Scriitorul creştin

Ajungi să fii creator numai în măsura în care eşti luminat de Duhul lui Dumnezeu, în măsura în care El îţi luminează adâncurile. Viaţa scriitorului care se pune în slujba celorlalţi devine mărturia că Dumnezeu e în slujba oamenilor, El e slujitorul nostru. El îngenunchează în faţa durerii noastre, Se face ca unul dintre noi.

Scriitorul întemeiază în suflet o nouă ordine, a adevărului, a frumuseţii, a dreptăţii. El vrea să întemeieze în fiecare suflet împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia iubirii. Arată sensul vieţii ca fiind trăirea în împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Îi îmbogăţeşte pe toţi, dăruind bogăţia bucuriilor Duhului.

Scriitorul vine de departe, dintr-o lume de lacrimi. Dumnezeu a bătut în piatră până ce de acolo a început să curgă un izvor. În pustiul acestei vieţi, scriitorul este un izvor ce îi adapă pe toţi cu o cunoaştere nouă, dă speranţe noi; el ştie că nimeni nu e atât de căzut, încât să nu se poată ridica. Înalţă conştiinţele oamenilor.

Scriitorul e puternic, e împărat. Izbucneşte înăuntrul inimii omului şi lumina lui dă claritate acestei inimi. Se dăruieşte tuturor, fără grija că nu ar putea fi iubit.

Dăruieşte pacea. Arată tuturor, chiar şi celui mai îndepărtat de poezie, că poartă în suflet o fărâmă de sensibilitate. Îi arată că poezia e în el, deşi nu mai ştie şi o tăgăduieşte.

Poezia, frumuseţea este tot ce poate fi mai firesc omului, viaţa lui intimă, adâncă. Scriitorul îl ajută pe om să-şi descopere adâncurile. Coboară cu el în iadul cel mai profund, ca acolo să sădească o speranţă, să arate o cale spre lumină.

Scriitorul e cel mai bun prieten, prietenul ceasurilor de restrişte. Dar îţi dă în acelaşi timp darul de a te hrăni din puterea lui de a spera, te ia de mână cu dragoste şi te face să-l urmezi în lumea sufletului lui. Scriitorul îi primeşte pe toţi, fără nici o deosebire, în inima sa. Lasă uşa deschisă. Mereu vezi lumină la fereastra lui şi ştii că el lucrează.

Scriitorul e un reconstructor de suflete. Uneltele cu care reconstruieşte sufletele sunt credinţa, speranţa, iubirea. El ar vrea ca toţi să fie cu el într-o comuniune nesfârşită. El vesteşte zorii unei lumi noi.

Te apropii de opera unui scriitor adevărat printr-un gest eroic, de detaşare faţă de problemele tale. Iar el nu te lasă în lume, pradă deznădejdii, ci îţi arată că gestul tău nu a fost unul gratuit.

Opera lui îţi dă puterea frumuseţii şi o înţelegere a vieţii, astfel încât, întorcându-te în lume, poţi să lupţi, să o înfrunţi cu toate neajunsurile ei. Pentru că ai o viziune asupra sensului vieţii şi asupra caracterului ei perisabil.

Dar scriitorul nu te lasă aici, ci te ridică pentru a vedea măcar o clipă împărăţia lui Dumnezeu unde vom locui veşnic. Această vedere de o clipă, această cunoaştere care nu e una obişnuită, ci una a frumuseţii, a infinităţii Duhului, ar trebui să te ajute să-ţi întemeiezi o altă ordine a vieţii. Toată viaţa să ţi-o întemeiezi pe această frumuseţe, pe credinţa în lumea pe care ţi-o arată el. Adevăratul scriitor e un salvator de suflete, în măsura în care arată calea spre desăvârşire şi îi hrăneşte pe toţi cu frumuseţe şi adevăr.

Scriitorul te face părtaş vieţii lui, te ia pe inima lui. Şi viaţa lui e o curgere de viaţă, un râu de lumină unde fulguiesc înţelesurile esenţiale ale vieţii. Viaţa lui nu are nimic din artificialul unei construcţii de piatră: frumoasă, dar rece. Fiind dăruire de sine, opera sa vrea să umple totul, să acopere totul. Este o dulce improvizaţie.

Scriitorul se creează, se descoperă cu uimire. Şi în această mare aventură, în această uimire îi ia şi pe ceilalţi. Într-un fel, scriitorul seamănă cu cititorii; în sensul că, la fel ca şi ei, nu ştie ce va urma. Participă ca şi ei, pe măsură ce citesc, la lectura operei. Scriitorul este astfel un cititor al operei sale, precum ceilalţi. Şi aşteaptă cu nerăbdare povestea.

Apoi ţese cu fir de aur o urzeală, o cămaşă, o plasă de suflete. Intră în adâncul cel mai intim al umanităţii.