Scrisori de dragoste

Dragostea este meseria aceea a inimii care te face să devii nemuritor chiar în timp ce înveți să mori. Eu când sunt îndrăgostit, și nu e zi în care să nu fiu, obișnuiesc să trimit scrisori. Scrisori de dragoste, firește, pe care am început să le scriu încă îna­inte de a merge la școală. Adică înainte de a ști să citesc și să scriu!

Era treaba inimii să se descurce. Și ea se descurca mereu, învă­țându-mă pe loc cum și cui să-i mărturisesc dragostea mea.

Nici nu vă închipuiți ce multe scrisori aveam de trimis! Cam asta făceam în fiecare zi, încropeam scrisori de dragoste în gând, pe care le expediam în mare viteză. Altminteri n-ar mai fi avut nimic loc de ele în gândurile mele. Și nu mi-ar mai fi încăput gândurile pline de scrisori de dragoste în minte.

Aveam întruna și ce și pe ce să scriu. Fiindcă nu mă trezeam din dragoste nici o clipă, așa cum nu mă trezesc nici acum. Ar însemna să încetez să mai trăiesc, dacă s-ar întâmpla asta. Iar eu sunt îndrăgostit de viață. De tot ce înseamnă viața. Vină ce nu-mi poate fi imputată mie, ci inimii cu care m-am născut!

Deși era miezul nopții, m-am îndrăgostit, încă de când am venit pe lume, de lumină. De Lumina Învierii, pentru că era noaptea de Paști. Și m-am folosit de clopotul bisericii din sat pentru a-i trimite iute lumii o scrisoare.

Apoi m-a îndrăgostit de lumina zilei, după care de lumina ochilor mamei, căreia i-am scris și îi scriu și în prezent scrisori folosindu-mă de lumina ochilor mei.

Mai apoi, i-am trimis, printr-o picătură de ploaie, o scrisoare de dragoste ierbii. Picăturilor de ploaie, fiindcă m-am îndrăgostit și de ele, le-am scris pe streașina casei.

Ninsorii, pentru care a trebuit să aștept venirea iernii, i-am scris pe fumul ce ieșea pe hornul casei.

După aia mi-a căzut cu tronc cerul, căruia i-am scris pe păsări. Doamne, ce mare putea să fie! Nu înțelegeam cum de încăpea tot într-o inimă atât de mică! Și ea, despre inimă zic, mai și bătea cu putere, cum bate și acum, cu tot cerul înăuntrul ei, și cu atât de multe stele pe cer, și atât de multe tunete și fulgere, pentru că, deși mă speriau un pic, m-am îndrăgostit și de ele, la fel de mult ca de ploaie și de curcubeu!

Nu mai vorbesc de pământul de la care primesc puzderie de răspunsuri la scrisorile mele de dragoste! Sub formă de flori. Și de iarbă. Și de grâu. Și de copaci. Și de fântâni cu cumpănă. Și de căței ai pământului. Le scriam chiar și acestora, așa cum le scriam câinilor de prin vecini, care îmi răspundeau la scrisori ori de câte ori treceam prin dreptul lor.

Dar cel mai des am trecut, de când am venit pe lume, prin dreptul oamenilor. Lor le-am trimis cele mai multe scrisori. Munți de dragoste, pot să spun. Și, cu toate c-am trecut de amiaza vieții, sunt abia la început. Mai am destule să le scriu. Așteaptă mii și mii de scrisori la rând!