Sensul vieţii

La un medic psihiatru au venit două femei. Prima dintre ele fusese internată pentru o tentativă de suicid. Din istoria vieţii pacientei medicul aflase că femeia avusese doi copii, cel mai mic murind la vârsta de 11 ani, iar cel mai mare suferea de pe urma unei paralizii infantile. Mama se revoltase împotriva sorţii. Când însă a încercat să se sinucidă, împreună cu fiul său, tocmai acest copil a împiedicat-o; el iubea viaţa. Pentru el viaţa avea un sens.

Cea de-a doua femeie nu avusese în viaţa ei nici un copil. Se bucurase de succes financiar şi de prestigiu social. Dar mărturia ei nu dovedea că ar fi fost fericită. „Am fost căsătorită cu un milionar, am dus o viaţă uşoară, îmbelşugată şi am trăit la maximum! Acum am 80 de ani, nu am copii şi, privind înapoi la viaţa mea, ca o femeie bătrână ce sunt, nu văd ce rost a avut. De fapt, trebuie să spun că viaţa mea a fost un eşec!“

Auzind aceste cuvinte, femeia cu copilul în cărucior a spus: „Mi-am dorit să am copii şi dorinţa mi-a fost ascultată. Un băiat mi-a murit, iar celălalt, bolnav, ar fi ajuns într-o instituţie pentru persoane cu dizabilităţi dacă nu i-aş fi purtat de grijă eu. Deşi este bolnav şi neajutorat, el este, mai presus de toate, băiatul meu“. În momentul acela a izbucnit în lacrimi şi plângând a continuat: „În ceea ce mă priveşte, pot privi împăcată înapoi în viaţa mea, pentru că ea a fost plină de sens şi m-am străduit din greu să o duc la bun sfârşit. Am făcut tot ce am putut mai bun pentru fiul meu. Viaţa mea n-a fost un eşec!“

Privind la întreaga ei viaţă ca şi cum s-ar fi aflat pe patul de moarte, femeia a putut dintr-odată să vadă sensul vieţii ei, un rost care includea până şi întreaga ei suferinţă. Ca urmare, îi devenise limpede că până şi o viaţă scurtă ca aceea a băiatului său mort prematur putuse să fie atât de plină de bucurie şi de dragoste, încât avusese mai mult rost decât o viaţă de 80 de ani. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o poveste din volumul „Omul în căutarea sensului vieţii“, Victor Frankl)