Sfântul Ioan Iacob sau centenarul unui vas ales (III)

Patriarhul Nicodim a primit propunerea arhimandritului Victorin Ursache şi, cu scrisoarea nr. 118 din 10 martie 1947, a făcut cunoscut patriarhului Timotei al Ierusalimului că a numit (cu ordinul nr. 467/1947) pe  monahul român Ioan Iacob, trăitor în  Mănăstirea „Sfântul Sava“, în postul de ieromonah şi egumen al mănăstirii româneşti „Sfântul Ioan Botezătorul“ de la Iordan şi a adresat rugămintea să delege un arhiereu ca să-l hirotonească preot pentru a-şi putea lua slujba în primire (Arhiva Cabinetului patriarhal, dosar 1/1947, f. 14). 

 

Totodată, cu adresa nr. 467 din 11 martie 1947, patriarhul Nicodim a comunicat  arhimandritului Victorin Ursache că „am aprobat numirea Cuviosului monah român Ioan Iacob, vieţuitor în Mănăstirea «Sfântul Sava» din Palestina, ca egumen al mănăstirii româneşti de la Iordan, cu hramul «Sf. Ioan Botezătorul», şi am intervenit ca hirotonia sa în ieromonah să se facă la Ierusalim, cum va dispune Preafericitul Patriarh Timotei, dându-i-se cu această ocazie şi dreptul de duhovnic. Imediat ce va fi hirotonit, îl veţi instala în postul de egumen, dându-i în primire avutul mănăstirii româneşti de la Iordan, cu inventar şi proces-verbal, din care ne veţi înainta câte un exemplar. În cazul când se va mai menţine starea de rechiziţie a mănăstirii, veţi interveni ca drepturile de custodie pe care le are părintele Gherasim Luca de la autorităţile englezeşti să fie trecute asupra noului numit, ca să poată pune ordine deplină în toată gospodăria locală“ (Arhiva Cabinetului patriarhal, dosar 2/1947, f. 51). 

 

Patriarhul Timotei al Ierusalimului, cu scrisoarea nr. 254 din 7 mai 1947, a comunicat patriarhului Nicodim că monahul Ioan Iacob de la Mănăstirea „Sfântul Sava“, numit egumen al mănăstirii româneşti de la Iordan, „a fost hirotonit diacon, în Duminica Slăbănogului, de IPS Arhiepiscop Pantelimon al Neapolului şi ieromonah, în noaptea sâmbetei spre Duminica Samaritencei, de către IPS Arhiepiscopul Epifanie al Filadelfiei, în timpul Sf. Liturghii oficiată în Biserica Sfântului Mormânt“ (Arhiva Cabinetului patriarhal, dosar 1/1947, f. 26). 

 

Despre hirotonia întru ieromonah a monahului Ioan Iacob pentru Aşezământul românesc de la Iordan de către arhierei ai Sinodului Patriarhiei Ierusalimului s-a comunicat patriarhului Nicodim şi arhimandritului Victorin Ursache, cu adresa nr. 60 din 30 mai 1947, în care a mai arătat că, „potrivit rânduielilor bisericeşti, ieromonahul Ioan Iacob trebuie să slujească o vreme la mănăstirile Patriarhiei, pentru a deprinde toate rânduielile slujbelor bisericeşti, urmând ca după aceea să-şi ia în primire ascultarea de egumen al schitului de la Iordan“ (Arhiva Cabinetului patriarhal, dosar 1/1947, f. 22). 

 

Arhimandritul Victorin a anexat la adresă şi scrisoarea de mulţumire pe care ieromonahul Ioan Iacob a adresat-o patriarhului Nicodim. În scrisoare se spune: „Subsemnatul ieromonah Ioan Iacob, învrednicindu-mă a fi hirotonit diacon şi ieromonah aici, lângă lespedea Sfântului Mormânt al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îmi îndrept gândul cu adâncă smerenie către IPS Voastră, care aţi binevoit a aproba şi interveni la Sfânta Patriarhie a Ierusalimului pentru hirotonia mea, rugându-Vă să binevoiţi a primi cele mai respectuoase mulţumiri. Cu inima plină de adâncă recunoştinţă către IPS Voastră, rog pe Bunul Dumnezeu să vă păzească deplin sănătos întru îndelungate zile spre propăşirea Sfintei şi dreptmăritoarei Biserici a României“ (Arhiva Cabinetului patriarhal, dosar 1/1947, f. 23).

 

Cu raportul nr. 180 din 16 iulie 1970, arhimandritul Lucian Florea, superiorul Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim şi Iordan, a înaintat la Patriarhia Română două broşuri editate la Ierusalim de către schimonahul român Ioanichie, care trăieşte în pustiul Iudeii, în apropierea Mănăstirii Sf. Gheorghe Hozevitul, ucenic al Cuviosului Ioan Iacob, care cuprind 150-200 de poezii cu caracter popular-religios şi unele traduceri şi meditaţii scrise de ieromonahul român Ioan (Ilie) Iacob (Arhiva Administraţiei patriarhale, dosar 359/1970, f. 27). Acestea au fost văzute atunci de patriarhul Justinian Marina. 

 

La începutul lunii august 1980, conducerea Mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul“ aparţinând de Patriarhia Ierusalimului, potrivit unei tradiţii locale, a deschis mormântul Cuviosului Ioan, ca osemintele sale să fie aşezate în osuarul (gropniţa) de obşte. Cei ce erau de faţă au constatat, cu uimire, că trupul său - pus în mormânt în urmă cu 20 de ani - era neatins de stricăciune, răspândind şi bună mireasmă. La cererea obştii acelei mănăstiri, patriarhul Benedict al Ierusalimului a aprobat strămutarea moaştelor Cuviosului Ioan în biserica Mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul“, unde se află şi astăzi, într-o raclă din lemn de abanos cu capac şi pereţi de sticlă, fiind cinstit ca un mare cuvios de întreaga comunitate ierusalimiteană (A se vedea Lucian, Arhiepiscopul Tomisului, Sfântul Cuvios Ioan de la Neamţ-Hozevitul, în vol. „Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti“, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1987; Protosinghel Petroniu Tănase, Alte ştiri despre Cuviosul Ion cel Nou Hozevitul, în „Biserica Ortodoxă Română“, an C (1982), nr. 3-4, pp. 295-299; Ieromonah Ioanichie Bălan, Cuviosul Ioan cel Nou Hozevitul, Un sfânt român din zilele noastre (23 iulie 1913 - 5 august 1960), în „Biserica Ortodoxă Română“, an XCIX (1981), nr. 1-2, ianuarie-februarie, nr. 1-2, pp. 67-75). Constatând că, datorită vieţii de rugăciune şi aspre nevoinţe, Cuviosul Ioan este cinstit de mulţimea credincioşilor şi de călugări, care se ating şi se închină cu evlavie la sfintele lui moaşte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 20 iunie 1992, a hotărât canonizarea Cuviosului Ioan şi pomenirea lui în rândul sfinţilor Bisericii noastre, cu numele de Sfântul Cuvios Ioan de la Neamţ-Hozevitul, statornicindu-se ziua de 5 august drept zi de prăznuire a Sfântului Cuvios Ioan, iar numele lui a fost înscris în sinaxar şi în calendarul bisericesc al Patriarhiei Române. Totodată, s-a hotărât să i se tipărească slujba şi viaţa, iar chipul să-i fie zugrăvit în biserici, alături de ceilalţi sfinţi ai neamului românesc. Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Cuvios Ioan s-a făcut în ziua de 5 august 1992, la Mănăstirea Neamţ, în cadrul Sfintei Liturghii, săvârşită de un sobor de ierarhi, ieromonahi, preoţi şi ierodiaconi, sub protia IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa obştii mănăstirii şi a unui mare număr de credincioşi. Cu acest prilej s-a exprimat dorinţa ca moaştele Sfântului Cuvios Ioan să fie aduse la Mănăstirea Neamţ, în care s-a format  şi de unde a plecat spre Locurile Sfinte, unde şi-a desăvârşit nevoinţele duhovniceşti (Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Ioan de la Neamţ-Hozevitul, în „Biserica Ortodoxă Română“, an CX (1992), nr. 7-10, pp. 181-185).