Biografii greci relatează în scrierile lor unele amintiri despre monahii români mai puțin cunoscuți de conaționalii lor, care au trăit în a doua jumătate a secolului XX, în special în timpul regimului
14 Noi, 2024
Sfânta Treime, model de unitate creştină
Vremurile au luat-o razna din cauza lăcomiei societăţii de consum. Dacă lumea modernă nu urmărea doar satisfacerea trupurilor, constrângerile financiare şi implicit traiul pe datorie puteau fi evitate. Aşa se face că, integrându-se din lăcomie unei logici care a ignorat sfatul Mântuitorului potrivit căruia "nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Mt. 4, 4), omul contemporan se vede nevoit să-şi răscumpere nu doar sufletul, ci şi trupul. Un semn vizibil că lumea contemporană nu este dispusă să plătească preţul propriei sale răscumpărări îl constituie tendinţele anarhiste ca formă de contestare a reprezentativităţii multiplului de către unu.
Iniţial, după cum remarca cu ceva vreme în urmă Arhiepiscopul Hristodoulos al Atenei, "Biserica s-a îndepărtat cu teamă de oameni". Ulterior, fiind nevoită să-şi formuleze cu ajutorul harismei cuvântării de Dumnezeu (teologia) "un nou discurs cu forţă şi perspectivă", după cum se exprima acelaşi Arhiepiscop, Biserica Ortodoxă s-a conformat geniului său care a ştiut întotdeauna să îmbine admirabil de armonios credinţa creştină cu istoria şi cultura unui popor. Din păcate, însă, se pare că realizarea apropierii de oameni continuă să fie o sarcină extrem de complicată. Unul din motive, care a fost declarat public într-un interviu acordat doamnei Lelia Munteanu de însuşi Preafericitul Părinte Teoctist, continuă să îl constituie problema unităţii Bisericii Ortodoxe în ansamblu: "E şubredă unitatea, nu rodeşte. Astăzi (7 februarie 2005) sunt mâhnit, spre pildă, pentru că ne aflăm în litigiu cu Moscova pentru Mitropolia Basarabiei - un drept sfânt al nostru pentru care l-am înfruntat pe patriarhul Alexei al II-lea. Cu Belgradul avem litigiu, pentru că ei au un episcop la noi, dar nu ne îngăduie, conform legii reciprocităţii, să avem şi noi un episcop român acolo. Am supărat Patriarhia Ierusalimului pentru că am făcut cămin românesc şi biserică la Ierihon". Arhiepiscopul Hristodoulos avea mare dreptate atunci când afirma că "problema unităţii Bisericii nu este un fleac!". Recent, după cum informează (31 mai 2011), un grup de creştin-ortodocşi din Iordania au protestat din nou (acum la Amman), cerând "arabizarea" ierarhiei din cadrul Patriarhiei Ierusalimului. Acest caz, ca multe altele din frământata noastră istorie bisericească, demonstrează din nou, dacă mai era cazul, că între problema păcii şi cea a coeziunii există o strânsă legătură, ambele rezumându-se la rezolvarea misterului împăcării dintre unu şi multiplu care a dat mari bătăi de cap umanităţii, în general, şi celei creştine, în special. A fi în lume nu presupune lepădarea laşă de trecut şi nici refugierea în viitor de frica unui prezent marcat de o dublă criză, atât financiară, cât şi de reprezentativitate, ci asumarea vremurilor trăite. Cât de bine înţelege Biserica Ortodoxă să împace pe unu cu multiplu reiese din însuşi modul de interpretare a dogmei Sfintei Treimi. Cum este astăzi văzută Sfânta Treime? Ca o unitate de sinteză, care concentrează în sine cele trei Persoane dumnezeieşti, sau ca o unitate sintetică, în care toate cele trei Persoane dumnezeieşti se află în expansiune? Cândva, Ioannis Zizioulas afirma: "Cine este însufleţit de sentimentul eclesiologic al unităţii este conştient că nu acţionează în numele comunităţii, adică în locul ei, ci, astfel, se relaţionează cu ea, integrându-se acesteia. Aceasta înseamnă, de fapt, a avea conştiinţă bisericească".
.jpg)
