfântului Duh, altminteri nu ai putea să mă vezi aşa cum sunt". Întâlnirea dintre cei doi şi dialogul lor nu se opresc aici, însă ceea ce am citat e suficient să ne arate că experienţa luminii pe care a făcut-o fratele mers în vizită la avva Arsenie nu este unică în istorie, ea aparţinând în mod natural vieţii părinţilor duhovniceşti şi a marilor mistici.

Ca să reluăm de aici, scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt, care se manifestă ca lumină, iar cei care se găsesc în Duhul Sfânt pot să vadă această lumină cu ochii lor trupeşti. Aceasta a fost experienţa pe care a făcut-o Motovilov în secolul al XIX-lea, întru totul la fel cu experienţa avvei Arsenie în secolul al IV-lea.

Ceea ce pare neobişnuit şi extraordinar, în realitate, este firescul la care fiecare din noi este chemat. "Dumnezeu vrea ca tot omul să se mântuiască şi să ajungă la cunoştinţa adevărului" (I Tim. 2, 4). Şi nu e deloc o figură de stil sau o exagerare retorică. Tocmai de aceea marele mistic bizantin de la întâlnirea secolelor X-XI, Sfântul Simeon Noul Teolog, spunea că este eretic cel care crede că este imposibil să-L vadă pe Dumnezeu în această viaţă. Un cuvânt greu de purtat, care ne pune în dificultate, dar în acelaşi timp ne indică foarte limpede, fără loc de comentarii, ţinta spre care ne îndreptăm.

Experienţa pe care a trăit-o avva Arsenie a fost experienţa Duhului Sfânt. Faptul că un frate l-a văzut în acea stare pe Arsenie este întâmplător, şi dimpotrivă, proniator. A văzut pentru că era vrednic să vadă. Ceea ce în plan uman a fost o întâlnire ratată s-a dovedit, mai adânc, o regăsire în Duh, cu nebănuite consecinţe în viaţa acelui frate, dar şi a generaţiilor de creştini care au citit sau au auzit această istorisire şi cărora prin ea li s-a reamintit destinaţia înspre care ne mişcăm duhovniceşte întreaga viaţă, dobândirea Duhului Sfânt.