„Sfânta Împărtăşanie e un ajutor, nu-i o recompensă“

S-a creat aşa o atmosferă, să zicem, de neluare aminte la Sfintele Taine. Sunt credincioşi care se împărtăşesc o singură dată pe an. Eu, să ştiţi că n-am încredere în spovedania celor ce se spovedesc o singură dată pe an şi în împărtăşirea celor ce se împărtăşesc o singură dată pe an. N-am încredere pentru că nu-mi pot închipui că cineva care preţuieşte Cinstitele Daruri se poate reţine de la împărtăşire atâta vreme.

Şi-apoi sunt oameni care nu se împărtăşesc cu anii, ani şi ani, ani de-a rândul. Vin oameni în vârstă, la 50 de ani, şi spun că nu s-au mai spovedit din copilărie. Apoi, aceia care nu s-au spovedit din copilărie, nici nu s-au împărtăşit din copilărie. Nu le-a atras nimeni atenţia că-i important să te împărtăşeşti, li s-a spus mereu că trebuie să fii vrednic şi că noi nu suntem vrednici.

Eu n-am nimica împotriva celor pe care nu-i interesează primirea Sfintelor Taine, dar dacă sunt credincioşi care doresc să se împărtăşească, sunt împotriva acelor duhovnici care îi opresc pe credincioşi să se împărtăşească, pentru că s-au împărtăşit de curând. Fiecare Sfântă Liturghie e prilej de împărtăşire. Şi de câte ori nu ne împărtăşim, de atâtea ori refuzăm ceva ce Dumnezeu vrea să ne dea. Noi refuzăm, dintr-un motiv sau altul, că nu suntem pregătiţi, de pildă.

Pregătirea pentru Sfânta Împărtăşire e pregătire de o viaţă întreagă. Dacă trăieşti corect, te pregăteşti pentru Sfânta Împărtăşire şi dacă nu trăieşti corect, nu te pregăteşti nici atunci când gândeşti că te pregăteşti, nici atunci când citeşti ştiu şi eu ce rânduieli ca totuşi să te poţi împărtăşi, ca să fii vrednic. Eu nu sunt împotriva unei pregătiri pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine, a unei pregătiri imediate, adică a citirii canonului pentru Sfânta Împărtăşire. Sunt de acord. Şi chiar trebuie făcut lucrul acesta. Măcar atât. Dar asta nu înseamnă că omul trebuie să aştepte până când se împlineşte un soroc, ştiu eu, de şase săptămâni sau ştiu eu de cât, ca să se mai poată împărtăşi o dată.

La spovedanie, eu nu răscolesc de când trăieşte omul, că ce-i cu el şi ce-a mai făcut, păcate pe care le-a spovedit şi le-a iertat Dumnezeu. Nu mă mai interesează. Iau totdeauna pe om de la ultima lui spovedanie. Dacă nu-i oprit de la Sfânta Împărtăşanie, nu-l opresc nici eu. Îl opresc doar dacă trăieşte în păcate, într-un „sistem de păcătuire“. Adică dacă cineva nu a fost destul de luător aminte, atunci îi atrag atenţia, dar, în general, îl iau de la ultima spovedanie şi-l întreb: vrei să te împărtăşeşti şi astăzi? Şi oamenii, cei mai mulţi îmi spun: „Părinte, dar se poate aşa ceva?“. Şi eu îi spun că se poate, că dacă se poate cu mine se poate şi cu el. Adică de ce să nu se poată? Trebuie să treacă vreme îndelungată ca să se mai împărtăşească o dată?

Sfânta Împărtăşanie e şi un ajutor. Nu-i o recompensă: hai că acum îi dau Sfânta Împărtăşanie, că a trăit douăzeci de ani frumos şi bine şi acum îl recompensăm. E un ajutor; cu scopul acesta a dat Domnul Hristos Sfânta Împărtăşanie, cu scopul de împărtăşire. E ca o hrană. Aşa cum te hrăneşti ca să trăieşti fizic, te hrăneşti ca să trăieşti şi sufleteşte.

Să preţuim Sfânta Liturghie şi sub latura aceasta, a posibilităţii de a ne împărtăşi, să ducem o viaţă în aşa fel încât să ne putem împărtăşi când primim dezlegare să ne împărtăşim.

Acesta este îndemnul poate cel mai nebăgat în seamă din Sfânta Liturghie: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă“, pe de o parte pentru că oamenii nu se apropie, şi pe de altă parte pentru că unii fac o modă din asta şi se apropie, dar nu „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste“.