Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Sensul suferinţei

Sensul suferinţei

Data: 24 Ianuarie 2013

Suferinţa poate constitui, dacă suntem înţelepţi, drumul cel mai simplu care duce la apropierea de Dumnezeu. Aţi gustat vreodată din coaja unei nuci verzi? Nici nu vă sfătuiesc. Conţine foarte mult iod şi de aceea este extrem de amară. Dar miezul este excelent. La fel este şi Crucea. Suferinţa pe care ne-o produce la o primă vedere pare de multe ori zdrobitoare, dar roadele răbdării ei sunt nepreţuite. 

 
Se poate întâmpla ca în urma unui cutremur de pământ izvoare de apă proaspătă să ţâşnească din solul uscat şi steril, fertilizând locurile acelea. Tot aşa şi suferinţa poate face să apară un izvor de viaţă într-o inimă omenească depărtată încă de Dumnezeu.
 
De cele mai multe ori, ne revoltăm când suferim sau îi cerem lui Dumnezeu ca, rapid, durerea să înceteze. Uităm că mântuirea înseamnă sacrificiu până la capăt.
 
Dacă încercăm să ne dăm jos de pe Cruce înainte de vreme, nu ne vom bucura de roadele ei. Pentru că slava Crucii vine de abia la sfârşitul pătimirilor.
 
Într-o zi, un om zări un vierme de mătase luptându-se să iasă din gogoaşa sa. Voia să-l ajute să se elibereze. De aceea sparse gogoaşa care îl încorseta. Viermele ieşi afară, se mişcă de câteva ori, dar după puţine clipe, larva era moartă. Omul nu o ajutase să trăiască, ci îi împiedicase creşterea, cauzându-i de fapt moartea. (Augustin Păunoiu)