Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, continuator înțelept al tradiției paisiene

Din anul 2005, ziua de 22 iunie a devenit data în care Biserica noastră strămo­șească îl cinstește în mod deosebit pe Sfântul Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, prin proclamarea canonizării acestuia. Având în vedere legăturile sale deosebite cu Sfântul Paisie de la Neamț, omagiat în mod deosebit în acest an, al rugăciunii și al Părinților isihaștri, în prezentul articol vom evidenția latura cărturărească a marelui ierarh al veacului al XVIII-lea. Sfântul Grigorie Dascălul, prin activitatea sa literară, a îmbogățit scrierea bisericească din prima jumătate a secolului al XIX-lea cu lucrări deosebit de importante pentru viața liturgică, dar și pentru diversificarea literaturii patristice de la noi. Născut la Bucu­rești, în 1765, tânărul Gheorghe a urmat cursurile școlii de la „Sfântul Sava”, aflată atunci în chiliile Bisericii Domnița Bălașa, unde, „nopțile înjugând cu zilele”, a învățat temeinic teologia, limba greacă și latină, fiind prețuit de profesorii săi. Aici l-a cunoscut pe monahul muntean Gherontie, trimis la București împreună cu Dorotei de către Paisie Velicicovski, „spre învățătura limbii elinești”. Hotărât să îmbrățișeze viața monahală, s-a dus, pe la 1790, la Mănăstirea Neamț, unde „s-a dat spre ucenicie la prea fericitul părintele nostru Paisie Velicicovski și din mâinile lui au primit și chipul îngeresc și cu a lui părintească alegere s-a hirotonit și ierodiacon”, luând numele de Grigorie și alegându-și ca părinte duhovnicesc pe Gherontie. Tot la Neamț, în acest străvechi centru de spiritualitate și cultură românească, Grigorie și-a început activitatea cărturărească, primind ca ascultare să traducă din grecește în românește cărți folositoare de suflet, împreună cu Gherontie, astfel încât „ce tălmăcea unul îndrepta celălalt și tălmăcirile lor se făceau ca un singur lucru”.

Când Mitropolitul Dositei Filitti al Ungrovlahiei a cerut de la Neamț doi monahi pricepuți la tălmăcirea sfintelor cărți din limba greacă, care să aibă în grijă și tipografia, au fost trimiși cei doi: Grigorie și Gherontie. În 1799, ei au tipărit la tipografia mitropoliei lucrarea Carte folositoare de suflet. În perioada 1802-1816, Grigorie și Gherontie (^1812) au activat în Moldova, unde, la Iași și la Neamț, ajutați și îndemnați de luminatul Mitropolit Veniamin Costachi, au tălmăcit și tipărit mai multe cărți. Așadar, în preajma anului 1820, Grigorie a părăsit pentru totdeauna obștea Mănăstirii Neamț, venind la București. O vreme a viețuit la Mănăstirea Antim, pe atunci metoc al Episcopiei Argeșului, iar după moartea Episcopului Iosif s-a retras la Mănăstirea Căldărușani, în care fusese deja introdusă rânduiala monahală a Sfântului Paisie de la Neamț de către unul dintre ucenicii săi: Sfântul Gheorghe de la Cernica și Căldărușani. În această perioadă, petrecută la cele două mănăstiri muntene, a tradus din grecește două cărți foarte importante din îndemnul și cu binecuvântarea Mitropolitului Dionisie Lupu: Șase cuvinte despre preoție ale Sfântului Ioan Gură de Aur (1820) și Cuvânt pentru preoție al Sfântului Grigorie de Nazianz (1821).

Ajuns la scaunul de Mitropolit al Țării Românești, în 1823, ierarhul Grigorie nu a întrerupt îndeletnicirile sale cărturărești. Pentru a tipări cărțile tălmăcite de el în românește, a adus îmbunătățiri tipografiei și a luat pe seama mitropoliei „moara de hârtie” de la Ciorogârla. În această perioadă, a tipărit Două cuvinte ale Sfântului Casian Râmleanul (1825), Cuvânt… pentru muierile ceale reale și ceale bune al Sfântului Ioan Gură de Aur (1827), și Patericul (1828). În perioada exilului la Chișinău a continuat să traducă din grecește. Ținut apoi la Buzău într-un al doilea exil, a înființat o tiparniță, de sub ale cărei teascuri au ieșit mai multe traduceri: Ale lui Iosif monahul Vrienie cuvinte doaozeci și doao pentru purcederea Prea Sfântului Duh”, în 1832; A lui Fotie, Patriarhul Constantinopolii, epistolie de obște cătră scaunele arhie­rești ale Răsăritului și doao cuvinte doveditoare pentru purcederea Prea Sfântului Duh; A Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, în 1832; Cartea ce să nu­mește împărțirea de grâu, a Sfântului Ioan Gură de Aur, în 1833; Carte ce să numește Puțul Sfântului Ioan Gură de Aur, în 1833.

Revenit la București, Mitropolitul Grigorie Dascălu a încercat să transforme Mănăstirea Căldă­rușani, de unde plecase spre a ocupa scaunul arhieresc, într-un centru de activitate cărturărească și tipografică pentru Țara Românească, după modelul Mănăstirii Neamț din Moldova, unde își petrecuse tinerețea. La chinovia sa de suflet din vecinătatea Bucureș­tilor a instalat noua tipografie mitropolitană achiziționată, numindu-l pe cuviosul Inochentie drept cârmuitorul ei. În această tipografie a văzut lumina zilei o nouă ediție a Vieților de Sfinți, apărută la Neamț între 1807 și 1815. Înainte ca Mitropolitul Grigorie să treacă la cele veșnice, la 22 iunie 1834, se tipăriseră numai Viețile sfinților pe lunile septembrie, octombrie și noiembrie, dar el lăsase cu limbă de moarte ca acestea „să nu se smintească din tipărire”. Îndemnul a fost urmat de mitro­poliții Neofit al Râmnicului, Ilarion al Argeșului și Chesarie al Buzăului, finalizându-se de tipărit întreaga ediție în iunie 1836.

Traducerile Sfântului Grigorie Dascălul sunt foarte importante nu doar pentru viața bisericească, ci și pentru istoria culturii noastre naționale, căci vlădica Grigorie s-a străduit să le facă cunoscute „în limba noastră cea rumânească”, tălmăcindu-le în „patrioticeasca noas­tră limbă”. De aceea, pe lângă importanța duhovnicească pe care aceste cărți le-au avut în rândul românilor, trebuie subliniată și importanța lor culturală și națio­nală, ca scrieri ce marchează un mo­ment aparte în istoria limbii și literaturii române.