Sensul jertfei

Există sentimentul, resimţit de cei ce participă constant la slujbele Bisericii, că săptămâna a V-a din Postul Mare reprezintă un moment de cotitură în eforturile ascetice din această perioadă. Motivul este dat de faptul că, din ce în ce mai des, suntem pregătiţi prin intermediul cântărilor şi citirilor din Sfânta Scriptură pentru venirea Patimilor Domnului. Chiar şi Evanghelia din această duminică a prezentat succint, redând cuvintele Mântuitorului, chinurile şi bajocurile la care urma să fie supus Stăpânul Vieţii. Se citesc două pericope evanghelice în cadrul Sfintei Liturghii, una menită să ne apropie de Golgota (Marcu X, 32-45), iar cealaltă, închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca (Luca VII, 36-50). Vom încerca să desluşim câteva aspecte din primul fragment, mai ales în condiţiile în care viaţa Sfintei Cuvioase este foarte cunoscută. Consemnată de Sfântul Sofronie al Ierusalimului, Viaţa Sfintei Maria Egipteanca a fost citită şi miercuri seara, la denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

Extrasul scripturistic de la Marcu ne face să ne gândim la un aspect foarte cunoscut din viaţa noastră: receptarea necazurilor, a problemelor cotidiene. Atunci când Hristos le vesteşte apostolilor Patimile Sale, reacţia lor, arătată mai ales prin gura lui Petru ("Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta" - Matei XVI, 22), este una care atrage mustrarea imediată a Învăţătorului ("Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor" - Matei XVI, 23). Nu erau încă pregătiţi pentru a înţelege că Iisus a venit în lume pentru a se jertfi, pentru a muri şi a învia. Cu alte cuvinte, nu puteau înţelege sensul şi valoarea sacrificiului. Suntem, probabil fără excepţie, aglomeraţi în fiecare zi de griji, de chestiuni care ne obosesc, ne epuizează. Fiecare răsărit ne aduce un spectru larg de sarcini ce trebuie îndeplinite şi nu dorinţa de a mulţumi lui Dumnezeu pentru darurile Sale cele bogate. Un trebuie extrem de obositor, înrobitor chiar. Nu mai putem face ce vrem, ce ne-ar linişti, ci doar ceea ce ne permite rolul nostru social să îndeplinim. Şi trebuie împlinit într-un anume fel, cerut de alţii, căci altfel nemulţumirea lor se exprimă în ieşirea noastră din sistemul obligaţiilor, paradoxal, liber asumate. Prizonieri ai acestui mod de viaţă, eşecul ne dă târcoale zi de zi. Nu putem să facem totul perfect. Şubreziţi şi clătinaţi, greşim, pierdem şi dezamăgim. Apar problemele, crizele, necazurile. Ne distrugem sănătatea, îi părăsim pe cei dragi, uităm de noi şi de Dumnezeu. Pe rând sau aleatoriu. Vine apoi întrebarea: de ce mie? De ce trebuie să sufăr eu asta?

Una dintre problemele noastre actuale este miopia duhovnicească. Nu reuşim să vedem decât la o foarte mică distanţă în faţa noastră. Cei care au ochelari de depărtare înţeleg foarte bine sentimentul. Viaţa noastră se rezumă la azi şi mâine, aici fiind incluse şi planificările noastre de agendă care depăşesc limita a 24-48 de ore. Căci o perspectivă mioapă semnifică neputinţa de a vedea dincolo de instinctele noastre. Suntem limitaţi la un obiectiv imediat, trecător. Pierdem din vedere că totul trebuie să aibă un sens. Bâjbâim haotic îndreptându-ne spre nicăieri. Pentru că nu avem un sens. Nici victoriile şi nici înfrângerile noastre nu au un sens. Câştigăm şi pierdem fără să aşezăm momentul într-un şirag de clipe ce ar trebui să fie drumul vieţii noastre. Pentru că noi nu ştim care este drumul vieţii noastre. Şi, de aceea, jertfa, necazul, suferinţa ni se par de neînţeles. Ele au un rost, însă. Iar acest tâlc al vieţuirii îl putem desluşi cel mai bine sub epitrahilul duhovnicului. El va şti să lege viaţa noastră de ţinta pe care trebuie să o avem şi ne va face să primim cu pace tot ceea ce ne va da Dumnezeu. Bune sau rele. Şi, de fapt, toate sunt bune, pentru că cele ce vin de la Dumnezeu sau sunt îngăduite de El şi pricepute cum trebuie ne sunt spre mântuirea noastră. În această cheie, sacrificiile ni le vom asuma mai uşor şi vom vindeca miopia noastră deplin la lumina izvorâtă din mormântul Domnului, Cel ce S-a jertfit din iubire pentru noi.